Consiliul Local a aprobat organizarea Festivalului Internaţional de Teatru „Râmnic Inter Fest – ediţia a VI-a”
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 august 2016, a aprobat organizarea şi desfăşurarea în municipiul Râmnicu Vâlcea de către Teatrul municipal Ariel a manifestării Festivalul Internaţional de Teatru „Râmnic Inter Fest – ediţia a VI-a”, ce va avea loc în perioada 9-16 octombrie 2016. de asemenea, s-a mai aprobat alocarea din bugetul local al municipiului a sumei de 350.000 lei pentru organizarea şi desfăşurarea festivalului. Începând cu anul 2011, s-a organizat în municipiul Râmnicu Vâlcea de către Teatrul Municipal Ariel, cu sprijinul Consiliului Local al Primăriei Municipiului, Festivalul Internaţional de Teatru, care a devenit, de la o ediţie la alta, un eveniment de prestigiu al culturii româneşti. Festivalul este considerat de către critica de specialitate drept un vector de performanţă artistică prin activitatea sa de energizare cu ample efecte sociale şi spirituale, prin contribuţia sa activă la educarea publicului. Acesta este menit a aduce în prim plan însuşi oraşul şi spiritul cultural al acestuia, fiind esenţial pentru circulaţia ideilor, pentru determinarea sau schimbarea de atitudini sau percepţii. La ediţia a VI-a din acest an a festivalului internaţional de teatru „Râmnic Inter Fest”, teatrul îşi propune să invităm teatre importante din ţară precum: Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul Naţional “Marin Sorescu” Craiova, Teatrul Odeon, Teatrul de Comedie, Teatrul Bulandra, Opera Română din Iaşi, şi nu numai. Astfel, ne propunem să invităm la Râmnicu Vâlcea cei mai cunoscuţi actori, precum şi spectacole de înaltă ţinută. În cadrul festivalului vor fi prezentate spectacole variate: spectacole de teatru-dans, comedii, spectacole de cafe-teatru, workshop-uri, ce se vor desfăşură la Sala “Zăvoi”, Cinema “Geo Saizescu”, Grand Hotel Sofianu, la Casa de Cultură a Sindicatelor, la Teatrul de Stat Anton Pann. Suma necesară organizării festivalului de teatru este de 350.000 lei, conform proiectului de buget estimat nr. R1146/25 august 2016.