|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Sinucidere misterioasă în Râmnicu Vâlcea! Un tânăr orfan s-a aruncat de pe un bloc cu 10 etaje! 

bloc-zece-etaje

 

La data de 31 octombrie, un nou caz de sinucidere s-a înregistrat în judeţul nostru. De această dată, victimă a fost Alexandru Toma, în vârstă de 20 de ani, din Râmnicu Vâlcea. În acea noapte, s-a urcat pe blocul cu zece etaje de la Cinematograful Geo Saizescu din Ostroveni şi, fără să stea pe gânduri, a sărit în gol. În urma impactului cu solul, tânărul nu a avut nici o şansă de supravieţuire, cadrele medicale ajunse la faţa locului declarând decesul. Trupul neînsufleţit a fost dus la morga Spitalului Nr. 2 din Râmnicu Vâlcea pentru efectuarea necropsiei. Potrivit spuselor medicului legist şef Ioan Neamu, tânărul a murit ca urmare a multiplelor traumatisme. Oamenii legii continuă cercetările în acest caz. Ipoteze alarmante apar în cazul tânărului care noaptea trecută s-a aruncat de la etajul 10 al blocului la parterul căruia se află Cinema Geo Saizescu din Ostroveni. Alexandru Toma, fiind un orfan care a crescut la Centrul Andreea din Ostroveni, nu avea casă şi dormea alături de alţi copii de la centru, dintre care unii minori la ultimul etaj în blocul respectiv. Martori la incident susţin că între Toma şi un alt copil s-ar fi iscat un conflict şi că acesta l-a împins. „Asa zic multi din copii ca l-ar fi impins pe Toma. Ei dormeau la etajul 10 in blocul respectiv, pe scari. Au fost multi martori. Asa vorbesc in camin. Acest băiat despre care s-ar zice că l-a împins a fost recent reintegrat in familie”, a scris un vâlcean. Cei care l-au cunoscut sunt surprinși de gestul tânărului Toma, mai ales că era un om muncitor, care-și vedea de treabă, chiar dacă a dus o viață grea. Tânărul îşi găsise chiar şi serviciu, fiind angajat de mai mult timp, la firma de salubrizare Romprest. Reprezentanții IPJ Vâlcea susțin că în acest caz, fiind considerată, moarte suspectă, s-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

 

Leave a Response