Râmnicu Vâlcea – Sportul, de la începuturi… 

Se poate aprecia că istoria sportului instituţionalizat din Râmnicu-Vâlcea începe cu un ilustru râmnicean – generalul Ioan Emanuel Florescu, unul dintre primii organizatori ai armatei române (în vremea domniei lui Al. I. Cuza). Lucrarea sa din 1863 – Ordonanţă asupra instrucţiunii gimnasticii prin corpuri şi stabilimente militare, stă la baza introducerii obligatorii a gimnasticii în armată şi în şcolile militare; ea a fost aprobată de „domnitorul Unirii” în acelaşi an, la 13 septembrie şi pusă în aplicare în Principatele Unite (Postolache, 1979, 33).

Printre primele structuri organizatorice în domeniul sportiv, este considerată asociaţia cu nume elocvent, „Razna” (se pare, cu profil de bază – turistic), despre care aflăm din relatările privitoare la organizarea unor excursii în Grecia şi Egipt, în 1906; peste câţiva ani, în 1911, va lua fiinţă Societatea „Sborul”, a cicliştilor din Râmnicu-Vâlcea (preşedinte – V. Săndulescu, secretar – Claudiu Dumitrescu), iar în 1921, Societatea „Muncitorul” a avut iniţiativa  constituirii unei societăţi sportive, la care vor adera Liceul „Al. Lahovari” şi militarii Regimentului 94 Infanterie din Râmnicu-Vâlcea (Tamaş, 1994, 191-192).

În anul 1915), „din iniţiativa lui Gheorghe Arsenie, un animator al sporturilor de iarnă din ţara noastră, a luat fiinţă Centrul de bob din Râmnicu-Vâlcea” (Postolache, 1979, 193).

Bob(sleigh) la Râmnicu-Vâlcea. Sportul de performanţă din Râmnicu-Vâlcea este legat de rezultatele obţinute în zilele de 12-15 februarie 1922, de echipa de bob Iorgu Arsenie din Râmnicu-Vâlcea, cu care acesta  a participat la prima ediţie a Campionatului Naţional de Bob şi Săniuţe, organizat la Sinaia, în cadrul Campionatelor Naţionale ale României la sporturile de iarnă, unde a câştigat titlul la proba „echipe de club” (Alexe, 2002, 234). Peste doi ani, Iorgu Arsenie şi Tită Rădulescu şi-au construit pe cont propriu un bob de două persoane („Avalanşa”), „la atelierele Rodeanu din Târgul de săptămână al Râmnicului de altădată” (N. Dinescu), şi au hotărât să participe (hors concours) la prima ediţie a JO de iarnă de la Chamonix din Franţa (24 ianuarie – 4 februarie 1924), unde au cucerit trei cupe, cu un utilaj omologat, tip Bachmann, procurat de acolo. „Participând în calitate de reprezentant al Comisiei de Constituire a Federaţiei Internaţionale de Bobsleigh şi Tobboganning (FIBT) de la Chamonix, în 1924, Iorgu Arsenie obţine afilierea României la acest organism sportiv internaţional” (Ibidem)²². În semn de preţuire a realizărilor obţinute de fraţii Arsenie în acest domeniu, una din cupele puse în joc la Campionatul naţionat de schi, bob şi săniuţe din 2-13 februarie 1927, organizat la Sinaia, s-a numit „Cupa Arsenie” (Bucur-Ionescu, 1986, 151).

A intrat în istoria (uneori, în legendele!) sportului râmnicean, pârtia de pe dealul Capela, legată de primele începuturi ale sporturilor vâlcene de iarnă. Construcţia (pârtia) a fost opera căpitanului Pleşoianu care, în 1920, după război, fusese detaşat de la Reg. din Slatina, la Reg. 2 Vâlcea; fiind un mare animator şi totodată practicant al sporturilor de iarnă, el a fost atras de poziţia ideală a Capelei şi de relieful dealului, care se pretau la amenajarea unui astfel de traseu. Timp de aproape cinci decenii, această pârtie de bob a adus mai mult bucurii vâlcenilor, fiind considerată, la timpul ei, printre primele amenajări de acest fel din ţară. Acelaşi cunoscut om de sport ne informează că, datorită nesiguranţei şi slabei securităţi a traseului, dotării tehnice insuficiente a echipajelor (echipament inadecvat, boburi rudimentare construite mai mult din lemn, fără o protecţie solidă), dar şi absenţei frecvente a zăpezii, s-a produs diminuarea treptată a numărului de antrenamente şi concursuri, ceea ce a avut repercusiuni în atragerea practicanţilor acestui sport. Ultimele apariţii pe pârtie datează din anii 1965-1973. De fapt, paharul se umpluse în urma tragicului accident din anul 1957, când, din cauze neelucidate până la capăt (s-au invocat implicaţii tehnice şi viteza excesivă), la un antrenament neoficial, pilotul a pierdut controlul bolidului şi cei patru ocupanţi ai lui (toţi, liceeni la „Lahovari”) şi-au găsit sfârşitul zdrobindu-se de un copac secular, după ce  au reuşit să-l salveze pe cel de-al cincilea însoţitor – un copil de nouă ani -, aruncându-l, din viteză, în nămeţii de pe marginea culoarului (N. Dinescu).

În anul 1924, la Râmnic, a fost înfiinţată Societatea Sportivă „Vâlceana”, în cadrul căreia,  în câţiva ani, se va înfiripa echipa de fotbal „Vâlceana” (Ionescu, Tudoran, 1984, 99), iar în 1926, cizmarul Anton Diaconescu, “patriarhul” social-democraţiei vâlcene, a înfiinţat – împreună cu Alexandru Bertoli – Societatea Sportivă a Muncitorilor, alcătuită din tineri meseriaşi ai Râmnicului, “care timp de trei ani, a desfăşurat o frumoasă activitate cultural-sportivă” (Tamaş, 1994, 216).

Începând cu anul 1925, Mariana Kõpetti s-a stabilit la Râmnicu-Vâlcea, împreună cu familia. Timp de aproape patru decenii, tânăra – profesoară de fizică şi desen, care a predat la mai multe şcoli din Râmnicu-Vâlcea – a reuşit, prin rezultatele deosebite obţinute la schi şi patinaj, să domine toate concursurile ce se organizau pe plan naţional în perioada interbelică, dar şi după cel de-Al doilea Război Mondial.

Din memoriile aceluiaşi profesor şi fost sportiv pe care l-am menţionat mai sus (N. Dinescu), în Râmnicu-Vâlcea s-a născut şi a trăit un renumit boxer de categorie grea,  Gheorghe Lungu, care a strălucit pe ringurile româneşti şi nu numai, timp de peste 15 ani, iar în anul 1930, generalul Virgil Bădulescu, de numele căruia se leagă înfiinţarea primei Academii de Educaţie Fizică şi Sport din România, a pus bazele întâiului poligon de tragere din zona Olteniei, aici, la Râmnicu-Vâlcea; în acelaşi an – 1930 – , s-a inaugurat ştrandul din Parcul Zăvoi, care avea drept finalitate învăţarea înotului de către un număr cât mai mare de elevi şi studenţi din oraşul nostru, dar şi din judeţ.

Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol II Localităţile urbane; Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2012