|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Proiectul social-filantropic „Prețuiește viața” 

religie

 

Cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, la Parohia Bercioiudin Protopopiatul Călimănești, Părintele Dragoș Frunzescu a inițiat, astăzi, 14 octombrie, campania de sănătate „Prețuiește viața”.

Campania este destinată tuturor credincioșilor din parohie, și nu numai, și constă într-o consultație gratuită, însoțită de un sfat de specialitate, din partea medicului, și de asemenea are în vedere măsurarea tensiunii arteriale. În sprijinul părintelui a venit doamna doctor Moșteanu Ioana, medic generalist, specialitatea medicină de familie.

Îndată după săvârșirea Sfintei Liturghii, la care a luat parte și doamna doctor, credincioșii prezenți în număr mare,  au așteptat cu nerăbdare să fie consultați și să li se măsoare tensiunea arterială, adresând cuvinte de mulțumire pentru acest gest umanitar și creștinesc.

„În acest fel, am vrut să le arăt credincioșilor că Biserica se îngrijește nu numai de sănătatea sufletească ci și de sănătatea trupească a credincioșilor săi, venind în mod special în sprijinul celor cu probleme de sănătate, a celor necăjiți, dar și a celor bătrâni. Este pentru prima dată în istoria parohiei când se desfășoară un astfel de proiect, și enoriașii au fost foarte mulțumiți și și-au exprimat dorința de a repeta această consultație și la primăvară”, a subliniat Părintele Frunzescu Dragoș.

 

Leave a Response