Consiliul Judeţean a adoptat bugetul pe 2016, la un nivel estimat de 52 milioane euro
Cu unanimitate de voturi, Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat la sfârşitul săptămânii trecute bugetul propriu al judeţului Vâlcea, lista obiectivelor de investiţii ale Consiliului Judeţean, finanţate parţial sau integral de la buget şi a numărului de personal şi fondul aferent salariilor de bază din aparatul de specialitate şi din instituţiile şi serviciile publice finanţate din bugetul local, pe anul 2016. Veniturile CJ Vâlcea sunt grupate după caracterul lor (fiscal sau nefiscal) şi după sursa de provenienţă, în cadrul fiecărei subdiviziuni preliminîndu-se nivelul încasărilor. Pentru anul 2016, încasările estimate sunt la nivelul de 232,72 milioane de lei (52 milioane de euro). Cheltuielile au fost repartizate pe instituţii şi servicii publice de interes judeţean, după cum urmează: 15,23 milioane de lei reprezintă creditele necesare funcţionării activităţii aparatului propriu al Consiliului Judeţean Vâlcea, respectiv pentru asigurarea cheltuielilor de personal, a cheltuielilor cu bunurile şi serviciile, a cotizaţiilor şi contribuţiilor Consiliului Judeţean la organismele din care acesta face parte, precum şi pentru realizarea unor investiţii publice şi asigurarea cofinanţării CJ Vâlcea în cadrul unor proiecte europene; 1,02 milioane de lei reprezintă transferuri către Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Vâlcea, în completarea veniturilor proprii ale acestei instituţii, pentru asigurarea creditelor bugetare necesare cheltuielilor de personal şi a cheltuielilor cu bunurile şi serviciile; 480.000 lei pentru asigurarea creditelor bugetare necesare cheltuielilor cu indemnizaţiile de hrană şi periculozitate, cu bunurile şi serviciile, precum şi pentru cheltuieli de capital la Serviciul Public Judeţean Salvamont – Salvaspeo Vâlcea; 1 milion de lei reprezintă Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Consiliului Judeţean Vâlcea; 2,33 milioane de lei pentru asigurarea creditelor necesare plăţii dobânzilor şi comisioanelor aferente împrumuturilor contractate; 395.000 lei pentru asigurarea creditelor bugetare necesare cheltuielilor cu bunurile şi serviciile şi cheltuielile de capital la Centrul Militar Judeţean Vâlcea; 2,39 milioane de lei pentru asigurarea creditelor bugetare necesare cheltuielilor de funcţionare la aparatul propriu al Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Vâlcea; 3,6 milioane de lei pentru asigurarea creditelor bugetare necesare cheltuielilor de funcţionare la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Băbeni; 3,16 milioane de lei pentru asigurarea creditelor bugetare necesare cheltuielilor de funcţionare la Liceul Tehnologic Special nr. 1 Bistriţa; 7,37 milioane de lei pentru asigurarea creditelor bugetare necesare decontării contravalorii produselor lactate şi de panificaţie pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore, precum şi a cheltuielilor privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli, pentru elevii din clasele I-VIII care frecventează învăţământul de stat şi privat autorizat sau acreditat; 12 milioane de lei pentru asigurarea creditelor bugetare necesare rambursării ratelor de capital aferente împrumuturilor contractate de Consiliul Judeţean Vâlcea, în anii precedenţi; 7,8 milioane de lei pentru asigurarea creditelor bugetare necesare finalizării proiectului „Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea”; 2 milioane de lei pentru asigurarea creditelor necesare finanţării cheltuielilor de personal şi bunuri şi servicii ale Centrului de Asistenţă Medico-Socială Lădeşti; 2,74 milioane de lei pentru finanţarea cheltuielilor de personal, bunuri şi servicii precum şi pentru cofinanţare proiecte, la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Râmnicu Vâlcea; 6,6 milioane de lei reprezintă transferuri către instituţiile publice de cultură; 8,22 milioane de lei pentru plata contribuţiilor personalului neclerical angajat în unităţile de cult din ţară, în conformitate cu prevederile OG nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România; 125,87 milioane de lei pentru finanţarea cheltuielilor de personal, bunuri şi servicii, drepturi şi facilităţi acordate persoanelor cu handicap şi cheltuieli de capital ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea; 2 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la proiectul „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice, faza 2”; 1,28 milioane de lei pentru asigurarea creditelor bugetare necesare realizării proiectului „Sistem integrat de gestionare a deşeurilor solide în judeţul Vâlcea”; 850.000 lei reprezintă transferuri către Camera Agricolă Judeţeană Vâlcea, acordate în completarea veniturilor proprii pentru finanţarea cheltuielilor acesteia, în anul 2016; 19,18 milioane de lei pentru asigurarea creditelor necesare efectuării cheltuielilor în domeniul transporturilor; 5,82 milioane de lei reprezintă creditele bugetare necesare realizării proiectului „Mirajul Oltului – Extinderea infrastructurii turistice de agrement a staţiunii Călimăneşti – Căciulata”.
(Petre Coman)