Un videoclip care a fost postat inițial pe pagina sa personală de facebook de către Dinu Gindu, șeful Partidului Național Liberal – filiala Moldova, dezvăluie scene de-a dreptul incredibile din secția patru de poliție din București, scene în care un grup de susținători ai lui George Simion, liderul unionist reținut de jandarmi, încearcă să intre cu forța în secția de poliție și să-l elibereze pe acesta.

Grupul,condus de avocatul Antonie Popescu, un cunoscut și apreciat avocat bucureștean, este extrem de vocal și încearcă să-i convingă pe polițiști să-l elibereze pe George Simion sau cel puțin să le permită unor reprezentanți să intre în secție și să-l asiste pe liderul unionist. Tonul este ridicat de foarte multe ori și se ajunge chiar la invective și la îmbrânceli.

Cel mai agresiv la adresa polițiștilor este Toader Mărieș, președintele Asociației 21 Decembrie cel care, la un moment dat ajunge să se îmbrâncească cu un polițist și rostește cuvinte grele la adresa polițiștilor prezenți  la fața locului. “Bagami-aș p.a în secția voastră” și “Fira-ți ai dracu să fiți cu rușii voștrii cu toți” sun doar câteva din vorbele grele aruncate polițiștilor de Toader Mărieș.

În filmuleț mai apar și deputatul PMP Eugen Tomac și avocatul Aurelian Pavelescu. Situația pare extrem de tensionată  și grupul de susținători ai lui George Simioneste extrem de hotărât să-l scoată pe acesta din secția de poliție unde fusese condus de Jandarmi.

Dialogurile sunt  încinse și polițiștii par de-a dreptul depășiți de elanul celor care vor să-l scoată pe Simion din secție, pe fundal auzindu-se cum Eugen Tomac, deputatul PMP îi solicită unui polițist să se legitimeze după ce în prealabil și el făcuse același lucru.

Cert este că până la urmă George Simion a fost eliberat și probabil polițiștii de la secția 4 din București nu vor uita prea curând descinderea în forță a susținătorilor mișcării unioniste care nu s-au lăsat până nu l-au scos pe George Simion din mâinile celor care îl reținuseră.

http://ro.blastingnews.com/

Vezi filmulețul: