Slujire arhierească la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea 

Duminică, 30 octombrie 2016, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură împărtășit celor prezenți, Înaltpreasfinția Sa a subliniat că „în această sfântă duminică am ascultat pe Mântuitorul  rostind, după mărturia Sfântului Evanghelist Luca, o pildă înaintea ucenicilor Săi și a poporului care Îl urma.

Această pildă face referire la viața cea veșnică și la Împărăția lui Dumnezeu. Pilda istorisește că undeva trăiau doi oameni: unul bogat, al cărui nume nu este pronunțat, și unul sărac, pe nume Lazăr, care se tâlcuiește „cu mine este Dumnezeu”, iar acesta era bolnav, plin de bube, dar și atât de slăbit încât aștepta la poarta omului bogat ca acesta să arunce firimiturile, resturile de mâncare, pentru ca din acelea să-și ostoiască un pic foamea, însă, de multe ori, câinii veneau și mâncau înaintea lui.

Bogatul este prezentat ca un om care nu ducea lipsă de nimic. Îmbrăcămintea lui era una aleasă. Se îmbrăca în porfiră și în vison. Mesele sale erau pline de bunătăți și se ospăta împreună cu prietenii lui. Păcatul lui era zgârcenia care făcuse ca sufletul să i se împietrească. Nu ținea cont că la poarta sa se afla un om fără veșminte, sa afla un om bolnav.

S-a întâmplat  că a murit acest om nemilostiv, dar a murit și săracul Lazăr.

Așa cum era de așteptat, Lazăr a fost așezat în sânul lui Avraam, o metaforă prin care se prezintă Raiul. Bogatul nemilostiv a fost dus în iad unde se chinuia într-o văpaie. De acolo, din iad, uitându-se, a văzut în Rai pe săracul de care acum își amintea și a început să-l roage pe Avraam, spunându-i: „Părinte Avraam, lasă-l pe Lazăr ca să-și atingă măcar degetul în apă, și o picătură de apă să picure și aici unde sunt eu, pentru că mă chinuiesc foarte tare în această văpaie”.

Atunci Avraam îi răspunde că nu se poate lucrul acesta întrucât „între noi și între voi este o prăpastie de netrecut”. Acest fapt ne întărește pe noi în credință că raiul și iadul sunt două realități distincte și între ele nu există un al treilea loc. Profetul Isaia, vorbind despre înviere, spune că unii dintre oameni vor învia către viața cea veșnică, adică vor fi așezați în rai, iar alții în osânda cea veșnică. Cu toate acestea, Dumnezeu nu a lăsat pe om să rămână în deznădejde. Sunt oameni care n-au făcut bine pe acest pământ și care au murit. Dumnezeu a rânduit să se facă slujbe de pomenire pentru ei și toate faptele bune care se fac în numele lor să fie socotite mângâiere pentru ei.

Văzând bogatul cel nemilostiv că nu este ascultat și suferința lui nu poate fi mângâiată, pentru că cei de pe pământ nici măcar nu-și mai aduceau aminte de el, se gândește la cei apropiați și-i spune lui Avraam: „Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiți în casa tatălui meu, Căci am cinci frați, să le spună lor acestea, ca să nu vină și ei în acest loc de chin”, pentru că și ei duceau aceeași viață plină de huzur, lipsită de milostenie, lipsită de fapte bune.

Episcopul Clement al Alexandriei în omilia „Care bogat se va mântui?” arată că bogăția în sine nu este un păcat.  Păcatul intervine atunci când sufletul și inima omului sunt împietrite și când ceea ce Dumnezeu ți-a dăruit, tu nu dăruiești mai departe.

Avraam îi răspunde că nu se poate să se întoarcă pe pământ, însă dacă vor asculta pe Moise și pe prooroci, aceștia vor putea să se mântuiască. Acest cuvânt al Mântuitorului demontează o altă teorie veche cu cel puțin o mie de ani înaintea de venirea lui Hristos care se numea metempsihoză sau reîncarnare, care spunea că sufletul omului peregrinează prin mai multe vieți, până ajunge la desăvârșire.

Evanghelia ne învață, pe de o parte, că nu există altă învățătură decât aceasta a dumnezeieștii Scripturi, care a fost revelată de Dumnezeu prin prooroci, a fost vestită de Mântuitorul ucenicilor Săi și, prin aceștia, vestită iudeilor și apoi neamurilor și se va vesti până la sfârșitul timpului. Pe de altă parte, ne învață că din tot ceea ce avem noi este bine să facem și milostenie. Nu este bine să ținem numai pentru noi. Acesta este și rostul pomenirilor care se fac pentru cei care au trecut la Domnul.

Mântuitorul, atunci când vorbește despre Judecata de Apoi, învață că „întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut”, adică ați oferit milostenie, l-ați îmbrăcat pe cel gol, i-ați dat să mănânce celui flămând, ați dat apă celui care era însetat, l-ați cercetat pe cel care era bolnav, ați mers la cel care era închis. Așa se întâmplă și cu sufletul celui mort. Tot ceea ce tu faci milostenie pentru el, aceea îl ajută și pe el și este socotită ca fiind o faptă bună.

Cei care s-au mutat din această viață la viața cea veșnică, de multe ori mijlocesc pentru noi, mai ales cei care au făcut fapte bune. Aceștia se roagă pentru noi, veghează asupra noastră, ne păzesc pe noi.

Evanghelia de astăzi ne învață cât de important este ca mintea și sufletul nostru să ți le păstrezi lângă Dumnezeu, întocmai cum și le-a păstrat acest sărac pe nume Lazăr. El nu L-a blestemat pe Dumnezeu pentru sărăcia lui, nu L-a acuzat pe Dumnezeu pentru boala lui.

Dumnezeu să ne ajute pe fiecare dintre noi ca să gustăm din această bucurie  din care a gusta săracul Lazăr, adică să trecem din viața aceasta trecătoare în sânul lui Avraam, adică în Rai, pe care Dumnezeu l-a pregătit celor drepți, care ascultă cuvântul Lui și viața noastră să fie o continuă pregătire pentru a ajunge să locuim și să trăim împreună cu Dumnezeu”, a precizat Părintele Arhiepiscop.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa i-a binecuvântat pe credincioșii care au participat la Sfânta Liturghie.