|luni, decembrie 9, 2024
  • Follow Us!

SITUAȚIE DRAMATICĂ! Primăria Râmnicu Vâlcea, cofinanţare de aproape 80% la proiectul din centrul oraşului 

lucrari_centru

 

 

 

Situaţia lucrărilor din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea este destul de gravă. Cel puţin aşa se înţelege din spusele primarului Mircia Gutău care a trecut la măsuri drastice, printre care se numără şi rezilierea contractului cu firma de asistenţă tehnică de pe şantierul din centru. Edilul spune că nu se va opri aici, ci va face tot ceea ce-i permite legea pentru a grăbi lucrările, astfel încât centrul oraşului să fie gata până în vara anului 2017. Însă, Mircia Gutău a mărturisit că cea mai gravă problemă este aceea că procentele de finanţare a proiectului s-au inversat, astfel încât aproape 80% din investiţie este suportată în aceste momente de la bugetul local şi nu din fonduri europene aşa cum era prevăzut la început – menționează gazetavalceana.ro

„În zona centrală situaţia se prezintă în felul următor: dacă atunci când am lansat proiectul contribuţia noastră de cofinanţare era de 2%, iar 98% era contribuţia Uniunii Europene, în momentul de faţă suntem la aproape 80% de cotă de finanţare a Primăriei Râmnicului. Este ceva strigător la cer, pentru că nu s-a reuşit să se taie răul de la rădăcină. Eu am fost la operativele din teren, care se fac vinerea, şi cu constructorul şi cu dirigintele de şantier şi cu proiectantul. Poate că am avut o exprimare nefericită când am spus că firma de construcţii este de vină, dar adevărul este următorul, şi aici are dreptate şi firma Mitliv şi nu am nicio problemă în a recunoaşte când am greşeli în exprimare: atât dirigintele de şantier are un rol extraordinar de negativ, cât şi proiectantul. Proiectarea s-a făcut în foarte mare grabă, din zece planşe aduse, şapte trebuie modificate de noi. (…) Analizând toată situaţia am ajuns la o concluzie foarte clară: acest contract trebuie pus pe linie dreaptă pentru că eu nu vreau ca să dureze până în 2019, ci eu îmi doresc ca până în vara anului viitor această lucrare să fie gata. Pentru acest lucru am luat toate măsurile permise de lege. Am reziliat contractul cu firma de asistenţă tehnică pentru desele şicanări ale constructorului (…)” – a spus primarul Mircia Gutău, potrivit publicației electronice Gazeta Vâlceană.

Leave a Response