|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Euro Insol: CET Govora a încheiat un contract pe 10 ani cu Uzinele Sodice Govora 

borza-465x215

 

Producătorul de energie CET Govora, aflat în insolvenţă, şi polonezii de la Ciech Soda au încheiat un contract pe zece ani pentru furnizarea aburului industrial, valoarea totală a acestuia fiind de 360 milioane euro, a anunţat luni Euro Insol, administratorul judiciar al CET Govora. Contractul acoperă cheltuielile de funcţionare ale CET Govora şi nu vor exista probleme în furnizarea de apă caldă şi căldură în Râmnicu Vâlcea, Băile Olăneşti şi Călimăneşti-Căciulata, scrie în comunicat. Pe data de 1 august, Remus Borza, administratorul judiciar al companiei în insolvenţă CET Govora, a denunţat contractul cu Uzinele Sodice Govora (USG) pentru furnizarea aburului industrial. Decizia a fost luată pe motiv că producătorul de energie livra abur industrial la un preţ cu mult sub costul de producţie. „Administratorul judiciar Euro Insol a obţinut pentru CET Govora o creştere de preţ de peste 35% pentru aburul industrial, de la preţul de 79 lei/Gcal din contractul denuntat în august 2016, la o medie de 108 lei/Gcal – 106 lei/Gcal pentru aburul de 6 şi 13 bari şi 110 lei/Gcal pentru aburul de 35 bari”, a anunţat administratorul judiciar al CET Govora. Preţul se aplica pentru primii doi ani de contract, respectiv până la finalul anului 2018, urmând ca începând cu 2019 părţile să negocieze o formulă de preţ care să includă costurile de producţie înregistrate de CET Govora. „Veniturile suplimentare pe care le generează noul contract încheiat între CET Govora şi Ciech Soda vor permite furnizorului de agent termic să investească în următorii ani peste 48 milioane euro în instalaţii de desulfurare, denoxare şi evacuare slam, investiţie obligatorie în conformitate cu dispoziţiile legale în domeniul protecţiei mediului”, precizează Euro Insol.

Leave a Response