Borza joacă şi câştigă. Declaraţii fulminante ale administratorului judiciar al CET Govora
Borza joacă şi câştigă. Declaraţii fulminante ale administratorului judiciar al CET GovoraAdministratorul judiciar al CET Govora, Remus Borza, a declarat marţi că există premisele semnării unui contract pe zece ani între CET şi Uzinele Sodice Govora (Ciech Soda România) la un preţ corect de furnizare a aburului industrial.
Declaraţia lui Borza a fost făcută în contextul în care Tribunalul Vâlcea a dat câştig de cauză CET Govora în litigiul pe care această companie l-a avut cu uzina poloneză de sodă.
„Azi s-a făcut un act de dreptate, o reparaţie morală. Exact în urmă cu 30 de minute, am fost contactat de Uzinele Sodice Govora care doresc un contract pe 10 ani, la preţul de 106 lei gigacaloria pentru aburul de 6 şi 13 bari şi 110 lei gigacaloria pentru aburul industrial de 35 de bari. Astfel CET Govora a finalizat renegocierile de livrare a aburului industrial cu principalii clienţi Oltchim şi USG, în urma noilor contracte rezultând o economie pentru noi de 30 de milioane lei pe an. Aceste venituri ne vor permite să implementăm un plan de reorganizare care să facă posibilă plata creanţelor de la masă credală, de a susţine investiţii de mediu şi retehnologizare. În final putem vorbi de o reinserţie a CET Govora în circuitul civil ca o societate viabilă, eficientă şi competitivă”, a precizat Borza.
CET Govora, societate aflată în subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea, este unul din marii agenţi economici ai judeţului, care produce curent electric pe bază de combustibil fosil, abur industrial pentru Oltchim şi agent termic în regim centralizat şi apă caldă pentru populaţia din Râmnicu Vâlcea.
În luna mai a acestui an, CET Govora a fost declarată în insolvenţă, Remus Borza fiind desemnat administrator judiciar.
AGERPRES