Primarul comunei Bujoreni, Alexandru Rosu, pus sub control judiciar (surse)
Magistrații vâlceni au dispus vineri măsura controlului judiciar pentru primarul localității Bujoreni, Alexandru Roșu, afirmă surse judiciare. Conform acestora, edilul are interdicția de a intra în Primărie și de a lua legătura cu ceilalți martori din cauza penală în care este cercetat pentru fapte asimilate celor de corupție.
Primarul comunei Bujoreni, Alexandru Roșu, a fost dus pentru audieri, joi, la sediul Parchetului din Râmnicu Vâlcea, afirmă surse judiciare, după ce în cursul zilei, procurorii vâlceni au efectuat 28 de percheziții la sediul Primăriei Bujoreni, Căminul Cultural Bujoreni, la locuința primarului și la sediile mai multor firme din Bujoreni, Călimănești și Râmnicu Vâlcea.
Potrivit surselor judiciare, perchezițiile, care au vizat lucrări de infrastructură — asfaltare de drumuri comunale, rețea de canalizare, de apă — care ar fi fost câștigate de anumite firme.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, transmis AGERPRES, procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2011-2016.
Astfel, în cursul zilei de 17 martie 2016, ca urmare a obținerii autorizațiilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în 28 de locații situate în Râmnicu Vâlcea, Bujoreni și Călimănești, din care una este sediul unei instituții publice, respectiv Primăria Bujoreni, iar celelalte sunt sediile unor societăți comerciale.
În această cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea, a Direcției Generale Anticorupție — Biroul Județean Vâlcea și Inspectoratul Județean de Poliție Vâlcea.
AGERPRES