|marți, decembrie 3, 2024
  • Follow Us!

CEDO i-a dat dreptate lui Gutău din 2016. Dar și mie din 2006, când am denunțat că dosarul întocmit de DNA primarului era o făcătură! 

Gutau-300x172

CEDO i-a dat dreptate lui Gutău din 2016. Dar și mie din 2006, când am denunțat că dosarul întocmit de DNA primarului era o făcătură!

Ion Cristoiu (www.cristoiublog.o)

Site-ului Lumea Justiției, una dintre puținele instituții de presă care n-a trecut încă sub controlul Binomului SRI-DNA, mi-a adus marți, 8 noiembrie 2016, o veste extraordinară: după 10 ani, CEDO mi-a dat dreptate! Să mă explic. Site-ul publică Decizia CEDO din 8 noiembrie 2016 prin care se arată că lui Mircia Gutău i s-a încălcat grav dreptul la un Proces echitabil de către ÎCCJ care l-a condamnat în 27 ianuarie 2010 la trei ani și șase luni închisoare cu executare. Lumea Justiției arată că, după ce-a fost achitat la fond și la apel, Mircia Gutău a încăput pe mîna unui complet alcătuit din Livia Stanciu, Vasili Alixandri și Ana Hermina Iancu. Președintă de complet, Ana Hermina Iancu, deși a făcut opinie separată, n-a putut contracara abuzul pus la cale de Livia Stanciu, care l-a influențat și pe judecătorul Vasili Alixandri. Ce s-a întîmplat în realitate? Pe 27 iulie 2006, Mircea Gutău, aflat în arest preventiv și rămas mai departe încă vreo cîteva luni în arest preventiv, a fost trimis în judecată de faimoasele procuroare DNA Camelia Sutimanu și Claudia Roșu, din grupul procurorilor care fac treburile murdare ale mafiei politico-securistice din România, pentru luare de mită cu un Dosar care avea o probă dubioasă: stenograma unei interceptări de discuție în biroul primarului dintre denunțător și Mircia Gutău în care NU-ul primarului era falsificat în DA. Pe drept cuvînt, instanțele de fond și de apel l-au achitat pe Mircia Gutău considerînd că un om nu poate face pușcărie doar pe baza unui singure probe și aceea falsificată în chip grosolan. Ajuns la Înalta Curte, mai precis la partenerul DNA, Livia Stanciu, Dosarul a fost considerat corect întocmit de cele două procuroare printr-un abuz greu de explicat și la o judecătorie de ocol. Pur și simplu Livia Stanciu a reinterpretat probele din Dosarul judecat de două instanțe fără a mai reaudia martorii. CEDO a considerat asta o gravă încălcare a dreptului cetățeanului Mircia Gutău la un proces echitabil. De ce-am spus la început că victoria lui Mircia Gutău e și victoria mea? Pentru că în 2006, în urmă cu 10 ani, așadar, după ce am citit dosarul lui Mircia Gutău, rugat de o jurnalistă din Râmnicu Vâlcea, care credea în nevinovăția primarului, am denunțat în scris și la tv făcătura care era rechizitoriul întocmit de Camelia Sutimanu și Claudia Roșu de la DNA. Despre acest caz am publicat în Jurnalul din 10 octombrie 2006 comentariul „Arestat pe nedrept”.
Anunțam într-un fel în urmă cu 10 ani decizia CEDO din 8 noiembrie 2016. Republic articolul întrebîndu-mă: De ce va trebui să aștept 10 ani pentru ca CEDO din 2026 să-mi dea dreptate în legătură cu făcăturile pe care le denunț în 2016 din Dosarele DNA de azi? „Duminica, 8 octombrie 2006, am abordat la Zig-zag cu Ion Cristoiu de pe Antena 3 cazul primarului din Ramnicu-Valcea, Mircia Gutau, aflat in arest preventiv din 7 iulie 2006 si, judecand dupa manevrele ce se tes la ora actuala (suspendarea si posibila stramutare a procesului de la Ramnicu-Valcea) cu mari sanse de a sta la inchisoare mult si bine. Sau, mai degraba, pana isi va da demisia din postul de primar, obiectiv urmarit de regizorii din umbra ai inscenarii, capi ai unei Mafii transpartinice. Cand vine vorba de dezbaterea unui caz de demnitar sau functionar arestat pentru coruptie, moderatorii evita sa se implice de o parte si de alta. Rolul lor se limiteaza la ascultarea avocatilor celui arestat si, de cele mai multe ori, la aducerea in emisiune si a punctului de vedere al DNA. Pentru emisiunea de duminica am facut exceptie. De la titlul de pe burtiera, Arestat pe nedrept, pana la interventiile mele in dezbatere, am tinut sa-mi exprim o convingere: arestarea si tinerea lui Mircia Gutau in puscarie e o facatura. Nu l-am vazut in viata mea pe Mircia Gutau. Nici macar la televizor, cand i s-a transmis in direct arestarea. Nu ma leaga de Ramnicu-Valcea nimic. Am fost o singura data in viata mea in acest oras de provincie. Anul trecut, cand presat zilnic de un post de televiziune local (al carui nume nici nu-l mai tin minte) am acceptat cu greu sa ma urc in masina, sa ajung si sa dau un interviu si sa revin in aceeasi noapte la Bucuresti. Repet, nu veneam daca nu eram batut la cap. Chiar si favoarea de a aparea la un post local tv nu contracara uriasa cheltuiala de timp si energie. N-am nici motive politice sa-l apar pe Mircia Gutau. Domnia sa e primar si a fost presedinte al filialei locale PD Ramnicu-Valcea. A apartinut unei formatiuni aflate la putere. Si, dupa parerea mea, puterea n-are nevoie sa fie aparata de jurnalisti. Am studiat insa dosarul lui Mircia Gutau. Nu stiu daca primarul din Ramnicu-Vacea a luat sau nu mita. Stiu insa ca dosarul sau da dovada mai degraba de talentul de critici de film al procurorilor DNA decat de profesionalismul presupus in materie de ancheta penala. Parcurgand, in vederea emisiunii, si dosarul de presa al cazului, mi-a sarit in ochi afirmatia: a fost arestat in urma unui flagrant. Teza flagrantului e sustinuta si de procurorii DNA pentru mentinerea in arestul preventiv, desi dosarul a fost deja trimis in judecata si, in consecinta, nu se mai poate invoca riscul distrugerii de probe sau al influentarii martorilor. Pe langa flagrant, pentru mentinerea primarului in arest preventiv, procurorii aduc un argument halucinant: “mediatizarea la nivel national” Care va sa zica, un om sta in puscarie, pentru ca despre afacere scriu ziarele de la Bucuresti! Lui Mircia Gutau nu i-a organizat nici un flagrant. I s-a organizat o discutie cu denuntatorul in biroul de la primarie. Aceasta discutie de doar un minut si ceva, inregistrata de denuntator, a fost transcrisa si interpretata de procurorii DNA ca o confirmare a faptului ca viceprimarul luase banii respectivi pentru a-i imparti cu primarul. Aceasta e nu numai proba decisiva, dar si singura proba de la dosarul cu care Mircia Gutau a fost trimis in judecata, dar si cu care a fost arestat si tinut la inchisoare si azi. Pentru ca intreaga discutie dintre primar si denuntator nu e clara, asa cum ar fi trebuit s-o duca denuntatorul in vederea probei decisive, procurorii DNA au falsificat stenograma audio, inversand fraze si introducand comentarii despre gesturile facute de primar in filmulet. Astfel, cum am aratat si in emisiune, potrivit procurorilor, Mircia Gutau zicea NU! si facea semne de DA cu mana. Atat in emisiune, cat si dupa m-am straduit sa pricep cum se poate spune DA cu mana in timp ce spui NU! cu gura. N-am reusit. De aceea am cerut ca DNA sa puna la dispozitia Antenei 3 filmuletul cu pricina. Dat fiind ca acuzatiile pe care le-am adus anchetei penale in emisiune se bazau pe interpretarea tendentioasa a filmuletului de procurori ma asteptam ca DNA sa contacteze postul pentru a pune la dispozitia opiniei publice proba considerata drept decisiva. Institutia care invoca mediatizarea cazului la nivel central pentru a-l tine pe Mircia Gutau in puscarie n-a dat nici un semn. Ii vom trimite o adresa oficiala. Desi am serioase indoieli ca ne va raspunde.”

Leave a Response