|sâmbătă, decembrie 7, 2024
  • Follow Us!

Activități catehetice de Ziua Mondială a Educatorului 

20161005_102220_resized_1_large

La invitația Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, elevi aiColegiului Național de Informatică „Matei Basarab”, ai Colegiului Energetic și ai Liceului de Arte „Victor Giuleanu” din Râmnicu-Vâlcea au participat astăzi, 5 octombrie, la o serie de activități catehetice desfășurate la Centrul Eparhial cu prilejul sărbătoririi Zilei Mondiale a Educatorului.

 

Cei aproximativ 300 de elevi au fost întâmpinați de Părintele Consilier Cristian Bănuță care le-a prezentat istoria Centrului Eparhial, precum și aspecte din misiunea Bisericii în dezvoltarea învățământului românesc.

 

Grupele de copii s-au închinat în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae”, apoi, în cadrul turului de prezentare al Centrului Eparhial au vizitat biserica-bolniță, au participat la o prezentare a iconografiei exterioare a paraclisului „Sfântul Grigorie”, au vizitat parcurile din incintă în care au fost așezate Crucea domnitorului Șerban Cantacuzino, fântâna episcopului Filaret și bustul poetului Mihai Eminescu.

 

Cuvântul de binecuvântare transmis din partea Înaltpreasfințitului Varsanufie, a subliniat rolul educației religioase în formarea caracterelor și personalității tinerilor, evidențiind faptul că „religia îi învață pe tineri nu doar cinstirea lui Dumnezeu și a sfinților, ci și cinstirea părinților, respectarea valorilor spirituale și culturale ale neamului, iubirea față de semeni, de natură și față de patrie”.

 

Elevii au fost însoțiți de domnul inspector de religie Romeo Popescu, doamna inspector pe învățământ primar Coca Săraru, doamna Bârzan Claudia, directorul Colegiului Național de Informatică „Matei Basarab” și Părintele Simion Mihăiță, directorul Colegiului Energetic din Râmnicu-Vâlcea.


Sursa: arhiepiscopiaramnicului.ro

Leave a Response