|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Patronul Sofianu contestă reevaluarea făcută de primărie la imobilul aferent fostei Băi Comunale din Zăvoi 

sofianu

 

Zilele trecute, Nicolae Sofianu, patronul firmei Oltcarn Construct SA, prin intermediul avocatului Cezar Tită, a depus la Primăria Râmnicului o plângere prealabilă împotriva Hotărârii Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea nr. 142/30 iulie 2015, în ceea ce priveşte rezultatul reevaluării imobilului-construcţie aferent fostei Băi Comunale (actualul Grand Hotel Sofianu), situat pe latura de est a Parcului Zăvoi. „Prin adresa nr. 46505/21 decembrie 2015 a Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea – Direcţia Dezvoltare Locală ne-a fost adusă la cunoştinţă hotărârea a cărei revocare o solicităm prin plângerea prealabilă de faţă şi faptul că această hotărâre a aprobat rezultatul reevaluării imobilului indicat mai sus. Reevaluarea imobilului de mai sus nu s-a realizat de către un evaluator autorizat, aşa cum prevede OG nr. 24/2011 (art. 1 şi art. 2, alin. 1, respectiv art. 12, alin. 1) şi OMFP nr. 3481/2008 (art. 1, alin. 4) şi nici nu s-a ţinut seama de standardele internaţionale de evaluare specifice în vigoare, aşa cum prevede OG nr. 24/2011. În raportul de evaluare nu s-a apreciat starea, respectiv gradul de uzură fizică şi morală, utilitatea şi valoarea de piaţă a bunului, aşa cum prevede art. 2, alin. 3 din OMFP nr. 3481/2008. Clădirea în speţă este construită în perioada interbelică, anul 1981 fiind anul ultimelor amenajări ale acesteia şi nu anul punerii în funcţiune, adică a fost evaluat un activ fix corporal cu durata normală de funcţionare expirată, contrar prevederilor art. 4, alin. 2 din OMFP nr. 3481/2008. Potrivit HG nr. 2139/2004, pentru clădiri cu destinaţie socio-utilitară de tipul băilor comunale (cod clasificare 1.6.2.1.) durata maximă de funcţionare este de 42 de ani. De asemenea, este de observat faptul că, la momentul încheierii contractului de concesiune (anul 2005) valoarea băii era zero, iar la acest moment este evaluată la aproximativ 100.000 euro, fară vreun fundament. În speţă, nu a fost aplicată o abordare conform Standardelor Internaţionale de Evaluare în vigoare, respectiv abordarea prin piaţă, abordarea prin venit sau abordarea prin cost, fiind folosită o metodă de actualizare a valorii necunoscută de aceste standarde, probabil metoda indicilor de inflaţie. Această metodă poate duce la erori substanţiale, valori estimate foarte departe de valorile estimate utilizând abordările şi metodele de evaluare conforme cu standardele specifice. Valoarea clădirii în cauză poate fi estimată (conform standardelor de evaluare ANEVAR ediţia 2015, în concordanţă cu standardele internaţionale de evaluare) numai şi numai în situaţia în care s-ar presupune că această clădire există în stadiul în care se afla la momentul încheierii contractului de concesiune nr. 1345/2005, respectiv la data predării către noi, în condiţii de întreţinere şi reparaţii curente normale. Având în vedere toate cele de mai sus, vă rugăm să dispuneţi revocarea Hotărârii Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea nr. 142/30 iulie 2015, în ceea ce priveşte rezultatul reevaluării imobilului-construcţie aferent fostei băi comunale, situat în Râmnicu Vâlcea, str. Ştirbei Vodă, latura de est a Parcului Zăvoi. În situatia în care nu veţi revoca actul de mai sus, ne vom adresa instanţei de judecată competentă”, se precizează în adresa SC Oltcarn Construct SA.

Primăria spune că reevaluarea clădirii s-a făcut cu indicii de inflaţie, conform legii

Potrivit unui raport al Direcţiei Economico-Financiare din cadrul Primăriei Râmnicului, SC Oltcarn Construct SA susţine că reevaluarea imobilului (MFDP 01348) construcţie aferentă fostei Băi Populare (comunale) Zăvoi nu s-a realizat de către un evaluator autorizat, nu s-a ţinut seama de standardele internaţionale de evaluare specific în vigoare şi nu s-a apreciat gradul de uzură fizică şi morală, utilitatea şi valoarea de piaţă a bunului, aşa cum prevede OMFP nr. 3471/2008. „Faţă de solicitarea formulată, vă supunem atenţiei următoarele: Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat prin HCL nr. 142/30 iulie 2015 rezultatele reevaluarii cu indici de inflaţie a activelor fixe corporale de natura construcţiilor aflate în patrimoniul municipiului Râmnicu Vâlcea la data de 30 iunie 2015. Conform art. 11 din OMFP nr. 3471/2008, activele fixe corporale de natura construcţiilor şi terenurilor aflate în patrimoniul instituţiilor publice vor fi reevaluate cel puţin o dată la 3 ani de o comisie numită de conducătorul instituţiei publice sau de evaluatori autorizaţi. Pe rolul Tribunalului Vâlcea se află dosarul cu nr. 4155/90/2014 având ca obiect anulare act administrativ, respectiv rezultatele reevaluării cu indici de inflaţie înregistrate în evidenţa contabilă a municipiului Râmnicu Vâlcea la data de 30 aprilie 2012, soluţia instanţei de fond fiind: «admite excepţia inadmisibilităţii sub aspectul tuturor capetelor de cerere». SC Oltcarn Construct SA a făcut recurs la aceasta soluţie, dosarul fiind înregistrat la Curtea de Apel Piteşti în data de 12 ianuarie 2016. Faţă de cele prezentate, considerăm că HCL nr. 142/30 iulie 2015 prin care s-au aprobat rezultatele reevaluării cu indicii de inflaţie a activelor fixe corporale de natura construcţiilor aflate în patrimoniul municipiului Râmnicu Vâlcea la data de 30 iunie 2015 a fost emisă cu respectarea prevederilor legale în vigoare la acea dată, ca urmare propunem menţinerea actelor administrative aşa cum au fost aprobate”, se susţine în raportul Primăriei Râmnicului.

(Petre Coman)

Leave a Response