|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Pană de curent URIAȘĂ în județul Vâlcea! 

pana curent

O pana uriasa de curent afecteaza, de la ora 16:15, municipiul Ramnicu Valcea si mai multe localitati limitrofe din judet, a declarat, pentru Agerpres, prefectul judetului Valcea, Radu Renga, care a convocat pentru ora 18:00 o sedinta a Comandamentului pentru Situatii de Urgenta.

Potrivit prefectului, avaria ar fi fost produsa in reteaua Transelectrica. Radu Renga a precizat ca a luat legatura de urgenta cu institutiile publice, inclusiv IPJ si ISU Valcea, pentru a fi pregatite de interventie si a fluidiza traficul in oras si a sprijini agentii economici pe perioada cat dureaza avaria.

„La 17:15 minute am fost sunat de CEZ si mi s-a comunicat faptul ca s-a reusit macar pentru platforma chimica, unde sunt cei mai mari agenti economici, repornirea curentului unde situatia ar fi fost destul de grava. In rest am dat dispozitii ca IPJ, ISU, politie locala, sefi de post din localitatile judetului sa fie in dispozitiv pentru a preveni, a ajuta, agentii economici si a fluidiza traficul acolo unde sistemele de semaforizare nu functioneaza”, a precizat Renga.

„Toate echipajele de la Politia Rutiera si toti agentii disponibili au fost trimisi in trafic, pentru a fluidiza circulatia in zonele cu trafic aglomerat”, a declarat, pentru AGERPRES, Alina Teodorescu, purtatorul de cuvant al IPJ.

Leave a Response