Primăria Râmnicului a alocat suma de 26.700 lei către Parohia „Toţi Sfinţii”
La propunerea primarului interimar Ion Gigi Matei, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat recent plata din bugetul local a sumei de 26.700 lei către Parohia „Toţi Sfinţii” reprezentând cheltuieli efectuate pentru refacerea acoperişului casei parohiale. Prin Contractul de comodat aprobat prin hotărârea Consiliului Local nr. 340/30.11.2010 înregistrat la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 8153/16.03.2011, Parohia Toţi Sfinţii în calitate de comodant, a transmis în folosinţă gratuită Municipiului Râmnicu Vâlcea, în calitate de comodatar, un teren în suprafaţă de 2200 mp, situat în strada Căpitan Negoescu nr. 1, precum şi construcţia aflată la stadiul fizic de la acea dată, în scopul finalizării construirii imobilului început, cu destinaţia de grădiniţă de copii – Grădiniţa nr. 1 Toţi Sfinţii. Potrivit prevederilor, „comodatarul va suporta cheltuielile aferente întreţinerii curţii comune care va servi drept parc precum şi cheltuielile referitoare la refacerea acoperişului Bisericii Toţi Sfinţii, a celorlalte anexe şi plata căldurii bisericii pe durata contractului”. În baza acestor prevederi, în repetate rânduri, ultima adresă fiind înregistrată la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 30395/26.08.2015 şi transmisă spre soluţionare Direcţiei Dezvoltare Locală, Parohia Toţi Sfinţii, a solicitat plata sumei de 23.000 lei, reprezentând o cotă parte din cheltuielile efectuate de către parohie pentru reabilitarea casei parohiale. Pentru clarificarea aspectelor solicitate, au fost făcute demersuri atât la Direcţia Investiţii, Achiziţii Publice, cât şi la Direcţia Economico Financiară. Direcţia Economico Financiară nu a răspuns solicitării noastre, iar Direcţia Investiţii, Achiziţii Publice, ne-a comunicat prin adresa nr. 30395/R/23.09.2015, că plata unor lucrări realizate de către terţi, se face în baza unei expertize efectuate de experţi sau evaluatori atestaţi în conformitate cu procedurile legale. Cu adresa nr. 30395/R/09.10.2015, am transmis acest răspuns Parohiei Toţi Sfinţii şi am solicitat documente justificative din care să rezulte atât efectuarea lucrărilor, cât şi cuantumul acestora. Parohia a transmis documentele solicitate, respectiv: devize lucrări, liste de cantităţi, memoriu arhitectură şi memoriu tehnic rezistenţă, autorizaţie de construire şi facturi fiscale şi a solicitat încă o dată soluţionarea cererii privind plata cheltuielilor efectuate pentru lucrările de restaurare la Casa parohială. Ca răspuns la această ultimă cerere a parohiei, Primăria a solicitat documente care să evidenţieze separat cheltuielile efectuate pentru refacerea acoperişului Casei parohiale., iar Parohia Toţi Sfinţii a transmis trei devize de lucrări şi un borderou „Consolidare Casă Parohială”, valoarea totală a lucrărilor efectuate fiind de 36.622,8 lei. Menţionăm că, prin hotărârea nr. 217/29.10.2014, Consiliul Local a aprobat plata a 10.000 lei reprezentând lucrări executate la acoperişul casei parohiale, conform Contractului de comodat încheiat în baza HCL nr. 340/30.11.2010.