|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

INCREDIBIL! Gunoiul din Vâlcea, aruncat la București! 

romprest_222

Gunoiul din Râmnicu Vâlcea este aruncat la Bucureşti. Sute de tone de deşeuri menajere sunt plimbate zilnic între cele două oraşe, iar cei care urmează să deconteze transportul sunt desigur locuitorii. Firma de salubritate nu are staţie de sortare, aşa că edilii nu vor să-i lase să ducă gunoiul la depozitul ecologic din oraş.

O sută de tone de gunoi sunt aduse zilnic din Râmnicu Vâlcea la Bucureşti. Două camioane fac în fiecare zi câte patru drumuri pe acest traseu. 1.360 de kilometri care înseamnă bani şi poluare. Cum s-a ajuns aici? O licitaţie neclară şi un contract pe care nu şi-l mai asumă nimeni. Factura o plătesc tot locuitorii. Povestea începe însă în 2015 o dată cu schimbarea operatorului de salubritate din Râmnicu Vâlcea. Firma Romprest Energy a câştigat contractul pentru colectarea şi depozitarea gunoiului menajer.

Contractul respectiv are extraordinar de multe vicii. Nefiind un contract foarte clar, a început, firma care a câştigat licitaţia, să ne dea în judecată să recupereze anumite sume de bani”, spune Mircia Gutău, primarul municipiului Râmnicu-Vâlcea.

Mai mult, contractul nu prevede folosirea depozitului ecologic, construit lângă oraş cu 11 milioane de euro, bani europeni şi din bugetul local. Aşa că din 2015 depozitul stă nefolosit, dar consumă bani pentru salariile angajaţilor şi mentenanţă.

Conform autorizaţiei de la Feţeni, operatorul care, practic, se ocupă cu depozitarea deşeurilor trebuie să preia şi să elimine, să depoziteze, numai deşeuri sortate”, spune Marian David, directorul Comisariatului General al Gărzii Naţionale de Mediu.

Exact de aici au aparut problemele.

Până anul trecut, firma care colecta gunoiul menajer din Râmnicu Vâlcea îl procesa în propria staţie de sortare, iar de acolo, gunoiul selectat era dus la depozitul ecologic de la Feţeni. Licitaţia din 2015 a fost adjudecată de un alt operator, Romprest, care nu avea staţie de sortare. Şi până să îşi construiască una a apelat la o staţie din judeţul Ilfov. Gunoiul adus din Râmnicu Vâlcea este sortat acolo, dar nu se mai întoarce la Feţeni, ci este dus la trei depozite ecologice de la marginea Bucureştiului.

Faptul că transportă gunoiul menajer colectat din municipiul Râmnicu-Vâlcea la o groapă de gunoi din apropierea Bucureştiului nu este treaba muncipiului”, spune Grig Crăciunescu, consilier local PNL.

Transportul gunoiului la staţia de sortare din Ilfov costă însă. Între Dragomireşti Vale şi Râmnicu Vâlcea este o distanţă de 170 de kilometri. Iar operatorul cere primăriei Râmnicu Vâlcea plata acestui drum până la marginea Bucureştiului.

Operatorul de salubritate se apără. Primăria nu a menţionat în caietul de sarcini al licitaţiei că trebuie să aibă staţie de sortare

„În obiectul contractului nu au fost prevăzute operaţiuni cum ar fi tratarea sau sortarea deşeurilor municipale, valorificarea acestora, eliminarea prin depozitare etc. În privinţa valorificării ori a sortării există doar cerinţa să se asigure aceste activităţi doar pentru deşeurile reciclabile colectate separat din containerele clopot”, precizează Romprest într-un comunicat transmis Digi24.

Firma susţine că primăria i-a şi interzis să depoziteze deşeurile colectate amestecat în groapa de la Feţeni, şi consideră asta o încălcare a prevederilor din Caietul de Sarcini. Drept urmare, de anul acesta aduce gunoiul la sortat la marginea Bucureştiului şi cere Primăriei să plătească pentru asta. 450.000 de lei, costul transportului pentru primele două luni ale acestui an!

Actualul edil susţine că a preluat situaţia de la predecesorul său.

Iniţial au zis că intră pe combinaţie cu altă firmă să facă o staţie de sortare, nu au mai reuşit. S-au dus la Slatina să le sorteze. Am înţeles, mai nou, că se duc până la Bucureşti şi le sortează şi vin înapoi cu deşeul menajer. Şi atunci, ne cer nouă, datorită faptului că nu le-am pus la dispoziţie un teren sau ceva de genul ăsta, taxa pentru transportul gunoiului până la Bucureşti şi înapoi. Ceea ce mi se pare o aberaţie”, spune Mircia Gutău, primarul municipiului Râmnicu-Vâlcea.

O situaţie pe care o vor deconta locuitorii oraşului. Consiliul Local are un proiect de creştere a taxei pentru gunoiul menajer cu 26%. Adică de la 4,75 lei de persoană la 5,99 lei.

„Bănuiesc, că, nu am văzut încă materialul, bănuiesc că în această majorare este inclus tocmai acest transport. Dar nu ştiu exact să vă dau… un răspuns exact”, mai spune primarul municipiului Râmnicu-Vâlcea.

Nu o fi de acord, dar pe proiectul de hotărâre eu văd semnătura dumnealui. Şi sunt puse pe site. Este proiectul de hotărâre şi alături e semnătura dumnealui”, spune Grig Crăciunescu, consilier local PNL

Oamenii sunt revoltaţi:

– O porcărie. Păi da de ce să mărească? Când a fost ales a promis că nu măreşte nimic. Şi acum?
– Chiar nu pot să gândească ceva să ne fie bine şi nouă, vâlcenilor?

Înainte de a pleca spre Bucureşti gunoiul strâns din oraş trece pe la staţia de compost de la Râureni. Deşi acolo ar trebui depozitat doar gunoi vegetal printre iarbă şi crengi, şi-au făcut loc şi peturi, resturi alimentare şi haine.

Firma de salubritate varsă, pur şi simplu, gunoiul pe platforma de beton a staţiei de compost de la marginea oraşului, lucru care este interzis. În mod normal, ar trebui să facă acest lucru într-o staţie de transfer special autorizată.

Situaţia a atras atenţia comisarilor de mediu care explică în ce condiţii se poate face transferul.

Marian David, director Comisariatul General al Gărzii Naţionale de Mediu: Din mijloace de transport cu capacitate redusă în mijloace de transport cu capacitate mai mare, astfel încât să se eficientizeze cât se poate transportul.
Reporter: Dar fără ca gunoiul să fie depozitat pe beton?
Marian David: Nu există posibilitatea stocării temporare!

Prin urmare, s-a lăsat cu amenzi.

În perioada 2015-2016 noi, cu operatorul de transport, am avut patru controale, patru sancţiuni pentru: nerespectarea prevederilor autorizaţiei, pentru desfăşurarea activităţii după ce au obţinut contractul de servicii fără să aibă autorizaţie de mediu, pentru lipsa unor documente de transport Râmnicu Vâlcea – judeţul Ilfov pentru transportul deşeurilor. Şi ultima sancţiune, pentru stocarea deşeurilor deşi pe autorizaţia de mediu nu se prevede acest lucru”, a menționat Marian David, directorul Comisariatului General al Gărzii Naţionale de Mediu.

Compania din Ilfov care sortează gunoaiele nu poate da detalii despre contract invocând clauzele confidenţiale. Admite că procesează deşeuri amestecate, iar cele care nu pot fi reciclate sunt depozitate definitiv la trei gropi de lângă Bucureşti.

Răspunsul complet al companiei Romprest Energy:

Licitaţia pentru “Delegarea unor activităţi componente ale Serviciului de Salubrizare în Municipiul Râmnicu Vâlcea”, după mai multe contestaţii şi anulări, s-a ţinut în anul 2015.

Primăria Râmnicu Vâlcea a încheiat contractul de delegare cu asocierea dintre Romprest Energy şi compania Romprest Service, având ca lider de asociere şi prestator Romprest Energy. Activitatea a început la 01.08.2015, după epuizarea perioadei de mobilizare de 30 de zile.

Este de subliniat că în obiectul contractului nu au fost prevăzute operaţiuni cum ar fi tratarea/sortarea deşeurilor municipale, valorificarea acestora, eliminarea prin depozitare etc. În privinţa valorificării/sortării există doar cerinţa ca să se asigure aceste activităţi doar pentru fracţiile de deşeuri reciclabile colectate separat din containerele clopot, în mod direct de către prestator sau prin terţi.

Sistemul de colectare a deşeurilor a plecat de prevederea legală, potrivit căreia, deşeurile erau colectate separat la sursă şi depuse pe categoriile de reciclabile, biodeşeuri (biodegradabile), reziduale mixte, în recipientele de colectare special destinate.

În Caietul de Sarcini se face referire strict la deşeurile reciclabile colectate selectiv când se vorbeşte despre sortare şi nu se fac astfel de referiri cu privire la fracţia de deşeuri reziduale mixte (deşeuri menajere colectate în amestec – conform Regulamentului de salubrizare inclus iniţial în Documentaţia de atribuire pentru licitaţie).

După începerea contractului şi începerea activităţii de colectare propriu-zise, am fost puşi în situaţia în care, in ciuda prevederilor Caietului de Sarcini, Depozitul Feţeni nu acceptă depunerea deşeurilor municipale colectate în amestec – fracţia de deşeuri reziduale mixte, motivând că acestea nu au fost supuse unei “metode fezabile de valorificare”. Acest lucru nu a fost cunoscut de către operator decât după începerea activităţii, iar “valorificarea” nu a făcut obiectul caietului de sarcini şi nici contractului încheiat între primărie şi operator.

În dorinţa de a nu bloca activitatea, de a nu aduce prejudicii mediului şi de a nu pune în pericol starea de sănătate a populaţiei, deşi nu avea o astfel de obligaţie contractuală, dar fiind pusă în imposibilitatea de a preda/elimina (printr-o metodă permisă de lege) fracţia de deşeuri reziduale mixte, Romprest Energy a căutat soluţii: a încheiat un contract cu o staţie de sortare a deşeurilor municipale aparţinând oraşului Drăgăşani (s-a renunţat în scurt timp urmare a rezilierii de către operatorul staţiei pe motive considerate de noi abuzive), a făcut un contract cu un depozit neconform, dar aflat în funcţiune lângă Horezu (s-a renunţat imediat datorită condiţiilor precare de acces şi depozitare), s-a adresat unor depozite conforme din judetele Sibiu şi Arges, limitrofe, pe principiul respectării proximităţii (acestea au refuzat orice colaborare).

Datorită lipsei de cooperare a celor sus menţionati, în scurt timp activitatea a ajuns pe punctul de a se bloca. În această situaţie, Primăria Râmnicu Vâlcea, a acceptat unica variantă posibilă menită să nu aducă prejudicii imediate mediului şi populatiei, ca deşeurile municipale amestecate, aşa cum de fapt se colectează de pe raza oraşului (precolectarea nu se realizează în principal datorită numărului insuficient de recipiente de colectare, obligaţie care potrivit caietului de sarcini este în sarcina autorităţii contractante şi a populaţiei care nu efectuează precolectarea la sursă, depunând deşeurile în amestec), să fie transportate la un operator autorizat pentru tratarea deşeurilor municipale, din zona Chiajna, Rom Waste Solution.

Toate aceste încercări de rezolvare a situaţiei au fost făcute cu suportarea cheltuielilor suplimentar apărute, care nu au fost prinse în fundamentarea de tarife din oferta financiara prezentată la licitaţie, de către Romprest Energy. Activităţi suplimentare implică şi costuri suplimentare.

In tot acest timp parcurs, nu am primit o soluţie menită să rezolve situaţia creată şi ne-am adresat în consecinţă instanţelor judecătoreşti, inclusiv pentru recuperarea prejudiciului suportat de către firmă.

Răspunsul complet al companiei Rom Waste Solutions:

Vă rugăm să luaţi în considerare faptul că aceste contracte nu sunt contracte publice şi sunt supuse unor acorduri de confidenţialitate. Astfel, divulgarea de informaţii din contractele încheiete cu oricare din clienţii/furnizorii noştri necesită acordul prealabil al acestora.

Referitor la tipurile de deseuri procesate în staţia noastră de sortare şi reciclare, precum şi la modul de gestionare a deşeurilor în cadrul procesului de sortare, vă precizăm următoarele:

1. Rom Waste Solutions procesează următoarele tipuri de deşeuri nepericuloase (de altfel, singurele pe care le procesăm):

– deşeuri municipale amestecate
– deşeuri de ambalaje colectate selectiv

2. În urma procesului de sortare a deşeurilor, rezultă următoarele tipuri de materiale/deşeuri:

– deşeuri reciclabile
– deşeuri valorificabile energetic
– deşeuri reziduale rămase în urma sortării/tratării mecanice

Compania noastră are încheiate acorduri comerciale cu trei depozite ecologice de pe raza Municipiului Bucureşti–Ilfov, pentru depozitarea deşeurilor care nu pot fi reciclate/valorificate în urma procesării realizate în staţia noastră.

Sursa: digi24.ro

Leave a Response