|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Consiliul Local a aprobat vânzarea către SC Katia SRL a unui teren de 2.755 mp în Parcul Industrial Sud 

primaria ramnicu valcea

 

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 27 iulie 2016, a aprobat vânzarea către SC Katia SRL a terenului în suprafaţă de 2.755 mp (lot 14), situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, zona Baraj Sud – Staţia de Epurare, la preţul de 3,33 euro/mp, valoarea de vânzare în lei urmând a fi stabilită la cursul de referinţă al euro comunicat de Banca Naţională a României la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare. De asemenea, a fost împuternicit primarul municipiului să semneze contractul de vânzare – cumpărare a terenului în suprafaţă de 2.755 mp. Cheltuielile legate de întocmirea documentaţiilor de cadastru şi cele necesare perfectării contractului de vânzare – cumpărare a terenului sunt în sarcina cumpărătorului. Prin hotărârea nr. 149/2003, Consiliul Local a aprobat trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului a terenului în suprafaţă de 144.954 mp, situat între staţia de epurare şi drumul naţional 7 A, în partea de sud a oraşului, urmând a fi folosit în conformitate cu prevederile legale, inclusiv prin vânzarea unor părţi din acesta potenţialilor investitori, în baza unui pian urbanistic zonal. Astfel, prin HCL nr. 224/111/2004 s-a avizat şi aprobat PUZ „Parcul Industrial Baraj Sud – Staţia de Epurare”, pentru terenul descris mai sus, iar prin HCL nr. 262/149/22 decembrie 2004 aşa cum a fost completată de HCL nr. 16/8/31 ianuarie 2008 şi de HCL nr. 181/28 august 2014 s-a aprobat studiul de oportunitate şi caietul de sarcini pentru concesionarea şi vânzarea acestuia. În conformitate cu prevederile studiului de oportunitate şi ale caietului de sarcini, terenul a fost destinat realizării unui parc industrial, respectiv realizării unor spaţii comerciale, de producţie şi unităţi industriale şi a fost concesionat prin licitaţie publică, durata de realizare a investiţiilor fiind de maxim doi ani de la obţinerea autorizaţiei de construire, iar termenul de începere a lucrărilor de maxim 6 luni de la data încheierii contractului de concesiune. În urma licitaţiei organizată în data de 3 decembrie 2014 pentru concesionarea lotului 14 din Parcul Industrial, a fost desemnată câştigătoare oferta SC Katia SRL, pentru o redevenţă de 16 euro/mp/25 ani şi nivelul minim al investiţiei pe care concesionarul s-a angajat să o realizeze până la data de 23 iunie 2016, respectiv de 500.000 euro (2,25 milioane de lei), în baza acestei oferte încheindu-se contractul de concesiune nr. 1679/23 decembrie 2014, aşa cum a fost modificat prin actul adiţional nr. 1/2015. Pentru promovarea obiectivului de investiţii propus a se realiza, a fost obţinută autorizaţia de construire nr. 401/18273 din 3 iunie 2015, iar valoarea construcţiei realizată pe terenul respectiv, aşa cum rezultă din evidenţa fiscală a Primăriei municipiului este de 2,25 milioane de lei. Realizarea obiectivelor în termen de 2 ani de la data obţinerii autorizaţiei de construire, dă dreptul concesionarului de a cumpăra terenul concesionat la preturile stabilite în caietul de sarcini pentru fiecare lot în parte. În temeiul acestor prevederi, cu adresa înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 21768/3 iunie 2016, SC Katia SRL a solicitai achiziţionarea terenului în suprafaţă de 2.755 mp ce face obiectul contractului de concesiune nr. 1679/23 decembrie 2014, respectiv lotul 14. Din analiza documentelor prezentate rezultă că, au fost îndeplinite condiţiile impuse prin caietul de sarcini privind vânzarea terenului ce face parte din Parcul industrial Baraj Sud şi contractul de concesiune, respectiv realizarea obiectivului de investiţii în valoare de 2.253.563,65 leu respectiv 500.794,92 euro în termen de 1 an de la data obţinerii autorizaţiei, fapt ce rezultă din procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor de construire nr. 012/12.05.2016 înregistrat la Primărie sub nr. 198/19118 din 26.05.2016 şi Certificatul de atestare a edificării sau extinderii construcţiei nr.92/21084/01.06.2016.

Leave a Response