Irina Socol, patroana firmei Siveco, este MILIONARA care a TURNAT-O pe Ana Maria Pătru la DNA
Irina Socol, patroana firmei Siveco, este cea care a denunțat-o la DNA pe Ana Maria Pătru, președintele Autorității Electorale Permanente. Socol a fost deja condamnată într-un dosar și are mai multe pe rol şi ar fi încercat astfel să-şi negocieze pedepse cu suspendare.
Irina Socol s-a întâlnit duminică cu Ana Maria Pătru având tehnică de interceptare asupra sa. Discuţia ar fi avut loc într-o cafenea timp de 2 ore, timp în care Socol i-a amintit lui Pătru despre discuţiile din trecut privind contractele. Se pare că această discuţie ar fi devenit o probă pentru DNA, anunță flux24.ro
Pătru a fost reţinută marţi seară de DNA. Procurorii DNA Ploieşti au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Ana Maria Pătru, la data faptei vicepreşedinte al instituţiei – funcţie cu rang de secretar de stat, pentru trei infracţiuni de trafic de influenţă şi două infracţiuni de spălare a banilor.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi seară, de DNA, în perioada aprilie-iunie 2008, suspecta Ana Maria Pătru, în calitate de vicepreşedinte al AEP, a pretins, iar în anul 2009 a şi primit de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, suma de 210.000 euro, reprezentând contravaloarea unui anumit imobil situat în municipiul Bucureşti.
Anchetatorii spun că, în schimbul primirii acestui bun, Pătru a promis că va susţine derularea în bune condiţii a unui contract încheiat de acea societate cu AEP, precum şi că va susţine firma să obţină şi să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a şi realizat.