Consiliul Local a aprobat achiziţionarea a 2 terenuri pentru extinderea infrastructurii de apă şi apă uzată
Joi, 14 aprilie, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat propunerea privind achiziţionarea unor imobile terenuri, în vederea realizării obiectivului de investiţii „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în Rm. Vâlcea”. În urma discuţiilor purtate cu proprietarii terenurilor de către reprezentanţii SC Apavil SA, a rezultat că proprietarii sunt de acord cu transferul dreptului de proprietate către municipiu prin vânzare-cumpărare. De aceea, s-a aprobat achiziţionarea prin cumpărare a imobilelor terenuri afectate de realizarea obiectivului de investiţii „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în Rm. Vâlcea – CL 6”, după cum urmează: terenul din strada Uzinei nr. 12, în suprafaţă de 262 mp, ce aparţine numiţilor Stănculescu Nicolae Mihai şi Stănculescu Sebastian, în valoare de 4000 euro fără TVA, respectiv 18.042 lei (15,267 euro/mp), conform raportului de evaluare; terenul din strada Uzinei nr. 8, în suprafaţă de 123 mp, ce aparţine numiţilor Păunescu Nicolae Cristian şi Păunescu Nicoleta, în valoare de 1900 euro fără TVA, respectiv 8570 lei (155447 euro/mp). Cheltuielile aferente întocmirii documentaţiilor tehnice de cadastru, precum şi cele pentru încheierea contractelor de vânzare- cumpărare în formă autentică, vor fi suportate de către proprietarii terenurilor. În cadrul Axei Prioritare 1 a POS Mediu – „Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată”, Apavil SA derulează proiectul „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Vâlcea”. Proiectul presupune investiţii pentru îmbunătăţirea proceselor de captare, tratare şi distribuţie a apei potabile şi pentru colectarea şi epurarea apelor uzate în zonele acoperite de operatorul regional Apavil Vâlcea, în conformitate cu Directivele Uniunii Europene în sectorul de apă şi apă uzată. Conform planului de achiziţie din cadrul aplicaţiei care a stat la baza obţinerii aprobării Comisiei Europene pentru confinanţarea, din Fondul de Coeziune, a proiectului „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Vâlcea”, pentru perioada 2011 – 2015, printre cele 14 contracte de lucrări, se numără si cel denumit „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în Rm. Vâlcea, zona Nord şi Ocnele Mari – CL 6”. Luna trecută, SC Apavil SA a solicitat iniţierea unei Hotărâri a Consiliului Local pentru exproprierea unor suprafeţe de teren situate în strada Uzinei, aparţinând unor proprietăţi private, afectate de traseul reţelei de canalizare menajeră, aşa cum a fost acesta modificat prin Dispoziţia de şantier nr. 18/09.02.2016, emisă de proiectantul „Fichtner Environment”, în urma notei de constatare din data de 26.01.2016, din care rezultă ca pe amplasamentul iniţial proiectat pentru reţeaua de canalizare pe strada Uzinei, se regăsesc mai multe reţele edilitare, astfel încât se impune translatarea cu aprox, 3,5 m a acesteia, faţă de limita proiectată, pe un amplasament ce urmează a fi pus la dispoziţie de către autoritatea publică locală. În urma suprapunerii traseului reţelei de canalizare menajeră stabilit conform dispoziţiei de şantier, cu limitele proprietăţilor din strada Uzinei, înscrise în cartea fundară, a rezultat că acesta afectează două imobile-terenuri proprietate privată, situate pe strada Uzinei nr. 12, respectiv nr. 8.