|vineri, martie 29, 2024
  • Follow Us!

Peste 27.100 de vâlceni primesc diverse forme de ajutor social din partea statului 

ajutoare-UE-timisoara-16

 

 

Zilele trecute, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Vâlcea a prezentat o situaţie statistică privind acordarea beneficiilor sociale pe unităţi administrativ-teritoriale şi rolul asistentului social în acordarea acestora. Astfel, din totalul de 355.320 de locuitori din judeţul Vâlcea, 11.682 de persoane primesc o formă de ajutor social de la stat sau venit minim garantat, la care se adaugă 15.454 de persoane care iarna primesc ajutoare de încălzire. Legea cadru a asistenţei sociale stipulează că autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să respecte la angajare sau contractarea serviciilor raportul de un asistent social la 300 de beneficiari. Asistenţii sociali realizează identificarea şi evaluarea nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup şi elaborarea planurilor de intervenţie pentru prevenirea, combaterea şi soluţionarea situaţiilor de dificultate. La nivelul județului Vâlcea există în prezent un număr de 124 de posturi de asistenți sociali aprobate, în cadrul serviciilor de asistentă sociala în cadrul primăriilor, din care sunt ocupate un număr de 105 posturi. Aparatul de management al beneficiilor de asistentă socială, din primării este in general subdimensionat și neadaptat la nevoile prezente de volum de munca, privind instrumentarea şi monitorizarea beneficiilor de asistenţă socială. Astfel, la nivel de primărie sunt instrumentate și monitorizate lunar, în medie, un volum de: 80 dosare de ASF, 51 dosare de VMG, 174 dosare de AI (sezon rece). Există o încărcare medie de 273 de dosare per asistent social. Menționăm că mare parte din posturi sunt ocupate de persoane cu atribuții de asistent social, iar unele posturi sunt practic neocupate. În vederea verificării îndeplinirii de către solicitant a condiţiilor de acordare a beneficiilor sociale, primarul dispune, în mod obligatoriu, evaluarea socio-economică a familiei, prin anchetă socială. Ancheta socială se efectuează, în termen de maximum 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, de către personalul serviciului public de asistenţă socială din subordinea consiliului local sau, după caz, de către personalul din compartimentul cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale din aparatul de specialitate al primarului. Răspunderea asupra conţinutului anchetei sociale revine persoanelor care au efectuat ancheta socială şi primarului. În cazul în care solicitantul refuză să furnizeze informaţiile necesare pentru întocmirea anchetei sociale, se consideră că familia acestuia nu îndeplineşte condiţiile de acordare a beneficiilor sociale.

(Petre Coman)

Leave a Response