|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Consiliul Local a reziliat contractul de concesiune a Căminului de bătrâni, încheiat cu „masonul” Adi Secureanu 

secureanu-mason

 

Săptămâna trecută, în cadrul şedinţei Consiliului Local al Râmnicului a fost prezentată o informare privind derularea contractului de concesiune a serviciului de asistenţă medico socială pentru persoanele vârstnice din municipiu nr. 24400/22 iulie 2014, aşa cum a fost modificat şi completat prin actul adiţional nr. 9821/16 martie 2015. De fapt, consilierii au luat act de rezilerea contractului cu Fundaţia Marele Priorat Român al Ordinului Suveran al Sfântului Ioan de la Ierusalim Cavalerii de Malta, reprezentată de Adrian Secureanu, pentru concesionarea Căminului de Bătrâni Ostroveni. Cu acest prilej, primarul Mircia Gutău a declarat: „Motivele pentru care am propus rezilierea contractului sunt legate de faptul că s-au băgat peste 80 de miliarde de lei vechi în construirea acestui imobil şi el nu funcţionează. Am avut întâlniri cu reprezentanţii fundaţiei şi le-am transmis că, în maximum o lună trebuie să-l pună în funcţiune. Nu au respectat termenul impus de mine, iar obligaţia mea este să atac în instanţă, pentru că pe mine mă interesează ca acest cămin să funcţioneze”. În data de 30 septembrie 2016, Primăria a notificat Fundaţia Marele Priorat Român al Ordinului Suveran al Sfântului Ioan de la Ierusalim Cavalerii de Malta – concesionarul serviciului, ca până la data de 17 octombrie 2016 să prezinte toate documentele din care să rezulte valoarea totală a investiţiei pe care s-au angajat să o realizeze şi că bunurile sunt proprietatea acesteia, precum şi să facă dovada începerii cu această dată a activităţii, potrivit contractului de concesiune. Urmare a notificării mai sus menţionată, Fundaţia Marele Priorat Român al Ordinului Suveran al Sfântului Ioan de la Ierusalim Cavalerii de Malta a solicitat primăriei o mediere a contractului de concesiune în data de 13 octombrie 2016, ca procedură prealabilă, având mai multe obiective primul invocat fiind „desfiinţarea clauzelor nelegale ale contractului nr. 24400/22 iulie 2014, respectiv: obligaţiile Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, în calitate de proprietar şi beneficiar al investiţiei conform Legii 50/1991 actualizată”. Însă, Primăria spune că solicitarea Fundaţiei era nejustificată, făcută doar cu scopul de a ascunde imposibilitatea în care se află concesionarul de a începe activitate potrivit contractului şi în conformitate cu prevederile contractului de concesiune, art. 11 alin. 2 – respectiv art. 16 pct. 16.1. Prin hotărârea nr. 284/12 noiembrie 2013, Consiliul Local a aprobat regulamentul de organizare şi funcţionare al Centrului Rezidenţial pentru Persoane de vârsta a III-a, caietul de sarcini şi studiul de fundamentare pentru concesionarea serviciului public de asistenţă medico-socială pentru persoanele vârstnice. În urma licitaţiei publice organizată în condiţiile legii, conform raportului procedurii de achiziţie nr. 22178/03 iulie 2014, a fost desemnată câştigătoare, oferta Fundaţiei lui Adrian Secureanu, iar în data de 22 iulie 2014, a fost încheiat cu această fundaţie, contractul de concesiune a serviciului de asistenţă medic-socială pentru persoanele vârstnice din municipiul Râmnicu Vâlcea nr. 24400. Potrivit prevederilor din contract, municipiul în calitate de concedent, se obliga ca în termen de 30 de zile de la semnarea contractului să predea bunurile concesionate, libere de sarcini, pe bază de proces verbal. De asemenea, concesionarul se obliga să preia pe bază de proces verbal, bunurile aferente realizării serviciului care fac obiectul contractului. În data de 7 august 2014, a fost iniţiată operaţiunea de predare-primire a bunurilor aferente serviciului, însă reprezentanţii concesionarului au refuzat să semneze procesul verbal de predare- primire, invocând nelegalitatea constituirii comisiei de predare, precum şi neefectuarea inventarierii bunurilor aferente Centrului, după preluarea acestora de la fostul concesionar, Asocierea Mitropolia Olteniei şi Asociaţia Vasiliada. Ulterior, în data de 19 august 2014, reprezentanţii municipiului şi cei ai concesionarului s-au întâlnit cu privire la soluţionarea pe cale amiabilă a aspectelor apărute în derularea contractului de concesiune nr. 24400/22 iulie 2014, ocazie cu care s-a întocmit un proces verbal, prin care s-a convenit ca termenul de predare a bunurilor să fie prelungit cu cel mult 60 de zile de la data semnării contractului. În data de 21 august 2014, a fost constituită prin Dispoziţia Primarului nr. 1877, comisia de inventariere şi predare a bunurilor aferente serviciului public de asistenţă medico-socială pentru persoanele vârstnice şi a fost notificat concesionarul cu privire la data când se va prezenta pentru preluare, iar în data de 18.11.2014 a fost finalizată acţiunea de predare-primire, inclusiv predarea- primirea documentaţiei aferentă Cărţii Tehnice a obiectivului de investiţii respectiv, transmisă de către Direcţia Investiţii, Achiziţii Publice. Pe parcursul derulării procedurilor de predare primire a bunurilor aferente Centrului Rezidenţial către concesionarul Serviciului de asistenţă medico-socială pentru persoanele vârstnice acesta a formulat o serie de obiecţiuni referitoare la situaţia juridică a terenului aferent Centrului rezidenţial, respectiv atribuirea către Arhiepiscopia Vâlcea a unui teren în suprafaţă de 340 mp, din suprafaţa totală de 11.942 mp, solicitând precizarea în contract, a suprafeţei aferentă Centrului care se predă, precum şi precizarea în contract ca accesul la terenul în suprafaţă de 340 mp atribuit în folosinţă gratuită Arhiepiscopiei Vâlcea, să se facă doar din strada Căminului.

Fundaţia s-a obligat prin contract să realizeze investiţii şi dotări ale centrului în valoare de 900.000 lei

Potrivit informării realiyată de Primăria Râmnicului, Fundaţia Marele Priorat Român al Ordinului Suveran al Sfântului Ioan de la Ierusalim Cavalerii de Malta a formulat obiecţiuni cu privire la existenţa în incinta Centrului, a unui punct de comandă exploatat de către Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi aspecte referitoare la prelungirea termenului de realizare a investiţiilor asumat prin Contractul de concesiune, respectiv 6 luni de la încheierea acestuia, solicitând ca acest termen să fie pus în acord cu data procesului verbal de predare primire. Pentru soluţionarea acestor aspecte, a fost organizată o întâlnire între reprezentanţii municipiului şi cei ai concesionarului, în data de 18.11.2014, ocazie cu care a fost întocmită Minuta şedinţei, conform căreia concesionarul urma să transmită Consiliului Local o solicitare cu privire la toate aspectele semnalate. Analizând atât solicitările consemnate în minuta mai sus amintită cât şi pe cele din adresa nr. 39657/27.11.2014, transmisă ulterior de către concesionarul Serviciului de asistenţă medico-socială pentru persoanele vârstnice din municipiul Râmnicu Vâlcea, coroborate cu prevederile OUG 34/2006 precum şi cu conţinutul documentaţiei de atribuire în baza căreia a fost organizată procedura de atribuire, a fost adoptată de către Consiliul Local hotărârea nr. 16/29.01.2015 privind modificarea Contractului de concesiune a serviciului de asistenţă medico-socială pentru persoanele vârstnice din Municipiul Râmnicu Vâlcea, în baza căreia a fost întocmit Actul adiţional nr. 1, prin care s-a modificat şi completat art. 11 alin. 1, lit.e şi alin.2 lit.c din contractul de concesiune nr. 2440/22.07.2014, după cum urmează: „să predea concesionarului, în termen de maxim 90 de zile de la semnarea contractului, bunurile concesionate, libere de sarcini, pe bază de proces verbal, inclusiv terenul aferent în suprafaţă de 11.602 mp (accesul la terenul învecinat, în suprafaţă de 340 mp, atribuit în folosinţă gratuită Arhiepiscopiei Vâlcea, va fi realizat doar din strada Căminului). Să realizeze investiţia cu dotările necesare funcţionării centrului în cuantum de 900.000 lei fară TVA, din care 270.000 lei fără TVA vor fi alocaţi pentru dotarea centrului cu aparatură medicală de înaltă tehnicitate şi să înceapă activitatea în termen de maxim un an de la data semnării contractului de concesiune, urmând ca redevenţa să fie datorată începând cu data expirării celor 6 luni de la data semnării contractului de concesiune”. Întrucât până la împlinirea termenului de un an de la data semnării contractului de concesiune, respectiv 22.07.2015, concesionarul serviciului de asistenţă medico-socială pentru persoanele vârstnice din municipiul Râmnicu Vâlcea nu a început activitatea de furnizare a serviciilor socio-medicale, cu adresa nr. 533/R/25.11.2015 împreună cu Direcţia de Protecţie Socială, primăria a solicitat Fundaţiei să informeze cu privire la data începerii activităţii propriu-zise de furnizare a serviciilor, precum şi despre stadiul procedurilor de licenţiere, conform Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale. Urmare acestei solicitări, cu adresa nr. 22/27.01.2016 înregistrată la Primăria municipiului sub nr. 3048/28.01.2016, concesionarul serviciului – Fundaţia Marele Priorat Român al Ordinului Suveran al Sfântului Ioan de la Ierusalim Cavalerii de Malta a comunicat că la acea dată se află în faza finală de obţinere a autorizaţiei ISU şi apreciază că la începutul lunii martie 2016 va demara instituţionalizarea persoanelor vârstnice în condiţii de deplină siguranţă şi având absolut toate documentele necesare funcţionării în condiţii de deplină legalitate. Potrivit prevederilor din Contractul de concesiune nr. 2440/22 iulie 2014 aşa cum a fost completat şi modificat prin actul adiţional nr. 1 din 16.03.2015, concesionarul era obligat să realizeze investiţia cu dotările necesare funcţionării centrului în cuantum de 900.000 lei fără TVA, din care 270.000 lei fără TVA vor fi alocaţi pentru dotarea centrului cu aparatură medicală de înaltă tehnicitate şi să înceapă activitatea în termen de maxim un an de la data semnării contractului de concesiune, urmând ca redevenţa să fie datorată începând cu data expirării celor 6 luni de la data semnării contractului de concesiune. În conformitate cu prevederile articolul 16 pct 16.1 din contractul mai sus amintit, nerespectarea obligaţiilor asumate prin acest contract de către una dintre părţi, dă dreptul părţii lezate de a cere rezilierea contractului de concesionare şi de a pretinde plata de daune-interese.

(Petre Coman)

Leave a Response