Alina Cozma – exponentul unei noi viziuni în arta contemporană a Vâlcii
„Pentru mine arta… este o modalitate de a aşterne pe pânzele albe ceea ce avem cu toţii mai frumos în suflete„- aşa îşi începea Alina Cozma misiunea sa artistică asumată prin pasiunea de a zugrăvi cu penelul noi universuri pe şevaletele albe într-o continuă explorare a tehnicilor şi a ideilor. Am cunoscut-o întâmplător, prin intermediul unei prietene care mi-a vorbit frumos despre pictura ei. Şi cum microbul curiozităţii de nestăpânit este cel care mă controlează dintotdeauna am ajuns în casa şi mai exact în atelierul ei.
Sensibilă, emotivă şi prietenoasă ne-a condus la mansardă, acolo unde, printre sutele de pânze, tuburi de culori, uleiuri, cuţite de paletă şi pensule se simte în elementul ei. Atelierul, la prima vedere emană acea vibraţie pe care, ca artist, nu ai cum să n-o simţi de la primii paşi. Mansarda vastă dar îngustă, cu o singură ferestruică este locaşul gândurilor şi al ideilor ei artistice, şevaletul aşezat aproape central ca un artefact vechi ce aşteaptă odată cu fiecare pânză să fie descoperit şi materialele înşirate pe măsuţă a dezordine ordonată. Iar lumina aceea slabă, ce îmbracă în semiobscuritate totul dădea impresia că timpul s-ar fi oprit acolo aşteptând-o.
Alina are 33 de ani și este mama a două fetiţe frumoase şi neastâmpărate care nu ezită să-i împărtăşească pasiunea pentru pictură, ba chiar insistă să o „ajute” din când în când în sesiunile de lucru prin atelier. Dincolo de paleta extrem de variată de culori se conturează stilul abstract contemporan care dă o notă profundă de seriozitate şi profesionalism artistic fiecăreia dintre cele 70 de lucrări pe care Alina Cozma le are de acum în colecţie.
A expus pentru prima dată anul trecut, în Londra, capitala Marii Britanii, unde lucrările sale s-au bucurat intens de admiraţia şi prețuirea publicului, după care a început să lucreze la această colecţie de lucrări, pregătindu-şi astfel un adevărat turneu pe întreg teritoriul ţării.
C
u toate astea însă, Alina vorbeşte cu modestie despre creaţia sa şi şi-o asumă ca pe o misiune importantă de a lăsa ceva posterităţii.
„Am crezut mereu că oamenii, atât de trecători prin viaţă, trebuie să lase în urmă ceva, ca un fel de urmă care să răzbată peste timp, ca martor al existenţei lor” spunea Alina, în cadrul vizitei de zilele trecute, depăşindu-şi astfel atât maturitatea sa ca persoană cât şi maturitatea artistică.
Ne-a arătat o lume nouă, a culorii, a simbolurilor şi a modului abstract prin care îşi aşterne pe pânză fiecare idee. Şi mai ales, de ce nu, o modalitate prin care un om poate să fie în același timp soţie, mamă şi artist desăvârşit.
Suntem astfel convinşi, că prin lucrările ei, care vor fi expuse în curând la Râmnicu Vâlcea, Alina va reuşi să se remarce cu lejeritate ca un exponent de seamă al artei contemporane vâlcene.