|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Primăria Râmnicului îi va recompensa financiar pe elevii care au luat nota 10 la Bacalaureat. Citiți numele elevilor! 

primaria ramnicu valcea

 

”Vreau să încep prin a-i felicita pe cei 4 elevi care au luat nota 10 la Bacalaureatul de anul acesta, făcând astfel ca judeţul Vâlcea să fie pe locul III pe ţară la numărul de medii maxime”, a declarat primarul Mircia Gutău la debutul primei conferinţe de presă susţinută de actuala conducere a Primăriei. Edilul-şef a mai anunţat că va propune în prima şedinţă de Consiliu Local adoptarea unei hotărâri prin care aceşti elevi, toţi din Râmnicu Vâlcea, să fie recompensaţi financiar pentru performanţa lor. Printre celelalte subiecte abordate la această primă întâlnire a noului Executiv cu jurnaliştii s-au mai numărat anunţul că amenda de 60.000 lei acordată de Garda de Mediu Primăriei municipiului pentru utilizarea neconformă a platformei de la Staţia de Compost închiriată către Romprest Energy a fost atacată în instanţă şi, drept urmare, a fost transformată într-un ”avertisment” sau redarea traficului auto în zona centrală pe Calea lui Traian până la Ziua Imnului Naţional ca urmare a modului în care firma Mitliv a răspuns solicitărilor primăriei. Primarul Mircia Gutău a mai anunţat că luni vor demara lucrările pe strada Ion Creangă – canalizare pluvială, urmată de reabilitare – şi că marţi se va întâlni cu asociaţiile din domeniul protecţiei drepturilor animalelor – pe care le-a felicitat şi le-a mulţumit pentru eforturile lor, concretizate în aproximativ 50-60 de câini preluaţi lunar de la Adăpostul de la Feţeni pentru adopţii peste hotare – pentru o discuţie aplicată, clară pentru ca în doi ani să nu mai existe fenomenul câinilor fără stăpân. Totodată, şeful Executivului local a mai anunţat şi că va face toate demersurile ce îi stau legal la îndemână pentru a interveni în situaţia celor 33 de locatari ai blocului Oltchim de pe str. Mihai Viteazu – foşti salariaţi sau pensionari de la această societate comercială – ce au primit aviz de evacuare din locuinţe.

Iată elevii din Vâlcea care au obţinut media 10 la BAC:

  1. GREACA DD. ELENA LIVIA – LICEUL DE ARTE „VICTOR GIULEANU” RM. VALCEA
  2. MARICĂ C. ANDREEA – MĂDĂLINA – COLEGIUL NATIONAL „MIRCEA CEL BĂTRÂN” RM. VALCEA
  3. POPOVSCHI-STRICESCU R. DIANA – ALEXANDRA –  COLEGIUL NATIONAL „MIRCEA CEL BĂTRÂN” RM. VALCEA
  4. VLAD D. ANA – DIANA  – COLEGIUL NATIONAL „MIRCEA CEL BĂTRÂN” RM. VALCEA.

 

 

Leave a Response