|joi, martie 28, 2024
  • Follow Us!

Primarul George Popolan va moderniza trei drumuri comunale din Dăeşti în cadrul unui proiect european 

george-popolan-primar-daesti-560x180

 

 

Primarul liberal al comunei Dăeşti, George Popolan, a semnat în data de 2 septembrie 2016 contractul de finanțare pe sub-măsură 7.2 pentru proiectul european „Modernizare drumuri comunale DC 17, DC 18, DC 19 în comuna Dăeşti, judeţul Vâlcea”, la Centrul Regional pentru Finanțarea Invetiţiilor Rurale 4 S-V Oltenia. „Menționez că am fost primul edil din zonă care a semnat contractul. Pe această cale, aduc mulțumiri specialiștilor de la Centrul Regional Craiova care au dat dovadă de profesionalism și promptitudine. Urmează să se respecte procedurile și să înceapă lucrările”, a spus pe Facebook primarul comunei Dăeşti, George Popolan. Cu ocaiza începerii noului an şcolar, colectivul Primăriei comunei Dăeşti urează tuturor elevilor și cadrelor didactice mult succes în noul şcolar: „Gânduri frumoase la început de an școlar! Pentru voi, pentru noi toți, pentru un an școlar în care să ne bucurăm, cât mai mult, de zâmbetul copilăriei, al adolescenței, al tinereții!”. În data de 5 septembrie a a vut loc un incendiu de vegetație la Dăeşti, însă s-a intervenit urgent cu utilajul UTV, achiziţionat printr-un proiect pe fonduri europene, din dotarea Primăriei Dăeşti. În această perioadă, la Dăeşti se lucrează la modernizarea dispensarului din localitate, dar şi la sala de sport. La cabinetul medical, lucrările se află pe ultima sută de metri. Sala de sport ar trebui să poată fi inaugurată pe 15 ianuarie, însă primarul George Popolan îşi doreşte ca înaintea sărbătorilor de iarnă să fie gata pentru a găzdui serbările copiilor de sfârşit de an. „Pe fonduri guvernamentale, respectiv pe OG 28, avem de realizat obiectivul Reabilitare și modernizare drumuri în comuna Dăești, respectiv asfaltare drumuri de interes local. De asemenea, tot cu fonduri guvernamentale, avem reabilitarea și dotarea școlii cu clasele I-VIII Dăești, reabilitare și dotare școala gimnazială Dăești, modernizare cămin cultural în satul Sâmbotin, renovare dispensar medical Sâmbotin, construire grădiniță în Fedeleșoiu și sala de sport în satul Dăești. Cu fonduri de la bugetul local, avem să realizăm construirea de trotuare în satele Dăești, Sâmbotin și Fedeleșoiu, introducerea canalizării pe drumul Runcului, precum și continuarea lucrărilor de rigolare și captare de ape pluviale și torenți de pe drumurile de interes local, pentru preîntâmpinarea revărsărilor de ape și distrugerea lucrărilor agricole ale populației”, a spus primarul comunei Dăești, George Popolan.

(Petre Coman)

Leave a Response