|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

RÂMNICU VÂLCEA, ORAȘUL GUNOAIELOR! Romprest riscă să rămână fără licenţă naţională 

groapa-gunoi

Societatea a câştigat  licitaţia pentru a ridica gunoiul din Râmnicu Vâlcea în mai 2015 şi a primit până acum nu mai puţin de patru amenzi de la Garda Naţională de Mediu, pentru nerespectarea autorizaţiei de mediu. Firma nu are în Vâlcea o staţie propie de sortare a gunoaielor, motiv pentru care deşeurile nu au ajuns la groapa de gunoi de la Feţeni, ci au fost depozitate la Horezu şi la staţia de la Râureni, fapt sancţionat însă de inspectorii Gărzii de Mediu, ultima amendă aplicată Romprest având o valoare de  60 000 lei. În plus, Romprest a primit şi un ultimatum, operatorul de salubrizare fiind obligat să ridice până pe 28 martie 2016 tot gunoiul depozitat la Râureni.

După ultima sancţiune primită de la Garda de Mediu, firma  de salubrizare a încetat joi, 24 martie 2016, să mai ridice resturile menajere din Râmnicu Vâlcea, mormanele de gunoi tronând peste tot în oraş. Pentru a debloca situaţia, autorităţile locale au avut mai multe discuţii cu reprezentanţii firmei şi, potrivit primarului interimar Ion Gigi Matei, situaţia s-ar fi deblocat pe parursul acestei zile.

 

„Am ajuns la un  numitor comun, situaţia s-a deblocat astăzi, la ora 12.00. Până duminică dimineaţa tot gunoiul de la Râureni  va fi dus la Bucureşti, iar firma va începe să ridice şi deşeurile din oraş. Operatorul va aduce o staţie de sortare mobilă şi nu cred că vor mai fi astfel de probleme”, susţine primarul interimar Ion Gigi Matei. 

 

Dacă va primi şi o a cincea amendă de la Garda de Mediu, Romprest va rămâne fără licenţă de salubrizare şi va ajunge în imposibilitatea de a mai presta astfel de servicii în România.

Sursa: adevarul.ro

12239683_10207617867341963_991039155317700657_n 12524248_10207617868301987_5186925919284514470_n 12548893_10207617866901952_7515093406154534567_n 12804710_10207617867981979_3043740528073497847_n 12920249_10207617867101957_2271004114910363138_n 12920479_10207617868701997_1398969372104504952_n

One Response to RÂMNICU VÂLCEA, ORAȘUL GUNOAIELOR! Romprest riscă să rămână fără licenţă naţională

  1. Alina Stanciu

    Asta e respectul care il are actualul primar fata de locuitori. Daca avea sange in instalatie, in 2 secunde se alegea praful de contractul celor de la Romprest; dar cand incasezi comision, trebuie sa stai „cuminte”. Halal politicieni la Ramnic, halal firme serioase la Ramnic…

     

Leave a Response