Primarul Constantin Drăghici, OMUL de care locuitorii din Amărăști au nevoie în continuare!
Domnule primar al comunei Amărăşti, Constantin Drăghici, vă rog să începem cu un bilanţ al ultimilor aproape patru ani de mandat. Zic aproape pentru că se împlinesc patru ani la alegeri.
Aş dori să punctez câteva investiţii din ultima perioada, cele mai relevante, pentru că nu vreau să ne pierdem printre cele mai micuţe, şi m-aş referi în primul rând la un proiect integrat, mare, în valoare de aproape 2,5 milioane de euro. Au fost mai multe acţiuni, şi anume, alimentarea cu apă şi canalizare dar numai pe cea mai populată zonă a comunei, adică pe artera principală, asfaltarea unui drum comunal. A fost o asfaltare aşa cum se fac investiţii pe fonduri externe, cu podeţe la fiecare gospodărie, cu şanţuri dalate. O altă acţiune a fost construirea unei grădiniţe pentru că era neapărată nevoie. Preşcolarii funcţionau într-o şcoală mai veche şi era cam improprie pentru aşa ceva. Am mai avut o acţiune, în special pentru a creşte punctajul, în aşa fel încât să intre investiţia mai repede la finanţare, şi mă refer la costume populare şi organizarea unui festival. Ele prind foarte bine la o localitate în care cultura este bine dezvoltată. Astfel, proiectul a intrat rapid la finanţare, iar în anul 2013 a fost finalizat şi recepţionat. Am făcut studii de fezabilitate pentru extinderea reţelei de apă şi canal, pentru că trebuie să introducem apa şi în celelalte zone ale comunei.
În anul 2009 a fost dată în funcţiune şcoala. Acest lucru a fost posibil graţie unui proiect prin Banca Europeană de Investiţii şi prin Guvernul României. A fost o investiţie importantă pentru comunitatea noastră pentru că, aşa cum spuneam mai devreme, şcoala veche deja ajunsese improprie pentru funcţionare. Această şcoală pune la dispoziţie spaţii optime pentru copiii care învaţă aici, adică cei de la învăţământul primar şi gimnazial.
Cam câţi copii aveţi la şcoală în comuna dumneavoastră?
Sunt în jur de 160 de copii.
Cum arată mediul economic în Amărăşti?
Este slab pentru că este o singură firmă care este mai răsărită şi care are câţiva angajaţi. În rest, înseamnă câteva magazine şi mai avem două ferme de pui de găină şi de găini, care au câţiva angajaţi. Este un punct slab, dar, sunt convins că se datorează, în primul rând, situaţiei economice naţionale, şi, până acum câţiva ani din cauza lipsei utilităţilor.
Lipsa utilităţilor face ravagii în mediul rural. Suntem în anul 2016 şi avem localităţi care încă nu beneficiază nici măcar de apă curentă sau de canalizare…
Să ştiţi că o parte dintre cei care stau în zonele unde nu există aducţiune de apă şi-au săpat bazine undeva mai sus şi şi-au adus apă individual. O problemă este lipsa canalizării, însă, deocamdată, parte din ei au fose septice. Pe viitor trebuie extinse aceste două reţele.
Ştiu că veţi candida din nou acum. V-aţi gândit să faceţi ceva pentru a impulsiona mediul economic? Ceva în afară de apă şi canalizare, de exemplu atragerea unor investitori în comuna Amărăşti. Potenţial cred că există în orice localitate din ţară
În mod direct, primarul nu poate decât să aducă utilităţile. În mod indirect poate să mai ajute. Spre exemplu, am avut multe întâlniri cu tinerii, viitori întreprinzători, pentru accesarea fondurilor externe. Deja sunt persoane care au depus, sau urmează să depună proiecte. Acest lucru înseamnă locuri de muncă. Cred că este singura soluţie plauzibilă pentru dezvoltarea localităţii. Încă din noiembrie-decembrie, anul trecut, au luat legătura cu consultanţii şi deja sunt aproape să depună acele proiecte. Se merge şi pe GAL, însă sumele sunt micuţe. Se împart la numărul de UAT-uri, iar noi suntem 17. Suma este în jur de 40000 euro/ localitate.
V-aţi gândit să daţi tinerilor întreprinzători terenuri pentru a-şi dezvola o afacere?
M-am gândit, însă localitatea Amărăşti este una din localităţile care nu are nici un metru de teren care să fie al primăriei. Am încercat în timp să cumpărăm dar nu am reuşit din cauza lipsei fondurilor. Pe viitor ne gândim să achiziţionăm teren, în primul rând pentru a dezvolta localitatea. Avem în discuţie un proiect pentru producerea curentului electric. Avem constituit un A.D.I. -Amărăşti-Glăviile-Pesceana şi vrem să-l extindem, să mai primim încă trei localităţi şi să facem acest proiect cu panouri fotovoltaice. Problema este că nu avem terenuri. A trebuit să ne asociem cu localitatea Şuşani unde există teren mai mult şi pot să pună la dispoziţie 6-7ha pentru aceste panouri.
În ce stadiu este acest proiect cu panouri fotovoltaice?
Este în studiu de fezabilitate şi, în paralel, aducem la A.D.I.-ul existent şi ceilalţi membri.
Cu Căminul Cultural aţi mai făcut ceva?
Căminul Cultural este o investiţie extrem de grea pentru localitatea noastră pentru că până acum doi ani de zile nu a existat program care să finanţeze o astfel de lucrare, însă, acum, Compania Naţională de Investiţii investeşte şi în astfel de lucrări. Am depus toate documentele necesare şi aşteptăm verdictul final în aşa fel încât să iau hotărârea de consiliu pentru a aproba protocolul de predare. Urmează apoi să-l scoată la licitaţie iar dupa ce se încheie licitaţia se pot apuca de lucrări. Lucrarea este începută acum 20 de ani. Acum este la stadiul de acoperiş. Recent a fost făcută o expertiză tehnică, care, cu anumite propuneri către proiectant a dat voie ca lucrarea să continuie.
O altă investiţie pe care nu aţi reuşit până la ora actuală să o finalizaţi este parcul din localitate
Într-adevăr, este o investiţie începută de mai mult timp. Aici a fost o altă problemă, în sensul că, primul constructor a făcut primele lucrări. Au fost facturate dar au fost plătite decât o parte din ele pentru că nu erau conforme. De exemplu, au introdus instalaţia de irigat care trebuie să aibă un cămin în care era o pompă care să distribuie apa în tot parcul şi să ude la anumite ore. Exista automatismul care să distribuie apa, însă nu a funcţionat. Un timp îndelungat nu au mai venit ca să continuie lucrările. Nu am putut să reziliem contractul cu ei decât în momentul în care a expirat contractul. Astfel am apelat la o altă firmă care a fost la fel de neserioasă. A promis că vine, a luat toată investiţia în primire, dar când a trebuit să se apuce de lucrări nu au mai venit. Acum suntem în discuţii cu a treia firmă care sper să fie în regulă şi să putem începe lucrările. Nu este mare lucru de făcut. Sunt câteva alei din parc, două locuri de joacă pentru copii, de montat bănci şi coşuri de gunoi.
Mai este de făcut iluminatul public, tot cu celule fotovoltaice şi plantările care trebuie făcute.
Când estimaţi că va fi gata?
Cred că până la sfârşitul anului 2016. Este nevoie de acest parc pentru că alături este baza sportivă care este gata în proporţie de 90%, nocturna este deja montată, mai este de plantat gazonul.
Anul acesta unde veţi ţine ziua comunei?
În parc va fi, dar undeva în partea dreaptă. Acolo, săptămânal, în ziua de duminică, se organizează un târg de săptămână.
V-aţi depus candidatura?
Încă nu.
Anul acesta este permisă campania decât prin pliante. Ce partid aţi scris pe pliante? Din ce partid faceţi parte?
Sunt social democrat şi aici rămân. Pe mine mă interesează să meargă bine lucrurile în comunitate, au fost multe realizări şi mai sunt multe de făcut. Încercăm ca în perioada următoare să schimbăm faţa localităţii în bine.
La al câtelea mandat sunteţi acum?
Termin acum al treilea mandat de primar şi am mai fost o dată viceprimar.
Cum aţi găsit la început comuna Amărăşti?
Nu pot să spun că era un dezastru. Şi predecesorii mei s-au îngrijit să facă treabă. Au fost lucruri făcute şi de ei, iar eu am continuat. Datorită perioadei mai lungi probabil am realizat mai multe.
Vă descurcaţi cu bugetul pe care îl aveţi până la sfârşitul anului?
Până spre sfârşitul anului, cu siguranţă. Atunci sperăm la o rectificare, îndeosebi la cheltuielile cu asistenţii personali şi persoanele cu handicap, pentru că acolo a rămas ceva descoperit. În rest sper să ne ajungă cheltuielile pentru utilităţi, pentru că au fost cântărite în aşa fel încât trebuie să ne ajungă.
Cu ajutoarele sociale cum staţi?
Sunt în jur de 50 dosare. O parte dintre ei sunt vârstnici şi nu trebuie să facă şi muncă în folosul comunităţii. În jur de 25 de persoane trebuie să presteze în fiecare lună în funcţie de suma pe care o are
Aveţi emoţii la alegeri?
Nu sunt decât cele constructive. Faptul că intri într-o competiţie te îngrijorează, dar nu îmi este teamă pentru că nu este nici o problemă dacă nu câştig.
Vă mulţumesc frumos!