Votați pentru viitor. Votați primar Cristian Birăruți (PSD) la Alunu, un ajutor, nu un stăpân!
Mă numesc Birăruți Cristian, născut la 24 mai 1965 în Comuna Alunu, Sat. Roția. Sunt licențiat al Facultății de Drept și Administrație Publică Spiru Haret, din Râmnicu Vâlcea, pe care am absolvit-o în anul 2009, cu specialitatea drept. În anul 2013, în cadrul Centrului de Mediere Craiova, am absolvit cursurile de mediatori. În prezent, sunt administratorul firmei SC SERVIS CRIMEC SRL.
În urma discuțiilor avute cu organizația locala PSD Alunu, am fost nominalizat pentru a candida la funcția de primar al comunei Alunu. Am ales PSD deoarece este partidul care mă reprezintă. Ideologia partidului este una care contribuie la progresul și dezvoltarea intelectuală, materială, spirituală, în mod egal a tuturor claselor sociale. În ultimii ani, prin contribuțiile premierului Victor Ponta, s-au realizat măriri de pensii, alocații și salarii.
Sunt un luptător, nu îmi este frică de răspundere și în același timp, sunt foarte nemulțumit de felul în care este administrată comuna, mai ales în ultimii 12 ani sub conducerea fostului primar Boeangiu Vasile Pirvu și a viceprimarului Daju Vasile. S-au cheltuit miliarde de lei, dar fără rezultate…vedeți și dumneavoastră, starea drumurilor, a șanțurilor, canalizarea nefuncțională, titluri de proprietate pe care încă nu le avem, taxe si impozite mari. Funcționarii primăriei nu își fac datoria, suntem tratați cu indiferență când mergem să ne rezolvăm problemele. S-au investit miliarde de lei în cumpărarea utilajelor și mașinilor la mâna a doua, de la firma nepotului său. Rețeaua principală de apă, fiind în garanție, se repară folosindu-se utilajele și muncitorii angajați de primărie, costurile fiind suportate de primărie și nu de firma care a executat lucrarea.
Dragi locuitori ai comunei Alunu, sunt multe de făcut! Trebuie să o luam de la „zero”, dar împreună, uniți, vom da o altă „față” acestei comune. Este nevoie de un primar sincer, cinstit, care să reprezinte interesele dumneavoastră. Eu pot fi acel primar de care aveți nevoie!
Puneți-vă încrederea în mine și în partidul pe care îl reprezint – PSD și nu veți fi dezamăgiți.
Platforma program
- Domeniul dezvoltării economice și infrastructurii:
Asfaltarea Drumului Județean și amenajarea șanțurilor;
Asfaltarea tuturor drumurilor din comună;
Înființarea unui centru pentru achiziția de animale și lapte;
Acordarea de consultanță tuturor cetățenilor comunei care sunt interesați de a dezvolta o afacere cu fonduri europene;
Atragerea investitorilor pentru a crea locuri de muncă;
Surse de finanțare: proprii, Consiliul Județean și accesarea fondurilor europene.
- Domeniul protecției mediului:
Dotarea fiecărei gospodarii cu europubele;
Eliminarea taxei de salubrizare pentru cetățenii cu venituri mici;
Amenajarea a două locații pentru distracție, una în satul Alunu, iar cealaltă în satul Ocracu – Ciobani;
- Domeniul cultural – educativ – sportiv:
Înființarea unei baze sportive moderne și alcătuirea unei echipe de fotbal pentru performanță;
Construirea unei săli de festivități în satul Coltești;
Darea în folosință a dispensarului uman din satul Ilaciu;
Înființarea unei biblioteci;
Acordarea de stimulente (bani, excursii), elevilor cu rezultate bune la învățătura;
- Domeniul protecției sociale și a dreptului de proprietate:
Finalizarea emiterii titlurilor de proprietate (terenuri, păduri);
Utilizarea eficientă a iluminatului public;
Reducerea impozitelor și taxelor locale;
Posibilitatea prestării de servicii în folosul comunității de către persoanele cu venituri mici, în vederea achitării taxelor și impozitelor la bugetul local.