|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Înfiinţarea unei societăţi de gospodărire locală, una din priorităţile candidatului Gheorghe Gîngu (PSD) 

Gingu Bujoreni

Gheorghe Gîngu, candidatul PSD Vâlcea pentru Primăria Bujoreni, propune înfiinţarea în regim de urgenţă a unei societăţi de gospodărire locală, tip ADP. Este una din priorităţile sale, dacă cetăţenii din Bujoreni îi vor acorda votul de încredere la alegerile locale din data de 5 iunie 2016 şi va prelua funcţia de primar al acestei frumoase localităţi.

Gheorghe Gîngu consideră că prin înfiinţarea aceste societăţi în cadrul Primăriei Bujoreni se vor crea în jur de 40 – 50 de locuri de muncă exclusiv pe pentru cetăţenii din această localitate, care vor munci cu responsabilitate în condiţiile în care lucrările se vor face în beneficiul lor şi al tuturor oamenilor din Bujoreni.

De asemenea, toate lucrările se vor executa la costuri minime şi reale, bugetul local fiind administrat cu foarte multă responsabilitate.

„Ţin foarte mult la acest proiect, iar înfiinţarea Societăţii de gospodărire locală va fi prioritatea mea numărul unu. Pe lângă locurile de muncă ce vor fi create pentru cetăţenii din Bujoreni, administraţia locală va putea fi în măsură să efectueze toate lucrările în regim propriu, cu nişte costuri mult mai scăzute. Desigur, trebuie să precizez că această societate va fi dotată cu utilaje, cum ar fi buldo-excavatoare, tractoare, camioane şi tot ce trebuie pentru efectuarea unor lucrări de calitate şi durabile.

Toate lucrările efectuate vor fi supravegheate şi evaluate de un inginer constructor. De asemenea, în cadrul societăţii va fi angajat şi un specialist în topografie care va acorda asistenţă la lucrările efectuate în comună, dar care îi va şi ajuta pe cetăţenii din Bujoreni cu tot ceea ce ţine de cadastru, totul la costuri minime” – susţine candidatul PSD la Primăria Bujoreni, Gheorghe Gîngu.

GINGU

Leave a Response