A dispărut monopolul CEZ! Mai mulți furnizori de electricitate ofertează Vâlcea! Instituțiile publice pot să facă MARI ECONOMII la bugetele locale!
Alți furnizori de energie electrică au intrat pe piața din sudul țării și au câștigat deja contracte de furnizare a energiei electrice pentru persoane juridice și instituții. De acum, și persoanele fizice pot să își schimbe furnizorul de energie și să își negocieze prețul. Concurenții CEZ oferă prețuri mai mici și cu 30%. Iată un ghid despre cum puteți să cumpărați energia electrică de la alte firme.
Monopolul deținut de CEZ în zona de sud a țării, inclusiv în județul Vâlcea, pare să se clatine serios. După ce ani la rând clienții „captivi“ în piața reglementată nu au avut posibilitatea trecerii la alt furnizor, de anul trecut lucrurile s-au schimbat. Odată cu liberalizarea pieței de energie electrică, mai mulți consumatori finali, în special dintre cei noncasnici, adică persoane juridice sau instituții publice, au decis să schimbe furnizorul de energie și să cumpere mai ieftin de la alți operatori acreditați. În ultima perioadă, însă, anumiți operatori autorizați ca „furnizori de ultimă instanță“ (FUI) au oferte atractive și pentru persoanele fizice, oferindu-le prețuri mai mici decât în sistemul actual de furnizare reglementată, în care toată lumea are același preț/tarif al energiei furnizate de operatorii de monopol forțat, care sunt patru pe toată țara. În zona de sud a țării, furnizorul de energie în sistem de monopol forțat este CEZ, dar concurența vine puternic din urmă, cu oferte pentru persoanele fizice.
Cum procedează consumatorii
Potrivit Ordinului nr. 88/2015 al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), care a intrat în vigoare de la 1 iulie 2015, până la finele anului 2017, consumatorii finali au dreptul să își negocieze un contract de furnizare a energiei electrice cu orice operator agreat, la nivelul prețului pieței. De multe ori, în cazul energiei electrice, prețul pieței este mai mic decât cel reglementat. Furnizorii autorizați să livreze energie se regăsesc pe site-ul ANRE. Ultima listă, publicată pe 16 ianuarie 2016, cuprinde 64 de furnizori de energie cu care se pot încheia contracte, teoretic, furnizori care nu sunt limitați la o anumită zonă geografică.
Important este că legislația în domeniu prevede că de acum înainte se poate negocia prețul de furnizare a energiei între consumator și furnizor. Noile contracte se pot negocia pe o perioadă și de un an, de exemplu, la prețul pieței din momentul tranzacției sau la un preț convenit între părți. Acest lucru funcționează în cazul în care negocierile se duc între o firmă și un furnizor și mai puțin în cazul consumatorilor persoane fizice, care, de regulă, semnează și acceptă ceea ce le vâră sub nas furnizorul de energie.
Cum pot schimba persoanele fizice furnizorul de energie
Pașii pentru schimbarea furnizorului de electricitate se găsesc pe internet, pe site-ul ANRE (www.anre.ro), la secțiunea „Furnizare pentru consumatori“. Ordinul ANRE nr. 64/2014 prevede procedura ce trebuie îndeplinită pentru a trece de la un furnizor de energie reglementat la altul, de pe piața liberă. Pasul unu constă în optarea pentru furnizarea energiei prin negociere și găsirea furnizorului de pe lista existentă pe site-ul ANRE. După ce găsiți furnizorul alternativ și vă negociați prețul, respectiv durata contractului și condițiile de reziliere, pasul următor constă în denunțarea contractului pe care îl aveți cu vechiul furnizor de energie. Astfel, în Ordinul ANRE nr. 64/2014, la Secțiunea 1 „Schimbarea furnizorului la solicitarea clientului final“ se arată la articolul 46 cum puteți proceda: „Pentru schimbarea furnizorului unui loc de consum, clientul final are dreptul de a denunța unilateral contractul de furnizare, cu respectarea condițiilor contractuale și cu obligația de a transmite furnizorului de energie electrică și operatorului de rețea o notificare cu cel puțin 21 de zile anterior datei schimbării furnizorului, în condițiile procedurii specifice privind schimbarea furnizorului de energie electrică elaborată de ANRE“. Procedura vizează și modalitățile de stingere a obligațiilor pe care clientul final le are către vechiul furnizor. Potrivit ANRE, contractul de furnizare a energiei electrice încheiat cu noul furnizor produce efecte de la data încetării contractului încheiat cu furnizorul actual.
Este interzisă prin lege împiedicarea consumatorului să-și schimbe furnizorul
Furnizarea energiei se va face tot prin rețelele deținute de CEZ, dar nici acesta și nici alți furnizori de energie nu au voie să împiedice în vreun fel consumatorul să își schimbe furnizorul. Acest lucru este prevăzut expres în legislație. La art. 48 din Ordinul nr. 64 se arată clar: „În contractele de furnizare a energiei electrice este interzisă includerea unor clauze care ar putea să împiedice realizarea schimbării furnizorului în termenul de 21 de zile“.
La articolul 50, alin. (2) din același Ordin ANRE se precizează că în cazul în care consumatorul dorește să își schimbe furnizorul, atunci operatorul de rețea (în cazul nostru tot CEZ) la care este racordat locul de consum este obligat să asigure continuitatea acelui serviciu. În cazul trecerii la furnizori de ultimă instanță (FUI), energia electrică și serviciile aferente furnizării în aceste condiții „vor fi suportate de clientul final prin intermediul furnizorului de ultimă instanță“.
Deocamdată, unii dintre furnizorii de energie autorizați de ANRE drept FUI sunt interesați mai mult de clienți persoane juridice decât de cele fizice, din cauză că la consumatorii casnici consumurile sunt mult mai mici decât la firme, iar tarifele sunt diferențiate. Dar dacă s-ar uni mai mulți locatari dintr-un bloc pentru a schimba furnizorul și a plăti prețuri mai mici la curentul electric, atunci și interesul operatorilor ar fi altul. Reprezentanții unor asociații ale consumatorilor au declarat pentru mass-media centrale că, acolo unde consumatorii se unesc să negocieze un preț de furnizare a energiei pe scara blocului (deci nu doar pentru un apartament) sau chiar pe tot blocul, atunci au șanse mai mari să obțină prețuri bune la energia electrică și să atragă furnizorii către consumatorii casnici.
Un client care își schimbă furnizorul se poate întoarce oricând
Potrivit art. 50 din Ordinul ANRE 64/2014, consumatorii persoane fizice care decid să își schimbe furnizorul de energie și să treacă la cei de pe piața liberă au dreptul oricând să se întoarcă la vechiul furnizor, dar există o chichiță: în cazul în care se întorc la vechiul operator, consumatorii casnici nu vor mai beneficia de tarifele de pe piața reglementată, adică acele prețuri maximale impuse prin legislație furnizorilor de monopol care livrează energia în cele patru mari regiuni geografice comasate ale țării. Iată cum sună textul Ordinului amintit: „(3) Un client final care are dreptul la serviciul universal și care și-a exercitat dreptul de eligibilitate poate să revină la FUI și să beneficieze de furnizarea în regim de serviciu universal, cu respectarea termenelor prevăzute în procedura de schimbare a furnizorului. (4) Clientul casnic care, după ce și-a exercitat dreptul de eligibilitate, revine la serviciul universal, nu mai beneficiază de prețuri/tarife reglementate“.