Costin Borc: Până la finalul anului cred că vom avea o ofertă angajantă pentru Oltchim
O ofertă angajantă pentru Oltchim, de la un investitor străin sau român, este așteptată până la finalul acestui an, a anunțat viceprim-ministrul Costin Borc, ministrul Economiei, la întâlnirea de la Râmnicu Vâlcea cu administratorii judiciari și conducerea combinatului.
„Până la finalul anului cred că vom avea o ofertă angajantă de la un investitor, străin sau român. Climatul este foarte bun acum pentru găsirea unui investitor care să continue să dezvolte partea viabilă a Oltchim’, a arătat ministrul Economiei.
Conform unui comunicat remis miercuri AGERPRES, ministrul Economiei s-a întâlnit, marți, la Oltchim cu administratorii judiciari și conducerea combinatului, pentru a discuta stadiul procesului de vânzare în contextul procedurii de insolvență a companiei.
Cu acest prilej, ministrul Borc a apreciat că, de la lansarea procesului de vânzare, s-au făcut pași importanți de către Oltchim pentru a asigura un proces transparent și nediscriminatoriu. În acest sens au fost trimise la peste 160 de entități informații generale despre companie iar până la sfârșitul lunii, aceștia au timp să își exprime interesul de cumpărare pentru a intra în următoarea fază a procesului de vânzare.
„Varianta aleasă, cea a vânzării pachetelor de active, oferă potențialului cumpărător siguranța juridică în conformitate cu măsurile prevăzute de forma actuală a planului de reorganizare și a constrângerilor suplimentare derivate din cerințele legate de reglementările în materie de ajutor de stat, dar pe de altă parte poate asigura atât vânzarea cu succes a companiei, cât și maximizarea pentru creditori a veniturilor din acest proces”, precizează Ministerul Economiei.
Totodată, Costin Borc a precizat că oficiali din Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri dialoghează constant cu reprezentanți ai Comisiei Europene pentru a oferi sprijin administratorului judiciar de a maxima șansele de vânzare Oltchim, pentru a salva partea viabilă și a păstra locurile de muncă. În acest sens, Comisia Europeană a fost notificată de partea română cu privire la decizia modalității de vânzare și a pașilor stabiliți în proces.
Combinatul petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea este scos la vânzare prin nouă pachete de active iar părțile interesate sunt invitate să depună scrisori de intenție până la data de 30 septembrie 2016 pentru oricare dintre pachete, inclusiv pentru toate.
Oltchim este singurul producător din Europa Centrală de sodă caustică lichidă și singurul producător din România de clor și polieter polioli. Societatea exportă aproximativ 70 % din producția sa.
Combinatul a intrat în procedură de insolvență în ianuarie 2013.
AGERPRES
Pingback: Costin Borc: Până la finalul anului cred că vom avea o ofertă angajantă pentru Oltchim – Stiri Online 24
Pingback: Costin Borc: Până la finalul anului cred că vom avea o ofertă angajantă pentru Oltchim – Presa Online 24
Așa da, adică tipic românește: a fost adus în sapă de lemn ca să fie dat pe nimic! Iar cel care l-a adus în aceată stare esete bine, merci! Țară de lichele, țară de secături…