|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Nesimțita liberală Alina Gorghiu vrea să le ia banii bolnavilor de cancer! AVEM DOVADA! 

Deputatul PNL, Alina Gorghiu, participa la audierea ministrului Tineretului si Sportului, Monica Iacob-Ridzi, la Comisia parlamentara de ancheta pentru verificarea sumelor cheltuite de acest minister pentru organizarea "Zilei Tineretului'", in Bucuresti

 

Alina Gorghiu sare la buzunarul bolnavilor de cancer. Copreşedintele PNL a pregătit o lege prin care bolnavii cărora nu li s-a depistat boala într-un stadiu timpuriu vor fi obligaţi să plătească jumătate din toate costurile de diagnostic şi tratament.
Iar proiectul de lege nu se opreşte aici. Şefa liberalilor doreşte ca prevederea să se aplice tuturor bolnavilor din România, care nu fac nimic pentru a preveni apariţia bolilor.
Conform proiectului de lege iniţiat de liberali, românii care se îmbolnăvesc fără să fi mers la medic pentru controale, ar trebui să plătească până la 50% din toate costurile de diagnostic şi tratament, iar banii pentru concediul de boală ar trebui să le fie tăiaţi la jumătate. Deputatul PNL, Eugen Nicolăescu, unul dintre iniţiatorii acestei legi, declară că legea ar fi absolut necesară pentru pacienţi.
Argumentele liberalilor nu îl conving pe preşedintele Asociaţiei Bolnavilor de cancer, Cezar Irimia. Acesta consideră că proiectul de lege care prevede taxarea oamenilor care se îmbolnăvesc drept un atentat la drepturile omului.
Legea este în acest moment în dezbatere publică iar reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi au fost invitaţi la discuţii.

Ariadna Nistor12650990_188732994820736_650704162759911914_n

2 Responses to Nesimțita liberală Alina Gorghiu vrea să le ia banii bolnavilor de cancer! AVEM DOVADA!

  1. ION POP

    nu stiu cum de indraznesc acesti oameni sa vina cu aceasta lege
    ei cred ca este careva bolnav de cancer sa nu fi dorit sa previna imbolnavira de cancer ?
    sau cred ca toata lumea poate beneficia de o stare materiala care sa le permita sa se ocupe si de sanatatea lor ?
    ei nu stiu ca sunt si oameni amariti care abia se tirasc de pe o zi pe alta ?
    ei cred ca oamenii ce ajung sa se imbolnaveasca de cancer se pricopsesc cu banii din concedii medicale ? ei stiu cit costa un medicament pt cancer ? ei stiu cite cheltuieli are un om bolnav de cancer ? ei stiu ca toata viata cito sa mai traiasca ( daca o sa mai aiba zile de trait ) acei oameni o sa cheltuiasca daca au de unde , o gramada de bani ?
    acesti oani care de fapt nu gindec ca niste oameni , au avut pe cineva bolnav in de cancer in familie ?
    sirul de intrebai poate continua foarte mult
    eu le zic sa le fie rusine si sa nu se mai gindeasca la niste legi asa de bolnave
    mentionez ca eu sunt bolnav de cancer si nu doresc acest lucru la nimeni

     
  2. Popescu

    Niste animale…si cand ma gândesc….eu l am votat pe iohanis…imi era frica de comuniști si am votat niste animale proaste.de fapt noi nici nu avem ce alege

     

Leave a Response