Protopopul de Drăgășani, părintele Mădălin Bușagă: „Mă plec în fața planului din veci al lui Dumnezeu” 

Protopopul de Drăgășani, părintele Mădălin Bușagă: „Mă plec în fața planului din veci al lui Dumnezeu”Părinte protopop, într-una dintre povestirile sale, Vasile Voiculescu îl are drept personaj pe protopopul Ilie „de la biserica domnească a târgului”. Iată un scurt fragment: „Protopopul, după ce băga pe învinuit în toate răcorile, se molcomea repede, mai ales că iar răsuna de dincolo, pentru a treia oară, îndemnul coanei preotese: – Poftiţi la masă că se răcesc ciorbele”. Vă întrebăm dacă vă amuză povestirile despre popi şi protopopi din literatura română (aproape toate sunt respectuos ironice) dar mai ales am vrea să ştim cum este proptopopul modern pe care îl întruchipaţi Sfinţia Voastră.

Ei, sigur! Povestirile despre clerici din literatura română sunt încărcate de ficțiune, un gram de realitate, iar restul ficțiune. Protopopul, indiferent de vremea și timpul în care activează, este preotul conducător al protopopiatului și al cancelariei administrative a protopopiatului în numele chiriarhului. Funcția de protopop încredințată este o ascultare și o responsabilitate în plus față de preoții arondați protopopiatului. Această responsabilitate dată de funcția de protopop este cu atât mai mare cu cât aici au activat preoți de mare vrednicie preoțească și culturală, dar și protopopi destoinici, care au reușit să revigoreze slujirea caritativă și misionară din sudul județului. Relația mea cu slujitorii sfintelor altare are o temelie puternică, bazată pe cuvântul Scripturii care spune: ,,Cine vrea să fie mai mare între voi, să fie slujitor al vostru, și care vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă” Mc.X,43-44.

Aveţi în Protopopiatul Sfinţiei Voastre peste o sută de preoţi. Vă rugăm să ne vorbiţi, pe de o parte, despre starea lor spirituală şi duhovnicească, iar pe de altă parte, despre starea lor materială.

O, dragii de ei! Îi iubesc pentru dragostea jertfelnică pe care o au față de biserică, Dumnezeu și oameni. Pentru mine, sunt niște îngeri prin misiunea lor de ai fi crainicul Celui de sus; îngeri pentru viața lor severă și cu adevărat mucenici pentru ispitele grele, în familie și societate, pe care le biruiesc prin răbdare și smerenie. Sigur, tot timpul este loc și de mai bine. De aceea, apreciez că este nevoie de o mai mare intensificare a vieții spirituale, de coresponsabilitate și cooperare între clerici, într-o societate secularizată, din ce în ce mai ostilă Bisericii.
Starea materială a clerului din jurisdicția protopopiatului Drăgășani nu pare să se deosebească prea mult de societatea românească în ansamblu. Găsim o majoritate a preoţimii care se zbate undeva între sărăcie şi trai de nivel mediu, dar vom găsi şi cazuri în care nivelul de bunăstare este peste medie, rareori chiar mult peste medie. Dar, în fond, cum ar trebui să fie preotul: sărac sau bogat? Salariul brut al unui preot variază între 1.100-2.700 de lei, asemănător nivelului de salarizare din învăţământul preuniversitar. Oricum, vă asigur că atunci când vedem un preot cu maşină sau vilă luxoasă, în mod cert acele bunuri nu au ca finanţare bani din Biserică, ci din alte surse. Ştiu câţiva preoţi care sunt cu stare materială peste medie, dar în mâna cărora transpiră milostenia şi facerile de bine, dar nu doresc să se laude, căci discreţia este o caracteristică a faptelor bune. Să nu uităm că astfel de slujitori au fost şi în trecutul Bisericii, care prin finanţare proprie au desfăşurat proiecte în tinda Bisericii. Ştiu şi destui fraţi preoţi, care se zbat, pe la ţară, în parohii destul de modeste financiar, în condiţii crunte de trai, cu familie şi obligaţii care îi determină să facă eforturi majore pentru a-şi asigura traiul necesar. Daţi o fugă prin parohiile din mediul rural şi veţi vedea cam care este nivelul de trai.
Până la urmă, însă, cum ar trebui să fie preotul: bogat sau sărac? Răspunsul meu este că ar trebui să aibă un nivel mediu de trai în locul unde păstoreşte. Înţeleptul Solomon scrie: ,,Sărăcie şi bogăţie nu-mi da, ci dă-mi pâinea care-mi este de trebuinţă, ca nu cumva, săturându-mă, să mă lepăd de Tine şi să zic: <> Ca nu cumva, sărăcind, să mă apuc de furat şi să defaim numele Dumnezeului meu.” Căci este bine-ştiut că bogăţia înfumurează, iar sărăcia duce în sclavie sau fapte antisociale. Şi cred că lucrurile se situează, cel puțin în protopopiatul nostru, undeva imediat sub, ceea ce am numi astăzi, nivel mediu de trai. Dar poate că şi acest nivel mediu de trai este o ispită pentru mulţi în aceste vremuri în care cresc lipsurile, necazurile şi suferinţele. În fond, în aceste vremi de crescânde convulsii sociale, este puternică pentru mulţi tentaţia de a privi preoţia ca pe un scaun călduţ şi stabil de funcţionar robotizat.

Cum sunt, părinte, preoţii mai tineri faţă de cei mai în vârstă ?

Preoția este o vocație, răspunsul la o chemare divină, liber asumată. Așadar, au un punct comun. Totuși, am constatat faptul că preoții mai tineri sunt mai puțin pregătiți pe linie teologică și aceasta datorită decăderii învățământului românesc în general și în mod special a învățământului teologic. Cu toate acestea, ca urmare a întâlnirilor lunare ale personalului clerical din protopopiat, se constată o râvnă deosebită la clericii tinerii de a învăța din experiența celor ,,ninși de ani”; dorință aprigă de a se implica în activitatea administrativ-gospodărească a parohiei încredințată și chiar mai mult, stabilirea unei relații de colaborare cu preoții pensionari îmbisericiți în parohiile încredințate.

Vă rugăm să abordaţi trei probleme din Protopopiatul Drăgăşanilor: predica, modalităţile de comunicare cu credincioşii, costurile unor servicii religioase.

Protopopul de Drăgășani, părintele Mădălin Bușagă: „Mă plec în fața planului din veci al lui Dumnezeu”În tradiția ortodoxă, omilia sau predica este o parte esențială a Liturghiei Euharistice și face parte din caracterul sacramental al Liturghiei. Având în vedere importanța, slujba trebuie încununată cu un cuvânt de învățătura pentru a-și atinge finalitatea. Din inspecțiile făcute, analizînd caietele cu planurile de predici ale preoților, am constatat că slujitorii sfintelor altare sunt preocupați de sădirea cuvântului lui Dumnezeu în sufletele credincioșilor. Sigur, realitatea ne arată că atunci când discursul este lipsit de personalitate şi originalitate, riscă să nu placă ascultătorilor, chiar dacă predicatorul este bine informat şi relatează cursiv ceea ce are de spus. Nu putem vorbi însă de sterilitate și incultură. Personal, îndemn preoții să evite predicile șablon întrucât riscul inevitabil, oricît de mare ar fi autoritatea lor, este acela de a nu fi adaptate unei situaţii concrete. Un citat sau o pildă din Sfinţi sau din Scripturi poate răni orgolii, trezi prejudecăţi sau poate nimeri pe o educaţie care va da naştere unor raţionamente contrare celor dorite de predicator. Vă mărturisesc, este o prioritate pentru mine predicarea cuvântului de pe fiecare amvon, în fiecare biserică și la fiecare slujbă. Îmi place să ascult predicatorul deși, știu că, atunci când merg în inspecție și preotul este la predică, prezența mea îi produce un oarecare disconfort.
În ceea ce privește modalitățile de comunicare cu credincioșii, vă mărturisesc că sunt rare cazurile de neînțelegere între preoți și credincioși, de regulă mici conflicte între rude privind locurile de înmormântare. În general, se poate spune că există o strânsă colaborare între slujitorii sfintelor altare și organele deliberative de la parohii. În ultimii ani a fost activat serviciul social, misionar, cultural, administrativ- gospodăresc și cel pentru tineret, realizându-se astfel frumoase proiecte social-filantropice. Referitor la contribuția benevolă pentru servicile religioase prestate, se cuvine să nu ignorăm realitatea. În fond, parohia nu este doar comunitatea creștinilor ortodoxi, clerici și mireni, situată pe un anume teritoriu, ci este, din punct de vedere juridic, o persoană juridică de drept privat și utilitate publică, cu drepturi și obligații. Ei, obligațiile sunt, între altele, și financiare, legate de remunerarea personalului angajat, achitarea lunară a contribuțiilor sociale către stat, cheltuielie curente către furnizori de apă, agent termic, energie electrică, cheltuielile legate de întreținerea lăcașurilor de cult și a anexelor etc. Toate acestea presupun, ca în orice unitate, întocmirea unor prevederi bugetare de către organele executive și deliberative ale parohiei. Dar, să încheiem în ton optimist! Eu spun tuturor celor ce au pretenţia ca Biserica să trăiască cu aer, din nimic, fără pungă, contrar chiar modului de trai al lui Hristos, că, da, se poate trăi şi aşa, dar doar dacă ei se oferă să achite Bisericii toate facturile pe care capitalismul i le trimite, ca urmare a existenţei Ei pământeşti. Sau dacă şi Ea, reciproc, este scutită de orice plată pământească. Mi-e teamă însă că nu se poate aşa ceva. Până şi Hristos a plătit Cezarului dajdia cuvenită.

Fenomenul sectar este întâlnit în Protopopiatul Drăgăşani ? Dacă da, cum vă raportaţi la acest fenomen ?

Toată firea a prins de veste de îndată ce cămașa lui Hristos a fost sfâșiată. Nici urbea de sub Dealul Viilor nu a fost cruțată de acest fenomen. De altfel, începând cu primul secol creștin și până la sfârșitul veacurilor vor fi, după cuvântul Sf.Apostol Pavel, ,,lupi îmbrăcați în piele de oaie”. Datoria păstorului este aceea de a avea grijă de turma încredințată spre mântuire. Spiritul individualist promovat de Reformă este, de altfel, un factor care contribuie la o anumită dezvoltare economică, dezvoltare care se face cu preţul ruperii de comunitate şi de Adevăr. Privind la ţările Reformei (Olanda, Danemarca, Scandinavia, statele protestante ale Americii…) vedem că nici una dintre ele nu a rezistat din punct de vedere moral. Spiritul Reformei, spiritul protestant le-a distrus. Au un nivel de trai ridicat, dar moral şi spiritual, sunt la pământ. Din avântul religios, dar superficial şi rupt de Tradiţia Bisericii de acum câteva sute de ani, nu a mai rămas nimic. Totul s-a redus la iniţiativa şi libertatea personală fără limite, decenţă sau discernământ. Copiii Reformei oficiază acum căsătorii între sodomiţi, au preoţi sodomiţi şi sunt supuşi întru totul duhului veacului acestuia. Toţi sunt „evanghelici”, toţi sunt „biblici” şi, dacă stai să-i asculţi, toţi au argumente din Scriptură, dar toţi urăsc Sfânta Tradiţie, singura în măsură să facă lumină în puzderia de învăţături „biblice” şi să arate care este dreapta învăţătură creştină. Cu toate acesta, nu o dată, ci de nenumărate ori, am dialogat cu pastori , teologi sau adepți ai altor confesiuni. Vă mărturisesc că citesc publicații ale diferitelor confesiuni și sunt plăcut surprins să constat că, în ultima vreme, multe dintre ele au un puternic conținut ortodox. Am și colaborat în anul mântuirii 2016 cu toate culte neoprotestante din protopopiat în legătură cu inițiativa cetățenească propusă de Coaliția pentru familie privind modificarea articolul 48, aliniatul unu din Constituția României.

Sunteţi foarte tânăr pentru această funcţie pe care o deţineţi de când eraţi tânăr de tot. În povestirea amintită la început, protopopul Ilie este vârstinic, dar îşi luase în primire Protopopiatul „de zeci de ani”, deci pe când era şi el tânăr. Întrebare: cum aţi devenit Protopop, cum a evoluat şi cum evoluează viaţa Sfinţiei Voastre pe linie duhovnicească dar şi pe linie socială şi materială ?

Crucificarea în taina Preoției aduce bucurie și mulțumire sufletească pe care limba omului nu o poate zugrăvi în cuvinte. Însă, bucuria aceasta este deplină doar dacă este încununată de ascultare. Așadar, prin ascultare față de chiriarhul locului și supunându-mă hotărârii Permanenței Consiliului Eparhial, am fost numit protopop al Oficiului Protopopesc Drăgășani în anul 2010. De ce am fost ales dintre cei 110 preoți ai protopopiatului? Cu siguranță activitatea administrativ- gospodărească , liturgică , social-filantropică și misionară desfășurată în parohia încredințată a fost criteriul de selecție. Îmi amitesc că am fost contactat telefonic și invitat a mă prezenta de urgență la Centrul Eparhial, fără a mi se comunica motivul . Odată ajuns, am fost primit în sala de ședință a Permanenței Consiliului Eparhial unde Înaltpresfințitul Părinte Arhiepiscop Gherasim mi-a adus la cunoștință hotărârea privind învestirea în postul vacant de protopop.
Viața mea ca protopop se învârte tot în jurul altarului, chiar dacă nu este tot timpul altarul bisericii mele de suflet ( biserica cu hramul ,,Sf.Treime” din Municipiul Drăgășani), ci un alt altar, dar și în jurul familiei, de data aceasta, familia mărită ce cuprinde pe toți preoții din jurisdicția protopopiatului. De aceea, orice suferință, greutate sau neajuns al unui frate preot este și o suferință a mea și iarăși, orice bucurie, realizare a unui preot este și o bucurie a mea. Din acest motiv, viața duhovnicească este una activă și binecuvântată. În ceea ce privește nivelul de trai, l-aș defini ca fiind mediu.

Protopopul de Drăgășani, părintele Mădălin Bușagă: „Mă plec în fața planului din veci al lui Dumnezeu”Vă invităm să aruncaţi o privire în viitor, fie şi doar, pentru obiectivitate, în Protopopiatul Drăgăşani. Cum va fi Biserica din zonă peste 20, 50, 100 de ani ?

Cred și mărturisec că biserica este și va fi vie și lucrătoare pentru că Viu și Vrednic Lucrător este Hristos Domnul. Nu sunt însă un vizionar, dar mă plec în fața planului din veci al lui Dumnezeu. Mărturisesc că privesc cu îngrijorare situația creștinismului din Europa Occidentală și mă înspăimânt aducându-mi aminte de discursul generalului Charles De Gaulle, cel care conducea destinele Franței prin anii 1950-1960 rostit cu ocazia independenței Algeriei „ E foarte bine că există francezi galbeni, negri sau tuciurii. Arată că Franța e deschisă tuturor raselor și că are o vocație universală. Dar, cu condiția ca ei să rămână o mică minoritate. Dacă nu, Franța nu va mai fi Franța. Suntem totuși, înainte de toate un popor european de rasa alba, de cultură greco-latină și de religiecreștină.
Să nu veniți să povestiți basme. Musulmanii? V-ați dus să-i vedeți?
I-ați privit cu turbanele și djelada-urile lor? Vedeți bine că nu sunt francezi. Cei care propovăduiesc integrarea au un creier de colibri, chiar dacă sunt foarte savanți. Incercați să integrați uleiul și oțetul, agiați sticla și dupa o vreme se vor separa din nou. Arabii sunt arabi, francezii-francezi. Credeți că populația Franței ar putea absorbi 10 milioane de musulmani care mâine vor fi 20 și poimâine 40? Dacă noi facem integrarea (Franța cu Algeria) dacă toți arabii și berberii din Algeria vor fi considerați francezi, cum îi vom împiedica noi să nu vină în Franța continentală cînd nivelul vieții e mult mai elevat?
Satul în care m-am născut eu nu se va mai chema Colombey-două biserici ci Colombey două moschei”.

Se discută mult despre imigranţi. Dacă în Drăgăşani ar fi deschisă o tabără de refugiaţi din Orient, cum aţi reacţiona Sfinţia Voastră, cum ar reacţiona Biserica ?

Cu siguranță că Biserica Ortodoxă Română se va implica în ajutorarea refugiatilor care vor ajunge în țara și, totodată, va sprijini autoritațile române în cazul în care Romania va gazdui refugiați. De ce ar face acest lucru? Chiar dacă refugiații sunt de alt neam, cultură și credință, pentru noi, creștinii, sunt semenii noștri aflați în dificultate ca urmare a unui conflict sângeros din țara lor. Să nu uităm faptul că Biserica Ortodoxă Română a organizat în anul 2014 , în toate bisericile și mănăstririle din țară și din străinătate, o colectă în bani pentru ajutoarea victimelor din Siria.
Colectata în sumă de 500.000 de euro a fost oferită Patriarhiei Antiohiei și Întregului Orient pentru sprijinirea victimelor conflictului sângeros din Siria. În mod firesc, oricine are nevoie de spijin, de ajutor, trebuie ajutat. Menirea bisericii este de a educa omul în spiritul păcii, al conviețuirii pașnice, al respectului reciproc între diferite religii și diferite culturi.

Consideraţi că relaţia dintre Stat şi Biserică este una corectă, normală, benefică ? Ce ar fi de îmbunătăţit ?

Biserica este locul unde veșnicia încorporează timpul acestui veac. Rolul ei nu este acela de a înveșnici istoria, ci de a o sfinți. Misiunea ei este eshatologică și anume aceea de a-l răscumpăra pe om pentru veșnicie, de a-l desprinde pe el de această lume, în vederea obținerii adevăratei sale cetățenii – Împărăția Cerurilor, care nu este în și din lumea aceasta. Deși Biserica este din cer, misiunea ei este una pământească. Biserica este taină, simbol și mod al prezenței lui Dumnezeu în lume, dar ea este și fenomen social, act și fapt istoric. Biserica nu poate lucra și cultiva mântuirea oamenilor desprinsă fiind de realitatea materială a vieții, despărțită fiind de pământ și de timpul acesta “palpabil”, pentru că ea a luat naștere în timp și este subordonată, în acest sens, categoriilor temporale. Însă, spre deosebire de alte instituții sociale care îl au ca subiect pe om, Biserica nu îl consideră pe om doar ca pe o zidire rațională supusă unor necesități și interese strict temporale, ci și în perspectiva scopului său supranatural. În aceste împrejurări, Biserica nu a trecut cu vederea și nici nu a tratat superficial realitatea existentială care conduce social și politic istoria, care se întrupeaza în Stat.
Statul nu este de sorginte ori de esență divină, dar corespunde rânduielii dorite de Dumnezeu, el are o demnitate bine delimitată care invocă și impune supunere și ascultare din partea tuturor. De aceea, Biserica a avut întotdeauna simțul istoric, întrucât nu a respins și nu a ignorat rolul Statului în planul existentei social–istorice. Dimpotrivă, instituția Eclesială l-a considerat un partener și un aliat indispensabil al societății civile și religioase. Mai mult decat atât, fiind împlinitoare a cuvântului biblic, încă de la început Eclesia a rânduit pomenirea în cadrul liturgic a conducătorilor Statului, practica ce se afla și astăzi în uz.
Însă Biserica nu și-a pierdut simțul istoric încercand să se situeze permanent într-un raport de conciliere, de armonie și deschidere față de structura seculară, având o cooperare substanțială, dar lipsită de orice imixtiuni și amestecuri arbitrare, nefondate și de orice “tovărășie” a Bisericii la toate nedreptățile și greșelile puterii statale. Biserica își exercită rolul spiritual și soteriologic, nu doar răspunzând problemelor axiologice și eshatologice ale omului contemporan , ci și îngrijindu-se, cu orice preț, de protejarea și promovarea demnității tuturor persoanelor umane. Raportul între cele doua instituții a evoluat în mod diferit de-a lungul timpului, plecând de la perioada de aur a așa–zisei simfonii bizantine și ajungând până la contextual actual geopolitic, social, cultural și religios. În situația de față este bine să fim realiști și să nu avem pretenția reînvierii unor tipologii ce nu mai corespund contextului istoric, politic, religios și cultural al vremurilor (de pilda modelul bizantin), dar nici nu putem fi atât de ignoranți încât să aspiram spre efemeritatea statutului laic (modelul francez), și asta de dragul autonomiei și a unei presupuse libertăți. În împrejurările de față, Biserica nu-și poate revendica sarcini care îi depășesc atribuțiile. Ea nu poate institui cenzura pentru unele acțiuni politico-economice ale Statului, dar nici nu poate fi redusa misiunea ei la un “pur ethicism”. Ea trebuie să dețină, în mod concret și real, cadrul legislativ pentru a se adresa omului de mâine, ca cetațean și credincios. Care este alternativa viabilă pentru contextul actual? În condițiile în care Biserica este chemată la (re)evaluarea vocației sale profetice cu privire la cârmuirea duhovnicească a lumii, care aspiră la ajungerea din „Biserica luptătoare” în „Biserica cea triumfatoare” – care nu este din lumea aceasta dar este pentru lumea aceasta – ce vrea să participe „într-un cer nou și pământ nou” la comuniunea veșnică și deplină cu „Împăratul Veacurilor ce au sa fie!”…

Ce simţiţi când vedeţi că se vorbeşte în spaţiul public despre luxul în care ar trăi ierarhii, despre rapacitatea pe care ar manifesta-o preoţii? Cum vă explicaţi proliferarea acestor subiecte?

Trei mari sunt ispitele în urcușul duhovnicesc al omului: lumea, trupul și diavolul. Diavolul ! În pilda neghinelor zice Mântuitorul :,, Dar pe când oamenii dormeau , a venit vrăjmașul și a semănat neghină printre grâu și s-a dus” (Mt.13,25) și iarăși ,, Nu pliviți neghina ca nu cumva să smulgeți odată cu ea și grâul “(Mt.13,29). Lăcomia preoților ? Contributiile credincioșilor pentru serviciile religioase sunt benevole . Nu sunt taxe precum cele impuse de stat, preotul este obligat sa nu refuze oficierea slujbei. Slujba nu e conditionata de plata acestor bani. De câte ori preotul nu slujește fără bani. Sigur, gustul este unul amar. Explicația este clară, lesne de văzut și înțeles : vrăjmașul !

Reşedinţa Sfinţiei Voastre, Protoieria, este o minunată clădire pe care aţi ridicat-o din temelie. Cum aţi reuşit ?

Dumnezeu știe ! Dacă spun că a fost inconștiență, mă contrazic pentru că știam ce eforturi financiare și materiale implică. Îmi aduc aminte că m-am prezentat la Centrul Eparhial cu proiectul spre aprobare. Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim Cristea a fost încântat, l-a răsfoit, analizat și m-a întrebat : ,,Mă, este frumos dar, de unde iei bani?” Ulterior, când a fost dărâmată vechea clădire, îmi aduc aminte că un preot ce mai avea doi ani până la pensie s-a oprit, a privit îndelung și mi-a zis: ,,Niciodată nu se va mai putea construi protoieria!” Însă, a avut bucuria ca mai înainte de încheierea raporturilor contractuale de muncă să vadă cu ochii preacucerniciei sale noul sediu. Nu se putea altfel! Vechiul sediu era o casă de locuit veche care nu corespundea necesităților actuale și care necesita reabilitare. Ori, Mântuitorul ne spune să nu punem vinul nou în burdufuri vechi. De acea mânat de acest imbold și convins fiind că această unitate este una de referință pentru municipiul Drăgășani am depus toate eforturile spre realizare .

Cum apreciaţi unele implicări, mai vechi sau mai recente, ale preoţilor în politică. Ştiţi că, în Scrisoarea pierdută, „dăscălimea” şi „popimea” ţin cu cineva, cu Caţavencu.

În protopopiatul Drăgășani nu am avut cazuri concrete de implicare a clericilor în politică. Nimeni nu poate sluji la doi domni, adică în cazul de față lui Dumnezeu și lumii, și aceasta pentru că idealuruile sunt diferite. Crezul preotului este porunca cea mare a iubirii ,,Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul. Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte” (Ioan 15, 17-19). Cu toate acestea, din patru în patru ani, am de grijă să le reiterez preoților hotărârea Sf.Sinod cu privire la implicarea în politică. Sigur, în calitatea sa de cetățean al Patriei şi de părinte duhovnicesc al tuturor enoriaşilor săi, indiferent de orientarea lor politică, preotul are libertatea, binecuvântarea si îndatorirea ca, de pe poziția şi prin mijloacele care-i sunt specifice, să participe la viața cetății, sprijinind activitățile menite să promoveze binele obştesc şi împotrivindu-se oricăror măsuri sau activități care se dovedesc a fi în contradicție cu învățătura şi morala creştină ortodoxă. Opțiunea sa politică se exprimă prin vot. În conformitate cu Sfintele Canoane ale Bisericii Universale (6 Apostolic, 7 Sinodul IV Ecumenic, 10 Sinodul VII Ecumenic, 11 Sinodul local Cartagina), care stipulează că printre îndeletnicirile incompatibile cu slujirea şi demnitatea clericului se numără şi aceea de “a primi asupra sa dregătorii sau îndeletniciri lumeşti”, preotului, diaconului şi monahului le este interzis să facă politică partinică, să fie membru al unui partid politic, să participe la campanii electorale, să candideze şi să devină membru al Parlamentului sau consiliilor locale, primar, viceprimar sau să ocupe funcții în administrația publică centrală şi locală. Cel care va încălca aceste reguli, precum şi legământul depus la hirotonie, se încadrează în prevederile art. 3, lit. “d” şi “e” din Regulamentul de procedură al instanțelor disciplinare şi de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, având de ales între cariera politică şi misiunea preoțească, pentru totdeauna, fără drept de revenire în cler. Totuși, preoțimea – păstrându-şi echidistanța față de partide – va continua să se implice în politica generală a țării, contribuind – prin mijloace specifice – la apărarea democrației, a libertății, a credinței în Dumnezeu, a independenței şi integrității Patriei, respingând orice formă de totalitarism comunist ateu, precum şi orice formă de extremism.

Protopopul de Drăgășani, părintele Mădălin Bușagă: „Mă plec în fața planului din veci al lui Dumnezeu”Se discută mult, pro şi contra, despre Catedrala Mântuirii Neamului. Deoarece suntem siguri să sunteţi un susţinător al Catedralei, vă rugăm să faceţi o apologie a acesteia pentru cititorii noştri.

Construirea Catedralei Mântuirii Neamului este o necesitatea liturgică, publică, un simbol al unităţii dintre generaţii şi al românilor de pretutindeni dar și un simbol al demnitătii naţionale. Numai cine slujeşte sau participă la momentele solemne liturgice şi la ceremoniile bisericeşti din actuala Catedrală patriarhală cunoaşte dificultăţile pe care le creează lipsa acută de spaţiu în desfăşurarea normală a slujbelor religioase. Toate catedralele mitropolitane din provinciile româneşti sunt cu mult mai încăpătoare decât actuala Catedrală patriarhală şi oferă clerului şi credincioşilor condiţii mai bune pentru desfăşurarea cultului. În Catedrala Mântuirii Neamului vor fi organizate ceremonii religioase cu caracter public naţional, ca de exemplu pomenirea eroilor neamului românesc la sărbătoarea Înălţării Domnului şi Ziua eroilor, şi a eroilor din Decembrie 1989 sau slujba de Te-Deum la Ziua Naţională 1 Decembrie. În acelaşi timp, în Catedrala Mântuirii Neamului se vor desfăşura alte ceremonii, aniversări sau comemorări cu caracter naţional şi internaţional, vor fi primiţi oaspeţii din străinătate şi vor fi organizate evenimente cu semnificaţie religioasă, congrese, conferinţe şi alte manifestări ale preoţilor şi tinerilor români din ţară şi străinătate. De asemenea, Catedrala Mântuirii Neamului, prin stilul arhitectonic tradiţional bizantin- românesc, va fi reprezentativă pentru credinţa majorităţii poporului român. Picturile şi mozaicurile viitoarei Catedrale patriarhale vor include sfinţi şi lăcaşuri de cult reprezentative din toate provinciile româneşti şi chiar ale comunităţilor de români din afara României.
Biserica Ortodoxă Română este astăzi singura între Bisericile ortodoxe fără o catedrală reprezentativă pentru credinţa majorităţii poporului român. În mai multe ţări din lume Catedrala din capitală se numeşte catedrală naţională. De exemplu, National Cathedral din Washington este catedrală naţională, în care au loc şi ceremonii cu valoare de simbol naţional.
În concluzie, este util şi demn să construim cu bucurie un spaţiu-simbol al comuniunii româneşti din ţară şi de pretutindeni!

Părinte Protopop, de ani şi ani românii sărbătoresc Naşterea şi Învierea Domnului cu multă mâncare şi băutură. Cum comentaţi această stare de fapt ?

Cât mănâncă și bea românul la aceste praznice mari, nu știu. Un lucru este cert: lăcașurile de cult sunt neâncăpătoare de mulțimea dreptmăritorilor creștini dornici să-și potolească setea duhovnicească. Îmbucurător este faptul că aceste praznice reunesc familia și adună în același loc, la aceeași masă străbunicii, bunicii, părinții și copii într-o comuniune de iubire. Din păcate, mass-media prezintă puține știri despre participarea creștinilor la slujbă și, mai degrabă, ne sunt prezentate statistici și imagini de la spital cu pacienți care ,,au mâncat cu nesaț” sau sunt ,,plini de must”. Să nu uităm faptul că mulți dintre creștinii noștri fac un efort spiritual și trupesc deosedit, postind toată perioada posturilor.

Religia în şcoli – iată o temă generoasă. Care îi sunt foloasele, care îi sunt capcanele ?

Religia face parte din cultura noastră, iar predarea ei în școală nu va face decât să ni se recunoască dreptul la cunoașterea propriei culturi și propriilor obiceiuri. Mai ales că religia, sau mai bine zis creștinismul, reprezintă un mare procentaj din suma tradițiilor și obiceiurilor noastre. Scopul predării religiei în școală este să educe tânărul, nu să-l îndoctrineze, nu să-l prostescă, eventual îl ponderează. Peste tot în biserici vedem tineri care abia știu să grăiască „Tatăl Nostru”, nu știu să se roage, nu știu să se închine, nu știu când sunt sărbătorile religioase, nu știu semnificația sărbătorilor, nu știu care ne sunt sfinții și ce au făcut ei pentru noi. Practic religia este o istorie mistică pe care trebuie să o cunoaștem dacă vrem să ne numim români. Religia trebuie cunoscută la fel cum ar trebui să știm limba maternă, religia face parte din ființa noastră. Și, dacă vom continua să o excludem din toate cercurile, vom fi martorii unor rele schimbări. Acasă, părinții nu au timp să-și mai învețe copii rugăciuni, cât despre obiceiurile religioase, nici nu se pune problema. Când vine vorba de religie, suntem de-a dreptul ignoranți, cunoștințele ne sunt înlocuite de niște lacune persistente și mlăștinoase. Deja de Crăciun nu se mai sărbătorește Nașterea Domnului, ci venirea lui Moș Crăciun; moș Nicolae este așteptat pentru cadouri, de Paște așteptăm venirea iepurașului și tot așa; peste tot strategii de marketing și nu tradiție.
Importanța religiei în școli este foarte mare, nu doar pentru cultura noastră generală, ci și pentru sufletul nostru. Religia este o psihologie de suflet și un profesor de religie adevărat va ști cum să se apropie de tineri astfel încât să îi ajute, nu doar să îi educe. Consider că religia educă tânărul și îl îndeamnă să fie cu bun simț, îi implementează noțiunea de bine și rău în suflet și în minte, îl îndeamnă la bunătate și face ca adolescentul să se gândească de două ori înainte să comită o nedreptate sau o răutate, crește copilul cu frică de Dumnezeu ceea ce nu este deloc rău, pentru că, astfel, viitorul adolescent va fi mai ponderat și mai atent la acțiunile pe care le întreprinde, aduce în viața copiilor o stare de siguranță și de speranță. Dacă Dumnezeu este lumina și adevărul, tânărul va ști că cineva acolo îl iubește și îl protejează în ciuda tuturor lucrurilor neplăcute pe care le îndură, este terapie pentru suflet și minte, astfel că la oră profesorul de religie va ști să își asculte elevii și să le dea povețe înțelepte despre viața și problemele adolescenților; învață tânărul despre iubirea adevărată și despre adevăratele valori și virtuți ale omului și astfel evităm ca adolescenții să se mai simtă atât de confuzi; va forma un tânăr nou, perfect conștient de pericolele din exterior și capabil să facă față problemelor care pot apărea la maturitate; completează educația de acasă și o întregește; oferă răspunsuri la întrebările pe care și le pun adolescenții de-alungul tinereții lor despre: moarte, sinucidere, naștere, avort, destrămarea familiilor, evenimente traumatizante și așa mai departe.

Cum colaborează preoţii din Protopopiat cu oamenii de afaceri ? Sunt ei generoşi, vor să fie mici sau mari ctitori ? Vă rugăm să răspundeţi în amănunt, suntem siguri că este un subiect foarte interesant pentru cititorii noştri.

Din păcate zona de sud a județului este mai săracă și puțini sunt investitorii autohtoni sau străini. Generozitatea lor cu biserică se desfășoară în limitele impuse de legislația în vigoare. Sunt oameni iubitori de Dumnezeu care doresc să aducă mulțumire Tatălui Ceresc pentru binefacerile primite. Dacă este să ne raportăm la trecut, lăsându-ne cufundați în paginile istoriei, când o persoană sau familie ridica din temelie un lăcaș de cult, sprijinul financiar acordat bisericii de oamenii de afaceri este unul minimal .

Max Weber vorbeşte despre strânsa legătură dintre etica protestantă şi spiritul capitalismului. Noi putem vorbi despre etica ortodoxă şi spiritul isihast. Cum se împacă Biserica noastră cu o economie de piaţă pe care o dorim cât mai performantă ?

O nouă provocare a postmodernismului. Se constată că economicul triumfă asupra spiritualității, tehnica asupra culturii, politicul asupra moralei, trupul asupra sufletului, temporalul asupra eternității, relativul asupra Absolutului ,, Vai de cei ce zic răului bine și binelui rău, care numesc lumina întuneric și întunericul lumină, care socotesc amarul dulce și dulcele amar! (Isaia 5,20). Noul liberalism economic îi promite omului bogăţiile lumii, dar îi cere la schimb sufletul. „Nivelul de trai” şi „drepturile omului” devin treptat noii idoli. În situația dată se impune cu necesitate afirmarea identității ortodoxe, ca sistem religios unitar și unificator al tuturor existențelor umane în Hristos Mântuitorul și Domnul. Cum ? Prin programe sociale, misionare, prin pelerinaje, acțiuni culturale, manifestări pentru tineret, prin valorificarea resurselor internetului și mass-mediei.

Municipiul Drăgăşani este în plin proces de modernizare. Vă simţiţi, dumneavoastră, preoţii din Protopopiat, părtaşi la acest fenomen ?

Unitățile de cult de pe raza municipiului Drăgășani sunt în administrarea bisericii. În acest sens s-au făcut eforturi considerabile pentru ca lăcașurile de cult și anexele să fie reabilitate , curți , construcțiile amenajate și împrejmuite corespunzător , respectându-se planul de urbanism și dând o notă de curățenie, de frumos și de modernitate acestei cetăți.

Ştim că aveţi o fetiţă. Să vă trăiască. Vă rugăm să ne spuneţi dacă beneficiază de o educaţie specială ţinând seama că tatal ei este preot.

Am fost binecuvântați de Hristos Domnul cu un vlăstar ales, lumina ochilor noștri și probabil toiag al bătrâneților noastre. Nu pot vorbi despre o educație specială ci doar aleasă pentru că ne-am îngrijit spre a deprinde învățătură folositoare de suflet și am sădit în urechile inimii ei Sfânta Scriptură cea insuflată de Dumnezeu. Acum este o tânără bine integrată în viața comunității care se bucură de respectul și aprecierea colegilor și dascălilor.

O întrebare laitmotiv: Dacă nu aţi fi fost preot, ce aţi fi fost ?

Dumnezeu știe! Nu mi-am dorit decât să slujesc la altar, să intru în ceea ce este dincolo de catapeteasmă, în Sfânta Sfintelor, unde îngerii doresc să audă glasul Evangheliei și să privească chipul Sfântei Jertfe, să aduc jertfă pentru păcatele mele și ale oamenilor.

Ce vă spune formularea „Preoţia este o permanentă luptă ?”

Formula este laitmotivul fiecărui slujitor. În numele adevarului divin și cu armele lui, preotul trebuie să surpe „iscodirile mintii” (II Corinteni 10, 4), și pe „călcătorii de cuvânt” (Romani 1, 31). Preotul trebuie să înfrunte și să doboare mărirea necredinței, așa cum Pavel a doborât templul zeiței Artemisa, zeița Asiei, din Efes (Fapte 19, 27).Preotul trebuie sa fie semănător de Cuvânt, de Cuvântul lui Dumnezeu, și nu „semănător de cuvinte”.Preotul trebuie să semene „cele duhovnicesti” (I Corinteni 9, 11). Dar trebuie să fie cu multa luare aminte să nu semene cu zgârcenie, căci în același fel va secera (II Corinteni 9, 6).Preotul trebuie să dea vedere, să lumineze ochii celor care nu văd, ochii celor care asemenea lui Pavel pe drumul Damascului, adică pe drumul păcatului, nu văd din cauza ceții păcatului (Fapte 22, 11). Fiecare preot trebuie să fie un Anania, care să primească pe un Pavel orbit în păcatul lui și lovind în țepusă, și să îi dea vedere, vederea luminii lui Dumnezeu (Fapte 9, 17). Preotul trebuie să întrețină în permanență focul arderii pe altarul ființei: ,,Dar focul pe jertfelnic să ardă să nu se stingă; preotul să pună pe el lemne în fiecare dimineață” (Levitic 6, 12).

Vă mulţumim.

Interviu realizat de Gheorghe Smeoreanu (Criterii Naţionale) şi Tiberiu Pîrnău (Ziarul de Vâlcea) în cadrul proiectului editorial Preoţi de seamă ai Vâlcii.