Elevii sunt aşteptaţi în săptămâna ”Şcoala altfel” să înveţe tainele olăritului la Vlădeşti

Căminul Cultural Vlădeşti îi invită în această primăvară – şi mai ales în cadrul săptămânii ”Şcoala altfel” din luna aprilie – pe cei mici, preşcolari şi elevi, să îi treacă pragul pentru a învăţa din tainele olăritului şi modelării lutului. Grupuri de aproximativ 10 elevi, însoţite de un cadru didactic, sunt aşteptate în comuna vecină cu Râmnicul pentru a lucra pe roată lutul şi pentru a învăţa câte ceva despre miracolul transformării acestuia în ceramică, îndrumaţi de unul din continuatorii tradiţiei locale a olăritului, meşterul ceramist Eugen Pătru. Programările pentru vizite la centrul de olărit din Vlădeşti se pot face la tel. 0723.456.364.
in Actualitate