Consilierii judeţeni, convocaţi să aprobe bugetul pe 2016 şi repartizarea sumei de 22,6 milioane lei către primării
Vineri, 29 ianuarie 2016, va avea loc şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Vâlcea, cu 28 de proiecte de hotărâri sau informări plus punctul „Diverse” pe ordinea de zi. Astfel, se vor dezbate şi aproba următoarele propuneri: repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a sumei de 8,62 milioane de lei pentru finanţarea cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale; repartizarea sumei de 14 milioane de lei din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, alocate în baza Legii bugetului de stat pe anul 2016, nr. 339/2015 pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcţionare sau de capital, în ordinea cronologică a vechimii arieratelor, pentru rambursarea ratelor la împrumuturile contractate în baza OUG nr. 2/2015 pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi pentru susţinerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, unor unităţi administrativ-teritoriale; aprobarea bugetului propriu al judeţului Vâlcea, a listei obiectivelor de investiţii ale Consiliului Judeţean Vâlcea, finanţate parţial sau integral de la buget şi a numărului de personal şi fondul aferent salariilor de bază din aparatul de specialitate şi din instituţiile şi serviciile publice finanţate din bugetul local, pe anul 2016 şi estimări pe anii 2017-2019, aprobarea programului lucrărilor de întreţinere şi reparaţii drumuri şi poduri judeţene, pe anul 2016, aprobarea bugetelor instituţiilor publice finanţate parţial sau integral din venituri proprii, precum şi a numărului de personal şi a fondului aferent salariilor de bază, pe anul 2016 şi estimări pe anii 2017-2019, aprobarea bugetului împrumuturilor interne şi a listei obiectivelor de investiţii finanţate din împrumuturi interne, pe anul 2016, aprobarea repartizării pe culte a numărului de posturi pentru personalul neclerical, pe anul 2016 şi estimări pe anii 2017- 2019; utilizarea unor sume din excedentul bugetului local, pentru finanţarea cheltuielilor secţiunii de dezvoltare, pe anul 2016; acoperirea definitivă din excedentul bugetului local a deficitului secţiunii de dezvoltare, înregistrat la data de 31 decembrie 2015; aprobarea plăţii cotizaţiilor Consiliului Judeţean Vâlcea, pentru anul 2016 la Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România şi la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Sud-Vest Oltenia; actualizarea tarifelor pentru eliberarea licenţei de traseu, în vederea efectuării transportului public judeţean de persoane prin curse regulate speciale, în judeţul Vâlcea, pentru anul 2016; actualizarea tarifelor de bază lunare pentru închirierea spaţiilor care aparţin domeniului public sau privat al judeţului, pentru anul 2016; mandatarea reprezentanţilor judeţului Vâlcea în Adunarea Generală a Acţionarilor a Societăţii „Parc Ind Vâlcea” să aprobe majorarea capitalului social al societăţii; aprobarea convenţiei de colaborare pentru finanţarea sau furnizarea de servicii sociale încheiata de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea cu Fundaţia „Inimă pentru Inimă”; aprobarea protocolului de colaborare, pe linia furnizării de date din Registrul naţional de evidenţă a persoanelor; declararea de interes public judeţean a unui bun imobil, situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, bulevardul Tudor VIadimirescu, nr. 23; declararea de interes public judeţean a unor bunuri imobile realizate prin proiectul „Sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Vâlcea”; desemnarea reprezentantului Consiliului Judeţean Vâlcea în Consiliul Administrativ al Teatrului „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea.