Monumentele istorice ale orașului Râmnicu Vâlcea 

Unul din cele mai vechi oraşe ale ţării, Râmnicu-Vâlcea a moştenit un considerabil tezaur patrimonial, dacă ar fi să judecăm după numărul şi valoarea culturală, istorică şi artistică. Conform Listei Monumentelor Istorice din 2010 şi listelor precedente acesteia, zestrea municipiului cuprinde un total de 54 coduri (85 subcoduri componente): 19 biserici, 11 instituţii publice, 4 case particulare, 9 monumente de for public, 4 cruci comemorative, 5 ansambluri urbane, 9 situri arheologice şi peste 10.500 de volume de carte veche.

 

Patrimoniul cultural imobil

Această categorie de bunuri materiale constituie cea mai valoroasă componentă a patrimoniului cultural, atât în ceea ce priveşte valoarea materială directă, cât şi în raport cu posibilităţile de inserţie a unor componente extraculturale.

 

• Biserici şi ansambluri mănăstireşti.Nu vom insista, redundant,  asupra descrierii lor, fiindcă ele sunt prezentate în ceea ce au mai reprezentativ, la capitolul VIAŢA RELIGIOASĂ.

Ansamblul Arhiepiscopal(sec. XVI-XIX, str. Carol, nr. 43) din Râmnicu-Vâlcea, estealcătuit din următoarele edificii: Catedrala „Sf. Nicolae”, „sfârşitul secolului XIV, refăcută de Matei Basarab, arsă şi surpată în timpul războiului din 1736-1737, prefăcută de episcopul Climent 1737-1745, arsă 1847, refăcută 1852-1852” (Stoicescu 2, 1970, 540-541) de către episcopul Calinic pe temelia celei vechi; pictată de Gheorghe Tattarescu. Palatul Episcopal – ridicat de episcopul Calinic în anul 1850 şi refăcut la 1889; Paraclisul “Sf. Grigore Teologul”, ridicat de episcopul Grigorie III Socoteanu în anul 1751; Biserica-bolniţă „Adormirea Maicii Domnului”, ctitorită de Climent între anii 1745-1746; Clădiri anexe din sec. XIX-XX; Pivniţele şi clădirile fostei tipografii – ruine sec. XVI-XIX şi Turnul clopotniţă, construit în secolul al XVI-XIX.

Vechea Episcopie a Râmnicului este cea de-a doua eparhie a Tării Româneşti, moştenitoare şi continuatoare a Mitropoliei Severinului. Aceasta din urmă, înfiinţată în anul 1370, şi-a avut reşedinţa la Severin, dar a fost mutată, ulterior, datorită conflictelor vremii, la Râmnicu-Vâlcea. Între anii 1503-1504, în timpul domnitorului Radu cel Mare, în amintirea mitropoliei dispărute, s-a reînfiinţat Episcopia Râmnicului Noului Severin. În urma războiului austro-turc din 1737, clădirile Episcopiei şi biserica ridicată între 1576-1586, au fost arse complet. Clădirile Episcopiei au fost refăcute la 1749, dar au căzut pradă marelui incendiu de la 1847, alături de jumătate din oraş;

Schitul Troianu (1843);schit de călugări, cu hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”. Începând cu 2 august 1848, Generalul Gheorghe Magheru şi-a stabilit aici tabăra militară – dizolvată la 28 septembrie, în urma intervenţiei armatei turceşti în Ţara Românească. În 2008 s-a sfinţit piatra de temelie a unei noi biserici a schitului, cu hramul „Izvorul Tămăduirii”;

Fostul Schit Cetăţuia, cu hramul„Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil” (sec. XVI, 1677-1680, refăcut în anii 1850-1853).Va fi avut şi rol de fortificaţie; documentele ne informează că aici a fost ucis voievodul Radu de la Afumaţi, împreună cu fiul său Vlad, în urma unui complot boieresc, la 2 ianuarie 1529.

Fostul Schit Inăteşti (sec. XIV; 1751), aflat în curtea noii clădiri a Seminarului Teologic „Sf. Nicolae”; are hramul „Buna Vestire” şi este atestat în hrisoavele lui Mircea cel Bătrân din 20 mai 1388  şi din 1392.

Biserica „Buna Vestire”este ctitoriadomnitoruluiMircea Ciobanul (1545-1559); refăcută la 26 iunie 1747 de Radu Râmniceanu, Ion Moldoveanu şi jupan Grigore, ambii din Sibiu, şipictată de zugravul Dimitrie ereu (1751). În curtea bisericii se află Crucea lui Mihnea Vodă, mai cunoscută şi sub numele de Crucea Mişeilor, o piatră de hotar de la anul 1718.

Biserica „Cuvioasa Paraschiva” a fost începută de către domnitorul Pătraşcu cel Bun în perioada anilor 1554-1557 şi, după tradiţie, terminată de Mihai Viteazul; refăcută în anul 1740, de către negustorii chiproviceni, apoi la anii 1840, 1844, 1879-1880.

Biserica „Toţi Sfinţii” este ctitoria Episcopului Grigorie Socoteanul, a negustorului Hagi Constantin Malake şi a lui Theodor Ieromonahul, stareţul Mănăstirii Dobruşa, între 1 august 1762 şi 20 septembrie 1764. Pictura a fost executată de Dimitrie ierodiacon la anul 1758. Refaceri ale sfântului lăcaş s-au făcut în anii 1893, 1933 (în acest an au fost reînhumate în biserică osemintele senatorului Constantin Lahovary), 1939-1943, 1986-1987, 1988-1989. În curtea acestei biserici au sfinţit râmnicenii steagurile revoluţiei paşoptiste, la 20 iunie 1848. Aici se află racla cu Moaştele Sf. Mina.

Biserica „Sf. Dumitru”pare să fie mult mai veche decât indică pisania de la 1784, care îi arată ctitori pe Preda Bujoreanu, călugărit Pahomie şi fiul său Constantin. Tradiţia orală spune că aici ar fi fost o capelă franciscană. Dionisie Ecleziarhul o reface şi îi adaugă o nouă zugrăveală în anul 1804. Alte refaceri sunt înregistrate în anii 1815, 1914, 1937 şi 1942;

Biserica „Sf. Gheorghe” este ctitoria mitropolitului Teodosie, stareţul Mănăstirii Cozia; refăcută în prima jumătate a secolului al XVII-lea şi restaurată în anii 1737-1738, 1779, 1857-1860, 1935-1945, 1949.

Biserica romano-catolică „Sf. Anton din Padova” (Bărăţia). Piatra de temelie a bisericii a fost pusă la 5 iulie 1720, de Joseph Königseg, comandant austriac al trupelor din Transilvania şi din regiunea transalpină (Oltenia), pe locul unei mai vechi mănăstiri franciscane.

Biserica fostului Schit „Sfinţii Arhanghel” este ctitoria domnitorului Vlad Călugărul şi a arhimandritului Petronie între anii 1489-1490; refăcută între anii 1521-1522 de vel paharniculStoica Petrini şi apoi, în anul 1726, de către arhimandritul Petronie – stareţul Mănăstirii Şegarcea şi Gherman, egumenul Arhanghelului.

Biserica de lemn „Sf. Nicolae”, de la Râureni, a fost construită de preoţii Nicula  şi Gheorghe, Filip, Androne, şi Serafim la 2 septembrie 1746, în vremea domnitorului Constantin Mavrocordat. Restaurată de către Dinu Râureanu;

Biserica „Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru” de la Căzăneşti este zidită iniţial în anul 1788 de Ioniţă Beştelei postelnicul şi stareţa Sofroniia. Cutremurul din anul 1802 a afectat serios biserica şi a trebuit să se refacă din temelie, de vistierul Filip şi a fost sfiinţită la 20 iunie 1810. Pictura a fost realizată de zugravii Manole din Craiova, Dinu, Anghel diaconu şi Constantin.

• Clădiri civile urbane şi ansambluri urbane. Monumentele civile, peste 15 case boiereşti şi 5 ansambluri urbane, sunt grupate în:construcţii administrative şi cu destinaţie economică(Primăria Râmnicului, Tribunalul Vâlcea, Judecătoria Râmnicu-Vâlcea ş. a.), case(locuinţe) datând de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi de la începutul secolului al XX-lea, semnificative pentru arealul oraşului.

Muzeul Judeţean de Istorie se află în clădirea fostei Şcoli Primare de Băieţi „Tache Ionescu” sau „Şcola cu ceas” şi a fost construit în anii 1895-1896 de arhitectul mehedinţean Alexandru Săvulescu. A     fost modernizat recent, permiţând astfel o nouă abordare expoziţională şi achiziţionarea de materiale competitive.

Casa Memorială „Anton Pann” (Str. Ştirbei Vodă, nr. 4). Clădirea cu parfum de epocă, prevăzută cu foişor şi pivniţă, care adăposteşte expoziţia memorială Anton Pann este construită la jumătatea secolului al XVIII-lea, de către negustorii kiproviceni, stabiliţi la Râmnic ca refugiaţi politici din Bulgaria. Anton Pann a locuit în ea cu chirie, între anii 1825 – 1827 şi 1835 – 1837, timp în care a fost profesor de muzică psaltică la Seminarul Teologic. În anul 1952, Maria M. Petrescu şi Ion M. Petrescu, proprietarii de la aceea dată, donează statului imobilul, în vederea organizării muzeului memorial „Anton Pann”. Între anii 1966 – 1970 s-au efectuat lucrări de consolidare şi restaurare a clădirii. În anul 1982, ca urmare a lucrărilor de sistematizare a centrului oraşului şi de lărgire a străzii Ştirbei Vodă, soluţia adoptată pentru păstrarea casei a fost deplasarea acesteia pe un nou amplasament. Lucrarea a fost executată sub conducerea inginerului Eugeniu Iordăchescu şi a constat în translarea clădirii pe o distanţă de 37,80 m. Este o construcţie emblematică a Râmnicului.

Muzeul de Artă „Casa Simian”(Str. Carol I, nr. 25). Clădirea a aparţinut familiei Simian şi a fost construită în perioada anilor 1937-1941 de arhitecţii Gheorghe I. Simotta şi Nicolae Lupu. Este plasată în apropierea Muzeului de Istorie din centrul oraşului şi deţine o bogată colecţie de tablouri ale unor pictori români celebri; după ce a fost revendicată şi obţinută în instanţă de către urmaşii Simienilor, a fost cumpărată de la aceştia de către Consiliul Judeţean Vâlcea, intrând în patrimoniul oraşului şi al judeţului.

Primăria Râmnicului (1912),str. Praporgescu, general nr. 14, a fost sediu al Prefecturii judeţului Vâlceapână în anul 1950 iar din 1970 este sediul Primăriei municipiului;

Judecătoria (1906-1907) – Fostul Palat Administrativ-Financiar (Scuarul Revoluţiei nr. 1). Antreprenorul clădirii, care a servit iniţial Administraţiei Financiare, a fost inginerul Balasan, iar arhitect – Henri Sousskind. Palatul a fost construit pe locul caselor Stăncuţei Meculescu, unde funcţionase cu chirie şcoala primară de fete.

Parchetul Judeţului Vâlcea, strada Carol I, nr. 10, este o clădire construită la sf. sec. XIX.

Tribunalul (1898-1900) – Palatul de Justiţie – Fosta Casă de Cultură (Scuarul Revoluţiei nr. 2). Palatul de Justiţie s-a construit de judeţ şi s-a inaugurat la 1 septembrie 1900. În acest edificiu, şi-a desfăşurat activitatea tribunalul până în anul 1955, când imobilul a primit alte destinaţii, în local funcţionând Casa de Cultură Rm.Vâlcea şi Biblioteca Judeţeană. Prin Decizia 121 din 23 februarie 1980, se transmite localul Casei de Cultură şi Bibliotecii Judeţene Râmnicu-Vâlcea, precum şi  terenul aferent, în administrarea directă a Ministerului Apărării Naţionale, aici desfăşurându-şi activitatea Casa Armatei. Prin Sentinţa civilă din 26 martie 1997, s-a dispus evacuarea Garnizoanei Vâlcea din imobil, dată de la care clădirea a revenit în proprietatea Ministerului Justiţiei.

Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari”(1909-1911; Calea lui Traian, nr. 38A). Lucrările de construcţie au început la 11 octombrie 1909 şi au fost terminate în martie 1911. Acest edificiu este opera arhitectului N. Ghika Budeşti şi a arhitectului Alexandru Referendaru, conducător al lucrărilor.

Conacul Socoteanu-Lahovari(sec. XVIII) (Scuarul „Mircea cel Batrân” nr. 5). Logofătul Ghiorghiţă Socoteanu a ridicat conacul şi hanul în parc, la jumătatea secolului al XVIII-lea. Marele clucer Constantin (Dincă) Socoteanu, fiu al lui Ghiorghiţă, a avut din căsătoria sa cu Stanca, fiica slugerului Ştefan Greceanu şi Slăvitească dupa mamă, o singură fiică, pe Paraschiva (Bica) (1797-1870). Ea se va căsători, la anul 1816, cu Ioan (Iancu) Lahovari, mare ispravnic de Vâlcea (1821-1823) şi deputat al Adunării Obşteşti (1832-1838). De atunci, conacul devine proprietatea familiei Lahovary. La 11 septembrie 1909, primăria Râmnicului, a cumpărat această proprietate a Lahovăreştilor de la Irina Sterian, fostă Herăscu, moştenitoare a lui Constantin I. Lahovari. Din acest, an conacul a servit drept sediu al primăriei până după cel de-al doilea război mondial. Din anul 1979 în Conacul Socoteanu-Lahovary funcţionează Casa Pionierilor şi Şoimilor Patriei (azi, Palatul Copiilor RâmnicuVâlcea).

Hala (1902-1904) – Piaţa agro-alimentară centrală (str. Emil Avrămescu nr. 1). Lucrările începute de antreprenorul N. Cuţarida, au început la 28 mai 1902 şi s-au finalizat la 17 iulie 1904; a fost restaurată şi modernizată recent (2010).

Pavilionul Central al Spitalului Vechi(1890-1895) este una din cele mai vechi clădiri ale Râmnicului, aflată pe B-dul G-ral  Magheru  nr. 4. A fost construită între anii 1890-1895, la iniţiativa doctorului Ioan Suciu şi a medicului primar al oraşului – Gheorghe Sabin, care avea să ajungă prefect al judeţului Vâlcea, ajutaţi de medicul Charles Laugier, inspector general sanitar la Craiova.

Casa Alexiu (1903), str. Regina Maria nr. 19. A fost construită de antreprenorul italian Antonio Copetti, pentru Alecu M. Alecsiu, care deţinuse funcţiile de poliţist, dar şi de primar al oraşului. În diverse perioade casa a servit drept sediu al Pompierilor oraşului, al Arhivelor Statului şi al Poliţiei Rutiere. Astăzi, în aceast imobil, funcţionează Restaurantul „L`Accademia del Gusto”.

Poşta Veche(1907-1909), Bd. Tudor Vladimirescu nr. 6. Ambele clădiri ale Poştei au fost construite pe locul caselor lui G. Elisăvescu, după planurile arhitectului Alexandru Referendaru, între anii 1907-1909.

Casa Slăvitescu(1909)- fostul sediu al BRD, Calea lui Traian, nr. 120, a fost construită în anul 1909 pentru sediul Băncii de Scont. Până în anul 1960, imobilul a fost proprietatea Băncii de Stat, apoi dat în folosinţa Băncii de Investiţii – filiala Râmnicu-Vâlcea şi Băncii Agricole, filiala Vâlcea. În prezent, aici se află în desfăşurare lucrări de restaurare, în vederea amenajării unui restaurant.

Casa Balotescu-Zamfirescu(1922-1923), B-dul Tudor Vladimirescu, nr. 19. Avocatul Balotescu, care a fost şi primar al Râmnicului, împreună cu soţia sa Mariane, fiica mareşalului Parre, au ridicat această casă între anii 1922-1923, după planurile arhitectului Grigore Cerchez şi ale arhitectului sibian Carol Ballreich. În anul 1986 a fost cumpărată de familia Zamfirescu.

Fostul sediu al Şcolii Populare de Artă (încep. sec. XX), B-dul Tudor Vladimirescu, nr. 17.

Ansambluri de case, pe străzilePătraşcu Vodă, Gabriel Stoianovici, Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu şi V. Olănescu.

• Monumente de for public.Monumentul Independenţei(1913-1916) din strada Carol I, este opera sculptorului Ioan Iordănescu, realizat cu sprijinul doctorului Gheorghe Sabin, veteran al războiului Independenţei, senator şi prefect de Vâlcea, care a demarat inţierea strângerii fondurilor necesare. A fost inaugurat în dimineaţa zilei de 17 mai 1915 şi amplasat la baza Dealului Capela. Toată pietrăria de la acest zid (adusă cu 29 de vagoane de tren, de la Albeşti şi în 5 vagoane de la Gura Văii), precum şi ornamentele au fost cioplite şi lucrate cu multă grijă, de către lucrătorii în piatră italieni, sub conducerea antreprenorului Antonio Copetti.

Monumentul domnitorului Barbu Ştirbei(1920), este ridicat în memoria domnitorului Barbu Ştirbei (1849-1856) şi datează din anul 1920, fiind executat de către sculptorul Constantin Gh. Mihăilescu (1881-1928). Pe placa din faţă a grupului statuar este inscripţionat textul: „În memoria Domnitorului Ţării Româneşti Barbu D. Ştirbey, 1849 -1856“. Pe o altă placă, este consemnat numele sculptorului, iar pe o alta, aflată în spatele monumentului, sunt scrise numele iniţiatorilor: „Ridicat din iniţiativa şi cu stăruinţa Dumnealor Grigore Procopiu, Nicolae Iepure prin subscripţie publică, început la 1914“. Statuia exprimă dorinţa de libertate şi independenţă a poporului român, exprimată prin efortul bărbatului de a descătuşa Patria, reprezentată printr-o tânără femeie desprinsă pe jumătate din stâncă.

Fântâna lui Barbu Ştirbeia fost ridicată în anul 1853, în cinstea domnitorului Barbu Ştirbey care, prin Ofisul domnesc din 9 august 1850, hotăra transformarea zăvoiului din marginea oraşului în loc de „preumblare obştească“, domnitorul acordând 100 de icosari de aur din caseta personală. Cişmeaua a fost restaurată la 24 aprilie 1913, la iniţiativa Ministrului Cultelor şi Instrucţiunii Publice Constantin C. Dissescu.

Bustul lui Anton Pann (1967) a fost realizat de către sculptorul orădean Mircea Ştefănescu, în anul 1967, în cinstea „profesorului de muzichie” care a intonat, cu corul său, pentru prima oară, într-un cadru oficial, imnul „Deşteptă-te, Române!”. Statuia a fost amplasată iniţial în scuarul Mircea cel Bătrân, apoi în faţa Palatului de Justiţie şi în cele din urmă  în faţa Casei Memoriale „Anton Pann”, unde se poate vedea şi astăzi;

Statuia domnitorului Mircea cel Bătrân (1968) din bronz, înaltă de 3 m, este opera sculptorului Ion Irimescu. Monumentul a fost ridicat în anul 1968 şi aminteşte peste timp de cel care a emis hrisovul primei atestări a oraşului şi al judeţului Vâlcea şi a ctitorit Mănăstirea Cozia.

Fântâna şi bustul domnitorului Constantin Brâncoveanu(1913), dinstrada Praporgescu, în faţa Primăriei, este un monument istoric şi de for public inaugurat la 1913. Autorii acestei statui sunt sculptorul Constatin Gh. Mihăilescu, cioplitorul italian Raimondo Lampone şi antreprenorul şi consilierul municipal Antonio Copetti.

Fântâna de piatră a lui Filaret(1784)a fost ridicată de episcopul Filaret al Râmnicului, la 1 septembrie1784 (conform inscripţiei săpate în piatră), pe malul Oltului, în dreapta podului de la Goranu, apoi a fost dusă la Troianu şi astăzi se află în curtea Arhiepiscopiei Râmnicului.

Obeliscul Taberei de la 1848 a fost ridicat în anul 1973, în memoria taberei revoluţionare paşoptiste de la Râureni, cu prilejul aniversării a 125 de ani de la momentul 1848. Pe aleea ce duce spre schit, s-a montat o placă de marmură cu istoricul locului: „Pe acest loc, în toamna anului 1848, generalul Gheorghe Magheru şi-a instalat tabara militară revoluţionară de panduri şi voluntari”.

Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial (1921-1923) a fostridicat de Primăria Râmnicu-Vâlcea între anii 1921–1923, în partea de nord a oraşului, în cimitirul de la Cetăţuia.

Crucea lui Constantin Şerban Basarab(1656). În primăvara anului 1656 domnitorul Constantin Şerban Basarab (1654-1658) ridică o cruce mare de piatră în curtea Episcopiei Râmnicului, pe locul unde odinioară se întindeau viile eparhiei: „[…] Şi a ridicat această cruce, Io Constandin Şerban voievod şi doamna lui, Bălaşa, cu binecuvântarea părintelui Dionisie, episcopul Râmnicului; luna martie 9, anul 7164[1656]”.

Crucea lui Duca Vodăesteo piatră de hotar cu hramul Sf. Nicolae ridicată de Episcopul Teodosie, la 20 mai 1675 care se afla odinioară în partea de nord a oraşului, mai sus de Arhiepiscopie şi a fost mutată, în anul 1999, în faţa Muzeului de Istorie din Râmnicu-Vâlcea.

Crucea Mişeilor(1718) esteo piatră de hotar cu hramul sfinţilor Mihail şi Gavriil, ridicată de stareţii cozieni Serafim Ieromonahul şi Ghenadie Arhimandritul, în anul 1718. Era amplasată odinioară la Licura, apoi a fost dusă în curtea casei cu nr. 54 de pe strada Traian şi astăzi se află în curtea bisericii „Buna Vestire”. Are înscrisă pe ea textul documentului din 25 iulie 1580, prin care Mihnea Turcitul întăreşte mănăstirii Cozia „moşia de la Râmnic, pe hotarul cel bătrân de la Mişei, până la via lui Oprea Spăreatului”. La anul 1850 a fost refăcută de Anton Marinoiu.

Crucea cu hramul Sf. Nicolae din curtea bisericii Sf. Dumitru, datează din 1755-1756.

• Monumente şi situri arheologice.Când vorbim despre monumentele istorice din municipiul nostru, se impune o împărţire în trei mari grupe:1) monumente şi situri arheologice; 2) monumente aparţinând cultelor religioase; 3) monumente civile. Din cele 9 de monumente şi situri arheologice înscrise în „Lista monumentelor istorice din judeţul Vâlcea”, acoperind paleoliticul inferior, neoliticul, epoca bronzului, epoca fierului, cultura dacică şi cultură romană, mai reprezentative sunt rezervaţiile de la Copăcelu – Valea Răii, Stolniceni, Goranu, Râureni şi Căzăneşti.

Importante descoperiri arheologice au dovedit existenţa locuirii umane în acest areal geografic încă din cele mai vechi timpuri: Copăcelu – Valea Răii, Stolniceni, Goranu, Râureni şi Căzăneşti. Descoperirile continuă la Copăcel, un sat de lângă Râmnicu-Vâlcea, unde au fost aduse la lumină materiale arheologice cu o vechime de circa 8000 de ani. Perioada preistorică şi cea geto-dacă este bine reprezentată, mărturie stând descoperirile din aşezările: „Cetăţuia” Epoca bronzului, Latène, cultura geto – dacică şi Epoca romană; „Copăcelu (Valea Răii)” Aşezare din Neolitic şi Epoca bronzului; „Cartier Căzăneşti” Epoca bronzului, Latène, cultura geto – dacică şi Epoca romană; – Situl arheologic de la Goranu cu Aşezare din Epoca bronzului, Latène, cultura geto – dacică, sec. IV-VII şi Epoca medievală timpurie; „La Cetate”, Goranu, cartier Sticlărie  – aşezare din Epoca medievală;  Situl arheologic de la Râureni cu Aşezare şi Necropolă de Epocă Hallstatt; Situl arheologic „Buridava Romană” Stolniceni din sec II-IV, sec. III – IV Epoca daco-romană, sec. II – IV Epoca romană, sec. II – III, Epoca romană; Aşezare din Neolitic, la Stolniceni, la Est de DN 64 şi la V de râul Olt, în jurul cimitirului.

 

Sursa: Florin Epure, Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol. II – Localităţile urbane; Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2012