Iuliana Moise: Vă spun cu mâna pe inimă că președintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, este un DICTATOR!
În cadrul conferinţei de presă a ALDE Vâlcea, Iuliana Moise, candidat la Senat de pe prima poziție, a declarat: „Consider că aici, la ALDE, am început cu adevărat să mă regăsesc şi să îmi găsesc locul potrivit. Nu neapărat pentru că voi fi pe locul 1 la Senat, candidat din partea acestei formaţiuni politice, ci pentru că am lângă mine, în stânga şi în dreapta mea, oameni adevăraţi, care o să facă, cu adevărat, cinste acestui partid… Fuziunea PDL cu PNL a făcut numai rău PDL-ului. Sunt persoane din fosta conducere a PDL care au vândut orice persoană doar pentru ei. Şi nu sunt mulţi, 2-3. Nu vor mai rămâne nici ei. Unii deja sunt nişte oameni micuţi. Vă spun cu mâna pe suflet că domnul preşedinte al PNL Vâlcea, Cristian Buican, este cu adevărat un dictator. Ne spunea în fiecare şedinţă de partid că toată presa îl face dictator, dar că el nu este. Este un dictator. Toată lumea face ceea ce spune Cristian Buican, de la simplul membru de partid până la aceia care fac parte din Biroul Permanent Judeţean, evident, cu mici excepţii. Aceste excepţii eu le ştiu. Sunt oameni care au rămas în interiorul PNL, deşi ar pleca şi mâine, doar ca să lupte din interior pentru distrugerea Partidului Naţional Liberal. Eu nu fac acest lucru. Eu nu vreau să mă răzbun, ba din contră, am ales o cale dreaptă. M-am mutat elegant. Este poate prima dată când atac, la un mod cât de cât elegant. Pot să fac şi mai urât atunci când este cazul sau pot să fiu elegantă la modul suprem. Am venit în ALDE pentru că liberalismul va fi continuat cu adevărat în această formaţiune. Să ne gândim la PNL. Sunt ei cu adevărat liberali? Are vreunul os de Brătian? Noi, cei de la PDL, în nici un caz nu am avut os de Brătian şi ni s-a arătat acest lucru. Dar să ne gândim de unde au venit, de la ce partide. De la PNŢCD, de la PRM, de la PC, din te miri ce partide şi partiduleţe, din te miri ce comitete şi comisii, vorba lui Caragiale”, a afirmat Iuliana Moise, candidat ALDE la Senat, potrivit publicației Viața Vâlcii.