Nicolae Sărdărescu, şeful Poliţiei din Horezu: „Da, voi candida la primărie!”
După 22 de ani de activitate în poliţia vâlceană, comisarul-şef Nicolae Sărdărescu se pregăteşte intens să ocupe funcţia de primar al oraşului Horezu. Pentru a avea suficient timp să-şi pregătească acţiunile din campania electorală, Nicolae Sărdărescu şi-a depus dosarul de pensionare zilele trecute. Poliţistul vâlcean ar trebui să primească decizia potrivit căreia este “liber de contract” la mijlocul lunii martie 2016. “Da, voi candida pentru un mandat de primar în oraşul Horezu! Având în vedere ultimele sondaje în care conduc detaşat, consider că am mari şanse să câştig alegerile. Sunt multe lucruri de făcut în Horezu şi tocmai de aceea am luat această hotărâre”, a declarat pentru saptamana.net, Nicolae Sărdărescu. Şeful Poliţiei din oraşul Horezu va candida din partea PSD, în sondajul căruia Nicolae Sărdărescu are cu 11 procente mai mult faţă de principalul său contracandidat.
Inginer în cadrul Exploatării miniere din Copăceni, judeţul Vâlcea, până în 1993, Nicolae Sărdărescu a fost angajat în IPJ Vâlcea un an mai târziu, în octombrie 1994. Din aprilie 2014 până în decembrie 2015, Sărdărescu a fost împuternicit în funcţia de inspector-şef al IPJ Vâlcea.