Preşedintele Păsat i-a prelungit DUBIOS mandatul lui Ion Bobe la şefia Serviciului de Protecţia Plantelor
Deşi trebuia organizat un concurs pe post, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Vâlcea, Gheorghe Păsat, a venit săptămâna trecută cu un proiect de hotărâre în plenul CJ privind prelungirea exercitării cu caracter temporar, a funcţiei de şef serviciu al Serviciului Public Judeţean pentru Protecţia Plantelor Vâlcea, de către Ion Bobe (un apropiat al deputatului liberal Cristian Buican), până la ocuparea prin concurs a postului respectiv, dar nu mai târziu de 6 luni. Propunerea a trecut cu 23 de voturi şi un vot împotrivă. În conformitate cu prevederile art. 1 din Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 182 din 31 august 2015, începând cu data de 1 septembrie 2015 s-a aprobat exercitarea cu caracter temporar, pentru o perioadă de 6 luni, a funcţiei de Şef serviciu al Serviciului Public Judeţean pentru Protecţia Plantelor Vâlcea, de către Ion Bobe Ion, inspector de specialitate, gradul profesional I A. Potrivit prevederile art. 91 alin. 2, lit. e din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, consiliul judeţean numeşte, sancţionează şi dispune suspendarea, modificarea şi încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă, în condiţiile legii, pentru conducătorii instituţiilor şi serviciilor publice de interes judeţean. Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, stipulează la art. 25, alin. 1, faptul că, exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii de conducere se realizează prin numirea temporară a unei persoane angajate care îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei de conducere şi care nu a fost sancţionată disciplinar, pentru o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic, iar prin alin. 2 al aceluiaşi articol, se arată că, în mod execepţional, perioada prevăzută la alin. 1 poate fi prelungită cu maximum 6 luni, dacă în statute sau în legi speciale nu se prevede altfel. În perioada în care va exercita temporar funcţia de şef serviciu al Serviciului Public Judeţean pentru Protecţia Plantelor Vâlcea, Ion Bobe va beneficia de drepturile salariale aferente funcţiei de conducere respective.
(Nicu Trandafir)