Consiliul Local pregăteşte o licitaţie „cu dedicaţie” pentru amplasarea de panouri publicitare?
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea este chemat joi, 31 martie 2016, să aprobe închirierea prin licitaţie publică a unui număr de 25 suprafeţe de teren (cinci loturi) ce aparţin domeniului public al municipiului în vederea amplasării unor panouri publicitare. Închirierea suprafeţelor de teren se va face pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire cu acordul Consiliului Local, la preţul de pornire de 31 euro/amplasament/lună, fără TVA, preţ stabilit funcţie de valoarea medie a încasărilor din contractele de asociere în participaţiune încheiate de municipiu în baza HCL nr. 223/2005. Tot Consiliul Local va mai aproba caietul de sarcini pentru închirierea amplasamentelor, dar va desemna şi trei consilieri locali care să facă parte din comisia de licitaţie, cu drept de vot. Prin hotărârea nr. 137/30 iunie 2014, Consiliul Local a reactualizat Regulamentul privind amplasarea mijloacelor de publicitate în municipiul Râmnicu Vâlcea, iar prin hotărârea nr. 221/27 noiembrie 2015, Consiliul Local a aprobat completarea anexei nr. 7 la regulament cu încă 8 locaţii pentru panourile publicitare, numărul total al locaţiilor în care se pot amplasa panouri publicitare fiind 43. Ulterior, prin hotărârea nr. 265/28 decembrie 2015, Consiliul Local a aprobat a închirierea prin licitaţie publică a unui număr de 24 suprafeţe de teren ce aparţin domeniului public al municipiului în vederea amplasării unor panouri publicitare. în urma licitaţiei organizate în data de 5 februarie 2016 s-au încheiat contracte de închiriere doar pentru 9 din cele 24 amplasamente. De asemenea, la data de 3 aprilie 2016, expiră valabilitatea contractului de asociere în participaţiune încheiat cu SC Euromedia Group SA având ca obiect amplasarea a 11 panouri publicitare, din care o locaţie – Parcul Mircea cel Bătrân, vizavi de BCR nu a mai fost aprobată prin HCL 137/2014 întrucât este amplasat în zonă de monumente istorice. Pentru închirierea acestor amplasamente, precum şi a celor rămase disponibile în urma licitaţiei organizate în data de 5 februarie 2016, în total 25 amplasamente, se impune organizarea unei noi proceduri de licitaţie. întrucât, pe parcursul desfăşurării procedurii licitaţiei publice cu strigare pentru închirierea amplasamentelor destinate panourilor publicitare, au existat solicitări de clarificare, apreciem necesară şi modificarea caietului de sarcini. Precizăm că, potrivit art. 12 din Legea nr. 185/2013 privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate, cu modificările şi completările ulterioare, amplasamentele aflate în proprietatea sau în administrarea unităţilor administraţiv-teritoriale destinate montării mijloacelor de publicitate vor fi închiriate sau concesionate prin licitaţie publică organizată în condiţiile legii. Licitaţiile pentru amplasamentele se organizează pe zone de publicitate sau tipuri de mijloace de publicitate, stabilite în conformitate cu regulamentul local de publicitate. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 123 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, consiliile locale hotărăsc ca bunurile ce aparţin domeniului public sau privat, de interes local, să fie concesionate ori să fie închiriate. închirierea se face prin licitaţie publică, organizată în condiţiile legii.
(Nicu Trandafir)