Consiliul Local (CL) Mălaia a aprobat zilele trecute bugetul comunei vâlcene situate pe Valea Lotrului. Sergiu Bogdan, primarul localităţii, este îngrijorat de faptul că anul acesta banii sunt mai puţini, aproximativ 3 milioane de lei, dar susţine că, împreună cu aleşii comunei şi angajaţii administraţiei locale, s-a reuşit alocarea a 400.000 de lei pentru investiţii în 2016. “Cea mai mare sumă, aproape 100.000 lei, am alocat-o extinderii reţelei de alimentare cu apă potabilă pe raza comunei. 85.000 de lei vor acoperi lucrările de extindere şi modernizare a Căminului Cultural din satul Ciunget. O sumă importantă, 30.000 de lei, am prevăzut-o pentru definitivarea Planului Urbanistic General al localităţii, iar 15.000 de lei îi vom folosi pentru construirea unei magazii la Căminul Cultural din satul Sălişte. Căminul din Ciunget va ajunge, în scurt timp, la standarde moderne, cu o capacitate de aproximativ 250 de locuri, bucătărie modernă şi grup social civilizat”, ne-a declarat edilul.

Bugetarii şi asistaţii au alocate sumele cele mai mariSergiu Bogdan se declară nemulţumit de faptul că este “pedepsit”, în opinia sa, de conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea din cauza apartenenţei politice. “Dacă ni se alocau măcar 82.000 de lei, sau cel puţin o parte din această sumă, de către Consiliul Judeţean, aveam curaj să încep şi extinderea şi modernizarea căminului cultural din satul Mălaia. Nici în alţi ani n-am fost noi foarte bine văzuţi la judeţ… Acum, din cauză că sunt de la PSD, localitatea nu a primit niciun leu. E corect?”, se întreabă retoric edilul.
Cele mai mari sume din bugetul comunei sunt prevăzute pentru acoperirea salariilor bugetarilor. Astfel, peste 120.000 de lei reprezintă salariile angajaţilor din învăţământ, în timp ce peste 560.000 lei abia vor acoperi salariile angajaţilor administraţiei publice locale, asistenţilor social şi indemnizaţiile asistaţilor. – -scrie saptamana.net