Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a majorat tarifele de salubrizare stradală
Zilele trecute, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat majorarea tarifelor de salubrizare stradală, a tarifelor pentru lucrări de întreţinere spaţii verzi şi mobilier stradal şi tarifelor de întreţinere sisteme de irigaţii. Prin Hotărârea nr. 244 din 31 august 2010, Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat delegarea directă, prin concesiune, către SC Pieţe Prest SA, a gestiunii unor servicii de administrare a domeniului public şi privat, printre care şi activitatea de amenajare şi întreţinere a spaţiilor verzi, a parcurilor şi grădinilor publice şi a locurilor de agrement iar prin Hotărârea nr.47 din 28.02.2011, Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat delegarea directă, prin concesiune, către SC Pieţe Prest SA, şi a gestiunii următoarelor servicii: maturatul, spălatul, stropirea şi întreţinerea spaţiilor verzi; curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei sau îngheţ; montat şi întreţinere mobilier stradal, tarifele pentru aceste servicii fiind aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr. 84/2011, modificată prin Hotărârea nr.242/2011. Ulterior, prin Hotărârea nr.66 din 31 martie 2015, tarifele practicate de SC Pieţe Prest SA pentru activitatea de salubrizare stradală, precum şi pentru lucrările de întreţinere a spaţiilor verzi şi mobilierului stradal, au fost ajustate, începând cu data de 1 aprilie 2015. Potrivit prevederilor Hotărârii nr.66 din 31 martie 2016 a Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea a fost completată Anexa nr.3 la Contractul de delegare a gestiunii unor servicii publice de administrare a domeniului public şi privat, cu următoarele bunuri: sistem de irigaţii a spaţiilor verzi din municipiu, realizat pe 17 amplasamente, detaliate în Anexa la Autorizaţia de construire nr.901/35135/05.11.2014, având data PIF octombrie 2015, valoarea de inventar 442.940,99 lei şi numărul de inventar DP08658; sistem de irigaţii al spaţiilor verzi din incinta Parcului Zăvoi, realizat în cadrul obiectivului de investiţii „Modernizare parc Zăvoi în Municipiul Râmnicu Vâlcea”, în baza Autorizaţiei de construire nr. 892/36263/2013. Prin adresa nr.4109/18.04.2016, înregistrată la sediul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, SC Pieţe Prest SA a propus spre aprobare autorităţii publice locale, în baza prevederilor Legii nr,51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată, şi a art.6, alin.2, lit.b din Contractul de delegare a gestiunii unor servicii publice de administrare a domeniului public şi privat nr.28077/20.09.2010, ajustarea (prin majorarea acestora) a tarifelor pentru serviciile de salubrizare stradală şi a celor de întreţinere a spaţiilor verzi şi mobilier stradal, precum şi aprobarea tarifului de întreţinere a sistemelor de irigaţii, aşa cum sunt acestea prezentate în Anexa nr. 1 şi Anexa nr.2 a adresei mai sus menţionate, motivat de intrarea în vigare începând cu data de 1 mai 2016 a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1017/30.12.2015, cu privire la creşterea salariului minim brut pe ţară, de la 1050 lei, la 1250 lei. Pentru sectoarele de activitate de salubrizare stradală, precum şi pentru lucrările de întreţinere a spaţiilor verzi şi a mobilierului stradal, munca manuală reprezintă un element de cost preponderent, care influenţează cheltuielile societăţii PIEŢE PREST SA, înfiinţată în baza Legii nr.31/1990 actualizată, societate care funcţionează pe principiul profitabilităţii. Astfel, la data de 1 martie 2016, SC PIEŢE PREST SA înregistrează un număr de 304 salariaţi, din care 226 sunt încadraţi cu salariul minim pe economie, personalul necalificat fiind în număr de 130 persoane. Precizăm că în baza prevederilor din Hotărârea Guvernului nr.745 din 2007 pentru aprobarea regulamentului privind acordarea licenţelor în domeniul serviciilor comunitare de utilităţi publice, pentru titularii de licenţă care prestează/furnizează în România un/o serviciu/activitate de utilităţi publice, aflată în sfera de reglementare a A.N.R.S.C., una din condiţiile asociate licenţei este „respectarea specificaţiilor privind metodologia de stabilire, ajustare şi modificare a preţurilor şi tarifelor pentru serviciile publice, pentru funcţionarea optimă, rentabilă a acestora, pentru promovarea eficienţei economice în sectorul serviciilor publice şi protejarea intereselor utilizatorilor, prevăzute pentru domeniul reglementat”. De asemenea, potrivit prevederilor art.13, alin.l din Ordinul nr. 109/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare a localităţilor, „tarifele pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare se pot ajusta, cu aprobarea autorităţii administraţiei publice locale, la solicitarea operatorilor, în raport cu evoluţia parametrului de ajustare, în baza cererilor de ajustare, însoţite de documentaţia de fundamentare a tarifelor, pe elemente de cheltuieli”.