Percheziţii DIICOT la traficanţii de droguri din Râmnicu Vâlcea şi Bujoreni
În data de 11 noiembrie 2016, în Râmnicu Vâlcea şi Bujoreni au avut loc descinderi ale procurorilor DIICOT Vâlcea şi ale mascaţilor la tineri bănuiţi de comiterea infracţiunilor de trafic de droguri. Conform surselor noastre, unul dintre tinerii vizaţi este chiar fiul unei angajate Primăriei Bujoreni, care vineri a fost vizitat de mascați. Băiatul este încă minor, el având 17 ani, însă se pare că a luat-o pe drumuri greşite, iar asta pentru că, spun oamenii din zonă, el a avut o traumă în urmă că 2-3 ani, atunci când tatăl său a murit electrocutat chiar lângă el. Sigur, asta nu justifică faptul că el este vizat acum într-un dosar de trafic de droguri. Aceleași surse ne-au mărturisit că băiatul este cercetat acum în stare de libertate. Încă un tânăr din Bujoreni, vizat în dosar, este Ciprian C. El a fost ridicat de mascaţi, dus la audieri la DIICOT Vâlcea, iar sâmbătă, 12 noiembrie 2016, a fost prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă, el fiind suspect în dosarul de trafic de droguri.
la puscarie cu el!!! de ce control judiciar?? pt ca e minor?! stia foarte bine ce face 😠😠😠😠😡😡😡😡