|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Șpârle și șopârle, 18.07.2016 

soparla-cu-volanas
  • Într-adevăr, o problemă urgentă şi foarte gravă o reprezintă situaţia locativă a celor 33 de locatari ai blocului Oltchim de pe strada Mihai Viteazu din Râmnicu Vâlcea (foşti salariaţi sau pensionari de la combinatul chimic vâlcean) ce au primit zilele trecute aviz de EVACUARE din locuinţe. Autorităţile locale şi conducerea Oltchim trebuie să găsească urgent o soluţie realistă, în sensul menţinerii unor locatari care au venituri mici sau care nu mai au o altă locuinţă în proprietate.

 

  • În data de 14 iulie 2016, preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul privind eliberarea din funcţie a judecătorulului de la Tribunalul Vâlcea, Carmen Eugenia Verdeş, cea care, începând cu data de 1 septembrie, se va pensiona. Menţionăm că din 2013 şi până la începutul acestui an, Carmen Verdeş a deţinut funcţia de preşedinte al Tribunalului Vâlcea.

 

  • Pe zi ce trece, capătă formă şi contur noua clădire a Pieţei Centrale agroalimentare din Râmnicu Vâlcea, o bijuterie arhitectonică ce nu „umbreşte” cu nimic Hala Centrală din apropiere. Îi acordăm o bilă albă (printre puţinele) fostului primar interimar Ion Gigi Matei, cel care a avut curajul să înceapă construcţia încă de anul trecut. Noua clădire a Pieţei Centrale va finalizată complet în luna august şi aici merită felicitat şi constructorul – firma Ralunic şi asociaţii – care, cu o mică întârziere şi cu câteva probleme cu alunecările de teren, va edifica o piaţă agroalimentară ultramodernă care va dăinui peste ani!

 

  • Am avut dreptate când am scris că imberbul judecător Bogdan Mateescu nu urmărește decât publicitatea. Drept dovadă că recent și-a anunțat candidatura pentru un loc în CSM.

 

 

Leave a Response