|sâmbătă, aprilie 20, 2024
  • Follow Us!

Buican rămâne tot mai singur în partid: trei consilieri judeţeni liberali şi-au dat DEMISIA din CJ Vâlcea 

caricatura-in-jurnalism-33-728

Luni, 14 noiembrie, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Vâlcea, trei consilieri liberali au anunţat oficial că şi-au dat demisia din instituţia respectivă: este voba de Ştefan Prală, Victor Stănculescu şi Romulus Bulacu. Facem precizarea că Prală şi-a dat demisia înainte cu câteva minute de începerea şedinţei de plen, dar şi din cadrul PNL Vâlcea, astfel că acesta nu a mai participat decât în calitate de invitat la şedinţa în cauză. La finalul ordinii de zi, la cele două proiecte de hotărâri privind administratorul special al CET Govora, ceilalţi consilieri liberali au părăsit sala, însă secretarul Daniela Calianu a anunţat că şedinţa poate continua, întrucât există cvorumul legal de prezenţă. S-a trecut apoi la votarea proiectului de hotărâre privind mandatarea reprezentantului acţionarului unic Judeţul Vâlcea în Adunarea Generală a Acţionarilor la societatea CET Govora să revoce mandatul administratorului special al debitoarei CET Govora, Mihai Mihalache, în cadrul procedurii insolvenţei. Cu 20 de voturi secrete, s-a aprobat şi acest punct de pe ordinea de zi. În fine, la punctul 20 – mandatarea reprezentantului acţionarului unic Judeţul Vâlcea în Adunarea Generală a Acţionarilor la societatea CET Govora să desemneze administratorul special al debitoarei CET Govora, în cadrul procedurii insolvenţei si să semneze contractul de mandat al acestuia – s-a aprobat tot cu 20 de voturi ca Ştefan Prală să fie noul administrator special al societăţii.

Leave a Response