|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Polonezii de la CIECH SODA: Suntem dornici să negociem și să continuăm să fim parte a revigorării activității de pe Platforma Chimică Vâlcea 

urbanowski usg

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Suntem într-un proces de negociere. CET Govora a solicitat o creștere a prețului aburului care este dincolo de posibilitățile CIECH Soda România. Ne-am exprimat deschiderea în a susține o creștere moderată a prețului, dar aceasta nu a fost acceptată de administratorul judiciar al CET, care a trecut direct la reducerea aburului. Situația este una foarte dificilă pentru respectarea angajamentelor față de clienții noștri, scăderea producției sau discontinuitatea în livrare fiind extrem de delicate. Facem tot posibilul să reducem impactul negativ și vom utiliza modelul nostru de business integrat în administrarea producției de sodă” – a spus Artur Król, membru al Boardului CIECH, responsabil cu activitatea de producție a grupului.

CET Govora este o companie deținută de stat, prin intermediul Consiliului Județean Vâlcea și se află sub aministrarea specială a EUROINSOL, administratorul judiciar fiind domnul Remus Borza. Pe 6 iulie, CET a denunțat contractul de furnizare a aburului, valabil până în octombrie 2017, și a solicitat o creștere a prețului peste capacitatea de susținere a CIECH Soda România. CIECH Soda România folosește aburul ca prima utilitate – sursă de energie pentru producția sodei calcinate – și este preocupată atât de asigurarea pe termen lung a aburului, cât și de prețul acestuia, pentru a se putea menține competitivă, în condițiile intrării în piață a unor noi jucători, din Turcia, cum este ETI Soda care livrează soda la preț redus, din surse naturale. Nivelul actual al prețului propus poate avea impact negativ asupra competivității CSR în piața de sodă.

Poziția de negociere a CSR a fost construită în jurul ideii de a discuta condițiile pentru o creștere moderată a prețului și a unor garanții privind capacitatea CET de a livra abur, pe termen lung. CSR promovează ideea de cooperare pe Platforma Chimică și crede că numai prin eforturi comune coordonate există o șansă pe termen lung pentru dezvoltarea tuturor companiilor de pe plaformă care, de fapt, sunt interdependente și expuse riscului unui “efect de domino”.

Încă de la început, am fost gata să negociem, toate eforurile noastre fiind concentrate pentru a atinge un consens. Suntem cel mai mare investitor polonez din România, așa că avem toată dorința de a susține activitatea celor 600 de angajați pe care îi avem în mod direct și alte câteva mii, în mod indirect și să ne continuăm contribuția la economia județului. Înțelegem foarte bine situația în care se află CET, având în vedere faptul că am trecut și noi, în ultimii ani, prin procese de restructurare masivă. Asemenea procese sunt legate de decizii dificile, care implică și potențiale concedieri. Totuși, noi credem că CET va reuși să își recupereze rapid soliditatea în activitate”, a spus domnul Artur Krol, membru al Consiliului de Administrație al CIECH.

O scurtă descriere a dependențelor complexe de pe Platforma Chimică arată astfel:

– CET livrează energie și căldură către Râmnicu Vâlcea și alte două orașe, cu un total de aproximativ de 140.000 de locuitori și este un angajator important în regiune.

– Sistarea livrărilor de abur către CSR, unul dintre cei doi clienți industriali mari, ar putea duce în final la falimentul CET.

– Falimentul CET va duce la creșterea șomajului în regiune, la reducerea investițiilor străine iar peste 3.000 de persoane și-ar putea pierde locul de muncă.

– Aburul pe care îl achiziționează CSR generează profituri majore pentru CET și îi permite să livreze energia electrică pe care o produce în regim de co-generare. Deci, ar fi mutual benefic să se ajungă la un consens cât mai repede.

CSR înțelege foarte bine cât de dificil este procesul de restructurare. Suntem dornici să negociem și  să continuăm să fim parte a revigorării activității de pe Platforma chimică. Totuși, CSR este la rându-i limitată de propriile realități economice, abia depășind pericolul închiderii, după o investiție succesivă de

220 de milioane de Euro, în 10 ani și un proces dur de restructurare în ultimii trei ani. Nimeni nu are de câștigat din oprirea producției la CSR”, a adăugat Witold Urbanowski, CEO al CIECH Soda România.

În ultimii trei ani, CIECH Soda România a trecut printr-un dureros proces de schimbare, care a implicat reducerea cu 30% a numărului de angajați, restructurarea operațiunilor și investiții succesive de câte 10 milioane de Euro în 2014 și în 2015. CIECH Soda România a investit 220 miloane de Euro, în total, în cei aproape 10 ani de prezență pe piața din România.

_________________________________________________________________________

Despre Ciech Soda România. CIECH Soda România este prima unitate de producţie CIECH Group din afara Poloniei și este singurul producător de sodă calcinată rămas activ în industria chimică din România. Uzina a fost preluată de CIECH Group în anul 2006. Echipa de aproximativ 600 de persoane a USG asigură soda calcinată și silicat de sodiu – solid și lichid pentru România, Ungaria, Bulgaria, Moldova, Orientul Mijlociu și India.

Despre Ciech Group – 70 de ani de prezenţă pe piaţa globală

Aflat în fruntea industriei chimice poloneze, CIECH este un grup de companii modern şi competitiv şi una din cele mai mari companii multinaţionale din Polonia, cu opt uzine de producţie şi companii specializate în vânzări şi service. CIECH Group oferă produse chimice de primă clasă, între care se numără soda calcinată (al doilea producător ca mărime din Europa), bicarbonat de sodiu, sare, rășini epoxice și poliester, produse chimice de protecție și fertilizare plante, produse din sticlă, precum și alte produse chimice folosite în industria sticlei, alimentară, a mobilei, a producţiei de agenţi de curăţare, agricultură şi construcţii.

Leave a Response