Florin Brăgău – PRU dorește trecerea CET Govora în subordinea Primăriei Râmnicului
Râmnicenii vor avea costuri mai mici la întreținere dacă ideea lui Florin Brăgău va prinde contur!
Campania pentru alegerile locale din iunie 2016 a început deja! Știm, ne puteți contrazice și spune că, oficial, ea va demara pe 6 mai. Așa este, însă mai toate partidele au scos deja pe „piața electorală” atât candidații, cât și oferta cu ajutorul căreia vor să cucerească prețioasele voturi.
Prezentăm, astăzi, unul dintre punctele forte pe care candidatul Partidului România Unită la Primăria Râmnicului îl propune alegătorilor. Energic ca de obicei, Florin Brăgău, căci despre acest om este vorba, se „bagă tare” în campania electorală și vine cu un subiect „bombă” – conform ramnicuvalceaweek.ro. Candidatul Partidului România Unită vrea, nici mai mult, nici mai puțin, trecerea CET Govora din subordinea Consiliului Județean Vâlcea în cea a Primăriei Râmnicului!
Printre beneficiile certe pe care locuitorii Râmnicului le-ar avea dacă propunerea lui Florin Brăgău ar prinde viață se numără: reducerea cheltuielilor cu energia termică, calitate superioară a serviciilor primite, crearea de locuri de muncă de pe urma construirii unui incinerator de deșeuri.
„Mă angajez să redresez CET GOVORA! Împreună vom rentabiliza și vom decăpușa CET GOVORA! Cum vom face asta? CET-ul trebuie să treacă din subordinea CJ Vâlcea în subordinea CL Râmnicu Vâlcea, fiind principalul operator de furnizare a energiei termice pentru municipalitate, NU pentru județ. Este nevoie de reorganizarea personalului prin depolitizare și eliminarea nepotismului. Vom lua în calcul extinderea activității prin construirea unui incinerator de deșeuri pentru producția de energie. Voi reduce drastic cheltuielile cu energia termică pentru fiecare apartament din Râmnic. Este obligativitatea municipalității să reducă cheltuielile cu energia termică pentru cetățeni”, sună declarația lui Florin Brăgău.