Rata şomajului la Vâlcea mai mare în iulie decât în iunie

La sfârşitul lunii iulie, rata şomajului înregistrată la nivelul judeţului Vâlcea a fost de 4,99%, mai mare cu 0,81 puncte procentuale faţă de luna anterioară.
Totalul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii iulie 2016 a fost de 8521 persoane (în creștere cu 1378 persoane față de luna iunie 2016).
Din totalul şomerilor înregistraţi, 1994 persoane au fost indemnizate şi 6527 neindemnizate. Numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 41 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a crescut cu 1420 persoane faţă de luna precedentă.
În luna iulie au intrat în evidență un număr de 1083 persoane neindemnizate – absolvenți de liceu, promoția 2016 (aceasta ducând la creșterea numărului șomerilor inregistrați și implicit a ratei șomajului din această lună).
Pe medii de rezidenţă, în judeţul Vâlcea, numărul şomerilor înregistraţi la finele lunii iulie 2016 se prezintă astfel : 3190 persoane provin din mediul urban şi 5331 persoane provin din mediul rural.
Referitor la structura şomajului pe grupe de vârstă, cel mai mare număr de şomeri s-a înregistrat în categoria de vârstă 40-49 ani, respectiv 2459 persoane, urmați de cei din grupa de vârstă sub 25 ani 2017 persoane).