Tăriceanu la Vâlcea: Plenul Senatului va decide în privința solicitării DNA în cazul Corlățean, după ce se pronunță Comisia juridică
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat luni seară, la Râmnicu Vâlcea, că nu poate să spună când va fi votul plenului Senatului în privința solicitării DNA cu privire la urmărirea penală în cazul lui Titus Corlățean, având în vedere că înainte trebuie să se pronunțe și Comisia juridică, iar desfășurarea acestor proceduri va fi stabilită în ședința de marți a Biroului Permanent.
„A sosit la cabinetul meu solicitarea referitoare la începerea urmăririi penale împotriva fostului ministru de Externe Titus Corlățean. M-am consultat cu colegii din Biroul Permanent și am convocat pentru mâine (marți n.r.), ora 10 jumătate, ședința Biroului Permanent. Biroul Permanent trebuie să urmeze o serie de proceduri care nu permit, în acest moment să spun, când va fi votul în plen. Pentru că este comisia juridică care trebuie să analizeze solicitarea, ea este comisia de specialitate conform regulamentului și care trebuie să dea un aviz, aviz care nu este obligatoriu. Decizia o va lua plenul, dar numai după ce comisia se pronunță și azi fiind la Vâlcea, nu pot să stabilesc acest lucru pentru că nu este de căderea mea, este de căderea Biroului Permanent care se întrunește mâine și care va putea să stabilească cum se vor desfășura procedurile. După aceea vom putea oferi câteva indicii cu privire la data posibilă când se va produce votul în plen”, a declarat președintele Senatului.
Biroul permanent al Senatului va discuta, marți, solicitarea Justiției privind începerea urmăririi penale față de fostul ministru de Externe Titus Corlățean, a precizat Andrei Alexandru, purtătorul de cuvânt al președintelui Senatului.
El a spus că ordinea de zi a ședinței Bp de marți, programată pentru ora 10,30, cuprinde mai multe subiecte, printre care și cel referitor la Corlățean.
Solicitarea Justiției privind începerea urmăririi penale față de fostul ministru de Externe Titus Corlățean a ajuns luni la Senat.
Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea Senatului pentru începerea urmăririi penale față de senatorul Titus Corlățean, fost ministru de Externe, în dosarul diaspora.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis luni AGERPRES, Kovesi a transmis procurorului general al PÎCCJ referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de senatorul Titus Corlățean, la data faptelor ministru al Afacerilor Externe, în legătură cu săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul și împiedicarea exercitării drepturilor electorale.
„În contextul organizării alegerilor prezidențiale din anul 2014, în calitate de ministru al Afacerilor Externe, Titus Corlățean, prin încălcarea procedurilor legale și prin acte de dispoziție, a organizat discreționar secțiile de votare din străinătate, obținând astfel un folos necuvenit pentru candidatul propus și susținut de partidul din care făcea și el parte”, susține DNA.
Folosul necuvenit pentru altul a constat în limitarea numărului de cetățeni români care și-au putut exercita dreptul de vot în străinătate, indică procurorii.
AGERPRES