Primarul din Ștefănești, Alexandru Uţă, în conflict de interese
Zilele trecute, Agenția Națională de Integritate a constatat existența conflictului de interese de natură administrativă în cazul primarului comunei Ștefănești, județul Vâlcea, Alexandru Uţă. Concret, în perioada exercitării funcției de primar, a semnat documente care au stat la baza efectuării de plăți către Consumcoop Drăgășani Societate Cooperativă, societate la care soția persoanei evaluate are calitatea de membru cooperator și administrator. În urma acestor plăți, Consumcoop Drăgășani Societate Cooperativă a obținut venituri în cuantum de 6.630 lei. Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 70, art. 71 şi art. 76 din Legea nr. 161/2003 și art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004. Primarul comunei Ștefănești, Alexandru Uţă, a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare. Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective. Persoana fața de care s-a constatat existența conflictului de interese este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publica respectiva sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. Agenția Naționala de Integritate își exercita atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.
Sursa foto> publipro.ro
Si a fost eliberat din functie?